Supliment ZF Retail

Evoluţii contrastante. Expansiunea comerţului modern în 2023, între frână şi acceleraţie

12 apr 2023 Autor: Cristina Roşca

Comerţul cu dominantă alimentară a fost unul dintre puţinele sectoare care s-au extins indiferent de context În acest an, aproape ca niciodată, unele reţele anunţă deschideri record, în timp ce altele şi-au revizuit drastic planurile de investiţii.

Inflaţia record a dus la o scădere a consumului de alimente, produse de îngrijire personală şi a locuinţei. Aceeaşi inflaţie a făcut ca preţurile materialelor de construcţii să explodeze şi, în consecinţă, şi costul deschi­derii unui magazin a devenit mult mai mare decât până în 2021.

În aceste condiţii, unii retaileri şi-au revizuit planu­rile de expansiune. Un exemplu în acest sens este cel al grupului german Lidl, liderul comerţului local.

Un altul este cel al companiei-soră Kaufland, ambele reţele fiind controlate de gigantul Schwarz. Niciuna dintre com­panii nu a răspuns întrebării ZF privind reconsiderarea planurilor de extindere în 2023.

„În ceea ce priveşte expan­siunea, în anul calenda­ristic 2022 am inaugurat 38 de unităţi, dintre care 10 au fost relocări, încheind astfel anul cu o reţea de 346 magazine“, spun reprezentanţii Lidl.

„Suntem prezenţi în toate judeţele, iar în 2022 am reuşit să ne extindem atât în cen­tre­le urbane mari precum Bucureşti, Oradea sau Timişoara, cât şi în localităţile mai mici precum Pucioasa (judeţul Dâmboviţa), Apahida (Cluj), Săcălaz (Timiş), Ştefăneştii de Jos (Ilfov) sau Şimleul Silvaniei (Sălaj).“ Ei nu oferă însă niciun detaliu privind planurile din acest an. Oficialii Kaufland nu au răspuns deloc solicitării ZF.

„Decizia de a frâna expansiunea este una temporară şi este justificată de costurile care au explodat pe zona de construcţii. Un magazin costă acum cu 1,2-1,5 milioane de euro mai mult decât acum 2-3 ani. Ţinând cont că Lidl dezvoltă 20-30 de unităţi anual, asta înseamnă 25-45 de milioane de euro cheltuiţi suplimentar doar pe construcţii. De aceea, Lidl frânează puternic expansiunea, în timp ce Kaufland doar pe jumătate“, spune o sursă ZF apropiată situaţiei. Kaufland, spre exemplu, anunţase la începutul anului cel puţin zece magazine noi pentru 2023, dar din cauza contextului economic a reanalizat situaţia, explică alte surse.

Nu toate reţelele din comerţul modern sunt însă în această situaţie.

„Continuăm expansiunea într-un ritm constant. Anul acesta vom deschide magazine în toate formatele, inclusiv cel de hipermarket“, afirmă Julien Munch, CEO al Carrefour România. Anul trecut, francezii au inagurat peste 40 de unităţi noi, atât supermarketuri, cât şi magazine de proximitate şi de discount (Supeco). Nu a fost deschis niciun hipermarket.

O strategie similară cu cea de anul trecut adoptă şi Profi, care îşi menţine bugetul de investiţii la 500 mil. lei (peste 100 mil. euro). Spre deosebire de Lidl sau Kaufland, care construiesc totul de la zero, Profi intră şi în spaţii de la partul blocurilor. În cazul acestor magazine, investiţiile necesare sunt mai mici.

„Dacă până în 2021 tot bugetul nostru era direcţionat spre deschideri, din acel an am început să facem un mix ñ pe de-o parte inuagurăm unităţi noi, dar mai puţine decât înainte, şi pe de altă parte, remodelăm“, spune Călin Costinaş, deputy CEO în cadrul Profi. Compania are mai multe formate de retail, unele cu care merge în urban, altele fiind destinate pentru rural.

Toate provocările venite pe fondul inflaţiei, al războiului din Ucraina, dar şi cele legate de criza Covid-19 din anii precedenţi îi împiedică pe jucătorii din mediul de business să facă previziuni foarte clare. Datele statistice, afirmă Costinaş, nu mai sunt relevante într-un context dominat de impredictibilitate, astfel că executivii trebuie să lucreze cu o pondere mai mare a feeling-ului şi a experienţei.

„Totuşi, în ciuda acestui context, Profi îşi păstrează planurile de dezvoltare şi menţine un buget de investiţii similar cu cel de anul trecut.“ Retailerul a închis anul 2022 cu 1.641 de magazine deschise în 789 de localităţi. În total, anul trecut au fost inaugurate 96 de unităţi noi şi au fost remodelate alte 177.

Dintre toate cele zece reţele de comerţ modern din România, una singură vorbeşte despre accelerarea expansiunii în pofida contextului actual ñ Penny. Retailerul are în plan 35-40 de deschideri în 2023, cel mai alert ritm de la intrarea pe piaţă şi aproape de două ori mai rapid decât media ultimului deceniu. Oficialii companiei spun că planurile sunt deja făcute şi nu dau înapoi în pofida scumpirilor record.

Lanţul a anunţat că până în 2029 vrea să ajungă la 619 magazine şi şase depozite pe plan local. Astăzi compania are patru centre logistice şi mai vrea să inaugureze alte două. Mai mult, Penny caută să extindă depozitul din Bacău. Ca număr de magazine, reţeaua are în prezent circa 340 de unităţi cu profil discount.

Dublarea reţelei de magazine şi extinderea spaţiului logistic în mai puţin de un deceniu va necesita investiţii de 1 mld. euro conform datelor comunicate anterior de companie. În mod normal, bugetul de investiţii al Penny pentru România era de circa 100 mil. euro pe an, însă ţinând cont de accelerare şi de inflaţie, el ar putea creşte.

În ultimii circa 15 ani, comerţul cu dominantă alimentară a fost unul dintre puţinele sectoare care s-a extins indiferent de context ñ economic, social, sanitar. Universul de comerţ modern din România a ajuns la peste 4.000 de hipermarketuri, supermarketuri, magazine de proximitate modernă, discount şi cash&carry datorită celor 300-400 de deschideri anuale. În 2023, aproape ca niciodată, unele reţele anunţă deschideri record, în timp ce altele şi-au revizuit drastic planurile de investiţii. Astfel, este greu de estimat câte inaugurări vor avea loc până la final de 2023.

Parteneri: