Profesii

Studiu EY: Tinerii români visează să lucreze în corporaţii. Peste jumătate dintre adolescenţi vor să se angajeze în companii cu peste 2.000 de angajaţi

Studiu EY: Tinerii români visează să lucreze în corporaţii. Peste jumătate dintre adolescenţi vor să se angajeze în companii cu peste 2.000 de angajaţi

Autor: Greta Bogdan

01.08.2016, 17:02 922

Aproape jumătate dintre adolescenţii care urmează să păşească pe piaţa muncii în următorii ani, respectiv 48%, ţintesc să ajungă într-o companie cu peste 2.000 de angajaţi, arată un studiu al EY, una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global.

Alţi 45% preferă să lucreze în companii de dimensiuni medii, cu până în 2.000 de angajaţi, iar mai puţini, 39%, se gândesc să îşi înceapă propria afacere sau să lucreze pentru o companie mică, mai arată studiul. „Doar o treime ar opta pentru un loc de muncă în instituţiile de stat şi mai puţin de un sfert ar dori să lucreze în domeniul serviciilor sociale sau în domeniul non-profit".

Cei care au deja o diplomă de licenţă şi urmează să obţină primul loc de muncă au aşteptări clare în ceea ce priveşte mediul profesional în care îşi vor pune în aplicare aptitudinile dobândite de-a lungul timpului. „EY a intervievat în cadrul studiului Global Generations 3.0 peste 3.200 de tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani, cunoscuţi de asemenea ca Generaţia Z, în legătură cu factorii care le influenţează încrederea în viitorii angajatori şi în luarea deciziilor de angajare pe viitor. Două treimi dintre aceştia (66%) pun cel mai mare preţ pe echitatea privind remuneraţia, promovarea şi oportunităţile de învăţare la viitorul loc de muncă". 

În ceea ce priveşte influenţa părinţilor asupra carierelor adolescenţilor, majoritatea respondenţilor de la nivel global (58%) declară că experienţa de lucru a părinţilor lor a avut un impact pozitiv asupra nivelului de încredere pe care îl au în viitorii lor angajatori, arată cercetarea.

De cealaltă parte, cei care spun că experienţa părinţilor a avut un impact negativ asupra lor, indică drept motive faptul că: „părintele nu a primit o mărire de salariu de mulţi ani” (39%); „părintele nu îşi agreează sau nu are încredere în şeful său” (33%); „părintelui nu îi place locul de muncă”; „nu îşi agreează / nu are încredere în colegi” (30% fiecare); şi „nu agreează / nu are încredere în conducerea companiei” (28%). Un sfert dintre adolescenţi resimte un impact negativ asupra nivelului de încredere în viitorii angajatori atunci când părinţii lucrează pentru o companie care a concediat angajaţi în urma unei restructurări.

Cei mai importanţi cinci factori indicaţi de respondenţii din Generaţia Z care construiesc încredere într-un şef sunt: „mă tratează cu respect” (71%); „are un comportament etic” (65%); „remunerează şi promovează oamenii în mod echitabil, fără a discrimina în funcţie de gen, etnie sau mod de gândire” (64%); „comunică deschis şi transparent” (62%); şi „ia decizii înţelepte de business” (61%).

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 212.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 28,7 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2015.

Cei peste 650 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale.

La nivel local, EY are birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. 

AFACERI DE LA ZERO