Supliment ZF Smart City

Supliment ZF Smart City. Ionel Crăciun, Vantage Towers: În următorii şase ani consumul de date se va tripla. 5G reprezintă puntea de legătură

28 oct 2022 Autor: Bogdan Alecu

♦ Infrastructura de date reprezintă „coloana vertebrală“ a unui oraş inteligent.

Conform statisticilor oficiale, în următorii 6 ani consumul de date care deja este la un nivel foarte ridicat se va tripla, ceea ce se va traduce ulterior în nevoia de a dezvolta infrastructură nouă astfel încât să poată susţine furnizorii de servicii în a acoperi nevoia care vine din piaţă, explică Ionel Craciun, business development & operations director, Vantage Towers.

Infrastructură nu înseamnă doar acces la telecomunicaţii, gaze sau curent, ci un ecosistem întreg. Dacă până acum un dezvoltator sau cumpărător se gândea la un anumit număr de atribute minim care fac relevante sau adaugă valoare adăugată acestor investiţii, din perspectiva telecomunicaţiilor acest atribut de infrastructură încă nu este acolo unde ar trebui să fie din punct de vedere interes şi susţinere.

„Industria se confruntă cu multe provocări din toate părţile. Operatorii din retail văd această componentă de utilităţi din telecomunicaţii ca pe o sursă de venit, doar că acum, când tehnologia începe să schimbe radical retailul - telefonul devine POS –, operatorii din retail trebuie să înţeleagă potenţialul din zona 5G, trebuie să alinieze nevoia de infrastructură şi de utilităţi dintre telecomunicaţii, gaze, canalizare etc.“

„Pentru că sunt importante şi sunt atribute care adaugă valoare proiectelor. Aici este nevoie să existe parteneriate logice, care să susţină această transformare digitală, astfel încât ritmul care va fi adus odată cu upgrade-ul tehnologic să poată fi susţinut de jucătorii din piaţă“, a spus Ionel Craciun.

Dacă un cumpărător de apartament sau un potenţial client care vrea să închirieze o clădire de birouri se gândeşte că este aproape de o grădiniţă, metrou, de farmacie, încă nu se gândeşte dacă există conectivitate mobilă în acea zonă.

„Venim să complementăm acest ecosistem astfel încât să transmitem un mesaj în piaţă că suntem deschişi la business, că vrem să ajutăm aceste proiecte să adauge valoare adăugată investiţiilor pe care le fac şi să ducă România acolo unde ne duce tehnologia. Nevoia de acoperire indoor dincolo de varianta standard, partea de indoor care aduce sau strânge un număr mai mare de persoane pune presiune suplimentară pe reţele şi este nevoie de o dezvoltare. Vorbim de stadioane, parcări subterane, centre logistice foarte dense“, a subliniat Ionel Crăciun.

În România Vantage Towers gestionează peste 2.300 de puncte de turnuri de telecomunicaţii.

 

 

 

Parteneri: