Supliment logistica

Grupul de transport International Alexander din Arad, cu afaceri de 280 de milioane de euro anul trecut, estimează o creştere cu 10% pentru acest an

29 sep 2023 Autor: Mirabela Tiron

International Alexander Holding este un grup cu acţionariat românesc, fondat de Simion şi Loredana Apreutese,  care are operaţiuni în România, Ungaria, Serbia, Cehia şi  care a ajuns la peste 2.700 de angajaţi.

Grupul de logistică şi transport marfă International Alexander din Arad, cu capital românesc, cel mai mare jucător de pe această piaţă, care a finalizat cu afaceri de 280 de milioane de euro anul trecut, estimează o creştere cu 10% a businessului în acest an, potrivit oficialilor companiei.

„Holdingul International Alexander, din care fac parte 20 companii independente, business cu acţionariat 100% românesc, deţinut de Simion şi Loredana Apreutese, şi-a consolidat în mod constant poziţia de 4PL, astăzi fiind un integrator cu experienţă de 20 ani în transport şi logistică integrată, precum şi producţie sau real estate“, a declarat pentru ZF Loredana Apreutese, director general al companiei.

Grupul asigură servicii de transport multimodal, pe cale rutieră, pe apă sau aer şi oferă şi soluţii logistice, funcţionând şi ca o casă de expediţii. Compania livrează marfă pentru clienţi din industria auto, IT dar şi pentru cei din FMCG.

„Am dezvoltat parteneriate de lungă durata şi astfel am obţinut validarea clienţilor, alături de care am extins businessul din România în multiple locaţii, precum şi extinderea serviciilor în alte ţări: Ungaria, Serbia, Cehia şi Germania“.

Compania a preluat în 2021 Vio Transgrup din Dâmboviţa, un business controlat de Viorel Angelescu, specializat pe nişa transporturilor internaţionale de mare valoare şi a transporturilor frigo. Tot atunci a făcut o a doua achiziţie în zona de producţie, preluând subsidiarele din România şi Cehia ale firmei Brandl Industries, fondată în anul 1970, pentru a putea oferi clienţilor din industria automotive întregul pachet de servicii.

„Am integrat cu succes companiile achiziţionate în 2020, respectiv 2021. Vio Transgrup, companie de transport certi­ficată Tapa1, ne-a întărit poziţia în sectorul de transport, iar Brandl/Brawe pe seg­men­tul de producţie, unde am făcut saltul de la livrarea de piese pentru segmentul au­to­motive către zona de white goods, dez­vol­tând noi colaborări şi totodată diver­sificarea portofoliului de servicii şi clienţi“.

Ea a mai adăugat că a reinvestit în mod constant în businessurile grupului, atât prin creştere organică, cât şi prin achiziţii de firme şi în mod constant analizează noi oportunităţi de parteneriate.


Toate companiile care activează pe piaţa de transport rutier de marfă aveau afaceri totale de 67,6 miliarde de lei anul trecut, potrivit ONRC.


„Succesul companiei s-a creionat prin creştere constantă şi stabilitate financiară, ca urmare a serviciilor de calitate oferite clienţilor, sub conducerea unui management profesionist şi de încredere“.

Grupul de firme a înregistrat în 2022 o cifră de afaceri de 280 milioane euro, iar pentru anul acesta estimează o creştere de circa 10% a cifrei de afaceri.

„Dacă analizăm rezultatele la iunie 2022 versus iunie 2023, avem deja o creştere de 12%. (...) Suntem recunoscători că am reuşit ca echipă să rămânem uniţi, traversând toate provocările din ultimii ani, şi să păstrăm ritmul ascendent atât din punct de vedere dezvoltare, cât şi al rezultatelor financiare“.

Extinderea companiei a venit şi ca răspuns la solicitările clienţilor, în special din zona de automotive şi FMCG, pentru a putea oferi servicii de transport, logistică şi producţie în mai multe locaţii, după cum declarau anterior oficialii companiei.

Grupul a investit atât în extinderea flotei de camioane cât şi în depozite proprii şi reţeaua logistică. A finalizat 10.000 mp depozit în Arad şi 10.000 mp în Giarmata/Timişoara, unde avea în plan construcţia pentru cel de al doilea modul.

Datele  de la ONRC arată că toate companiile care activează pe piaţa de transport rutier de marfă aveau afaceri totale de 67,6 miliarde de lei anul trecut. Pe piaţa locală de transport activau 45.592  de firme  anul trecut, care aveau în total 156.000 de angajaţi, potrivit ONRC.

Transporturile sunt singurul sector din economie, în afară de cel de IT, care au o balanţă pe excedent, un plus de 5,4 miliarde de euro anul trecut, această ramură fiind de altfel şi cel mai mare contributor la balanţa pozitivă a serviciilor, arată datele de la BNR.