Unde suntem? Suntem unde am vrut să fim! Am participat într-un fel sau altul la dezbaterea şi/sau elaborarea multor programe de dezvoltare şi proiecte de ţară pentru România în ultimii 26 de ani. Privind retrospectiv, dincolo de elementele concrete de conţinut ce le diferenţiază, toate aceste programe şi proiecte au avut drept cheie comună identitatea europeană a României şi aspiraţia de integrare în Uniunea Europeană. Începerea negocierilor de aderare a însemnat încheierea unei perioade de tranziţie care ajunsese să fie percepută ca fiind fără sfârşit şi fără noimă şi trecerea către un nou proiect naţional ce întrunea un consens foarte larg, cu o mobilizare a forţelor sociale aşa cum rar se întâmplă în istorie.
Ce am câştigat? Am câştigat încredere în noi înşine, sens şi coerenţă în gândire şi acţiune! Dincolo de creşterea economică remarcabilă realizată de România din momentul înscrierii pe traiectoria europeană, de expansiunea exporturilor, de intrările de capital care au finanţat investiţii necesare (dar şi destule excese care au fost scump plătite ulterior), de sporul de venituri şi creşterile de nivel de trai de care s-a bucurat mare parte din populaţie, am învăţat treptat să ne descurcăm prin hăţişurile birocraţiei europene, să ne definim şi promovăm mai bine interesele într-o lume foarte complicată, în care cu cine te aliezi şi cine te susţine pot fi mai importante decât cine şi de unde eşti. Nu toate lucrurile merg cum am vrea noi, dar avem avantajul de a privi lumea de la înălţimea unei comunităţi de 500 de milioane de oameni, una din cele mai dezvoltate şi mai respectate puteri de pe glob.
Ce am pierdut? Am pierdut iluzii! Iluzii care vin să mai bântuie prin România şi prin alte părţi sub forma naţionalismelor populiste care promit să recreeze o lume mai bună care nu a existat niciodată. Am pierdut şi pentru că nu am fost printre cei care au aderat mai devreme, în 2004, la Uniunea Europeană, pentru că nu am avut priceperea necesară să folosim mai bine oportunităţile pe care calitatea de membru al UE ni le oferă şi pentru că chiar în acest moment, când parcă aveam nevoie de un răgaz să ne tragem suflul, istoria vine peste Uniunea Europeană cu crize care îi ameninţă chiar existenţa pe mai departe.
Încotro mergem? Ne îndreptăm spre o lume care cel mai probabil va fi mult diferită de cea pe care o cunoaştem astăzi. Ne confruntăm deja cu o serie de crize interconectate, de la reaşezarea echilibrelor de putere la nivel mondial, care determină tensiuni geopolitice primejdioase, la deplasări masive de populaţie din motive politice şi/sau economice, care riscă să destabilizeze sistemele sociale ale multor ţări europene, la dezechilibre persistente în economie, care determină stagnarea creşterii economice şi ameninţă cu o nouă recesiune şi până schimbările climatice sau tehnologice care pun sub semnul întrebării modelul de producţie tradiţional. Convingerea mea este că acest sistem de crize cu care ne confruntăm nu poate fi evitat sau tratat individual de o ţară sau alta, oricât de puternică sau abilă ar fi aceasta. Avem o şansă mai bună să reuşim să navigăm prin aceste ape tulburi ca membri ai Uniunii Europene şi tocmai pentru acest motiv cred că merită să facem toate eforturile ca această organizaţie să depăşească crizele ce o ameninţă în momentul de faţă.
Aurelian Dochia este economist, managing director în cadrul firmei de consultanţă Concept – Economic and Business Consulting
