Proprietăţi

Un operator polonez de call-center-uri a închiriat birouri pentru 60 de angajaţi în nordul Capitalei, într-o clădire ce va fi livrată în primăvară

Un operator polonez de call-center-uri a închiriat birouri pentru 60 de angajaţi în nordul Capitalei, într-o clădire ce va fi livrată în primăvară

Autor: Cristi Moga

22.01.2013, 12:06 1949

Operatorul polonez de call centeruri Telbridge va deschide un prim birou pe piaţa locală într-un spaţiu de 640 de metri pătraţi închiriat în clădirea CSDA Siriului dezvoltată de compania Primavera Development, centru în care ar putea lucra în jur de 60 de angajaţi (ţinând cont de o distribuţie de medie de 10 metri pătraţi pentru fiecare angajat).

Acesta este primul chiriaş anunţat în clădirea dezvoltată de familia Tănăsoiu în apropierea staţiei de metrou Aurel Vlaicu, proiect pentru care a fost atrasă o finanţare europeană, precum şi un credit de la Raiffeisen Bank. La semnarea acestei tranzacţii Primavera Development a fost asistată de consultanţii firmei Jones Lang LaSalle.

Imobilul va fi livrat în luna aprilie a acestui an şi va dispune de o suprafaţă închiriabilă de birouri de 3.500 de metri pătraţi. Primavera Development a mai construit în Bucureşti clădiri precum S-Park, EOS Business Park sau Frumoasă 30.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO