Supliment ZF Retail

Analiză. Un segment care creşte în pofida inflaţiei. Românii îşi cumpără pentru ei alimente mai ieftine, dar nu fac schimbări când vine vorba de hrana animalelor de companie

12 apr 2023 Autor: Cristina Roşca

În acest context, tot mai mulţi jucători intră pe piaţă, iar companiile deja existente devin ţinta unor tranzacţii În 2022, vânzările de mâncare pentru animale au crescut cu 22,7% în valoare şi cu 3,5% în volum.

Hrana pentru animalele de companie reprezintă unul dintre puţinele segmente din piaţa bunurilor de larg consum care nu suferă de pe urma unor schimbări majore în ceea ce priveşte comportamentul clienţilor ca urmare a inflaţiei record. Mai exact, românii îşi cumpără pentru ei alimente mai ieftine, dar nu fac schimbări când vine vorba de hrana animalelor de companie.

„În România, oamenii au trecut de la o alimentaţie a animalelor pe bază de resturi de la masă la o alimentaţie completă, specializată“, spune Jean Dumitrescu, director relaţii cu investitorii în cadrul Aquila, liderul pieţei de distribuţie de bunuri de larg consum. Compania are un portofoliu format din peste 10.000 de articole.

El adaugă că a remarcat şi în ultima perioadă o tendinţă de creştere a vânzărilor pe categoria produselor pentru animale, şi asta în contextul în care în alte domenii inflaţia a temperat apetitul de consum. Totuşi, este important de menţionat că acest segment înregistrează evoluţii pozitive de mai mulţi ani, iar asta pe fondul unei dorinţe a stăpânilor de a le oferi necuvântătoarelor alimente cât mai bune.

Astfel, în 2022, ultimul an pentru care există date, vânzările de mâncare pentru animale au crescut cu 22,7% în valoare şi cu 3,5% în volum. Cifrele arată că deşi a existat o scumpire importantă a acestor bunuri (de peste 19%), oamenii au continuat să cumpere, ba chiar mai mult decât în 2021, potrivit calcu­lelor făcute de ZF pe baza datelor oferite de compania de cercetare RetailZoom.

Spre comparaţie, anul trecut toată piaţa de FMCG a crescut cu 17,2% în valoare şi cu 2,9% în volum, semn că deşi au existat, în medie, scumpiri mai temperate, apetitul românilor nu a fost la fel de mare ca în cazul mâncării pentru animale de companie. Datele RetailZoom arată că vânzările de lactate, de ulei şi margarină, de cafea, ceai şi cacao, de produse de carne sau de bunuri de tip băcănie au scăzut în volum în 2022, un an marcat de inflaţie record. Hrana pentru animale a făcut notă constrastantă, deşi preţurile au crescut puternic.

În acest context, tot mai mulţi jucători intră pe piaţă, iar companiile deja existente devin ţinta unor tranzacţii.

Românii cheltuie anual peste 3 mld. lei pe hrană şi alte produse pentru prietenii necuvântători. Retailerul de specialitate Animax este liderul pieţei de profil, însă germanii de la Fressnap Group au intrat recent în România şi anunţă că văd potenţial pentru 100 de pet-shopuri. Acestor reţele puternice li se adaugă jucători mai mici, magazine inde­pendente, de cartier.

„Toţi retailerii, de orice fel de ar fi ei, dar şi toţi consumatorii sunt afectaţi de situaţia economică. Creşteri de preţ au existat peste tot, chiar şi în segmentul nostru. Totuşi, noi facem parte dintr-o piaţă aparte. Proprietarii de animale de companie sunt greu determinaţi să facă economii sau schimbări, s-a văzut în pandemie, în perioada războiului, se vede şi acum“, spunea în urmă cu câteva luni Cornel Mocanu, COO Pet Network, grupul ce deţine Animax şi Maxi Pet. El explică astfel că la hrană pentru animale schimbările de comportament de consum sunt insignifiante, oamenii preferând să cumpere acelaşi tip de mâncare pentru că sănătatea pet-ului primează. La accesorii există o mică scădere.

În domeniul acesta, atenţia investitorilor se îndreaptă în general către companiile mari, aşa că în 2021 grupul Animax a fost preluat de un fond de investiţii într-un deal regional. Vânzătorul era un alt fond. Aceasta nu este singurul acord de M&A din piaţa de pet-shop-uri. Spre exemplu, grupul german Fressnap Group a intrat în România prin achiziţia unităţilor Super Zoo.

Dar dincolo de magazinele specializate, produse pentru animale de companie se vând atât online, cât şi offline în unităţi de tip supermarket ori hipermarket, precum şi în comerţul tradiţional.

În ceea ce priveşte producătorii de hrană pentru animale, piaţa este dominată de două grupuri gigant – Mars şi Nestle. Este vorba de actori care concurează în segmentul mass market, astfel că cei doi sunt prezenţi în toate canalele de vânzare. În magazinele specializate însă, există şi alte mărci, cum ar fi cele de nişă, unele dintre ele mai scumpe.

Chiar şi aşa, încurajaţi de evoluţia vânzărilor, apar şi actori noi.

Temad co SRL, un jucător important din piaţa de distribuţie de materiale de construcţii şi bricolaj, a anunţat recent că intră pe un nou segment de piaţă, hrana pentru animale.

„După mai mult de un an de investigaţii privind tendinţele din piaţă, de căutări de furnizori compatibili cu strategia de business a companiei şi de analiză a potenţialului de creştere a pieţei din România, compania Temad dezvoltă o nouă divizie de vânzări cu acoperire regională“, spun oficialii Temad.

Portofoliul cuprinde trei game de produse cu trei poziţionări de preţ diferite, este vorba de Primal Spirit by Alpha Spirit, Happy One şi Energypet. În viitor, reprezentanţii businessului braşovean spun că vor să diversifice portofoliul, urmând a adăuga şi accesorii pentru animale, pe lângă alte sortimente de hrană.

Românii au 4,4 milioane de pisici şi aproape la fel de mulţi câini (4,2 milioane), dar doar 290.000 de păsări şi 90.000 de peşti. Astfel, aproape jumătate dintre gospodăriile din România au un câine, o pisică sau ambele animale, cea mai mare pondere din Europa, arată cel mai recent raport al Industriei Europene a Hranei pentru Animale (FEDIAF). Totuşi, această pondere se explică prin faptul că în România multe dintre gospodăriile din mediul rural au la curte un câine sau o pisică, iar ele sunt contorizate chiar dacă aceste animale nu sunt neapărut văzute de proprietarii lor drept unele de companie în adevăratul sens al cuvântului. Totuşi, este evident că Ñmoda“ animalelor de companie este de actualitate şi România în ultimii ani, după modelul mai Ñvechi“ din Occident.

Plus că, atât în România, cât şi în alte ţări din Europa şi chiar lume, în pandemie, tendinţa achiziţiei sau adopţiei de prieteni necuvântători a fost mai vizibilă ca oricând.

Încă o dovadă a deschiderii românilor către animale de companie o reprezintă decizia Regina Maria de a intra pe piaţa de analize şi imagistică veterinară.

„EXAVET este un proiect care deschide noi direcţii la nivelul reţelei de sănătate Regina Maria. Nişa veterinară este o alegere firească, o direcţie ce face parte din planul nostru de dezvoltare“, spunea recent Olimpia Enache, COO în cadrul reţeaua de sănătate Regina Maria.

Astfel, datele şi mişcările din domeniu arată că, pentru moment, tot ce ţine de animale de companie – de la hrană la servicii de sănătate – are o singură direcţie, în sus.

Parteneri: