Tazz Republic

UNTOLD, cel mai mare festival de muzică electronică şi pop din România, a dat naştere, împreună cu Tazz, brandului virtual UNTOLD Magic Burger, iar astfel burgerii de la festival ajung la clienţii din marile oraşe ale ţării

31.08.2022, 09:23 Autor: Alexandra Cepăreanu

► La un an de la lansarea brandului, s-au vândut peste 19.000 de burgeri, reprezentând aproximativ 10.000 de comenzi prin intermediul platformei Tazz Republic.

► Într-o lună bună au fost înregistrate în jur de 2.000 de comenzi, iar oraşele de unde vin cei mai mulţi clienţi sunt Bucureşti, Timişoara, Cluj, Braşov şi Iaşi. @ Comanda medie este de aproximativ 60 de lei.

Festivalul-fenomen UNTOLD a dat naştere, alături de compania de food-delivery Tazz, brandului virtual UNTOLD Magic Burger, un proiect prin care burgerii ce s-au făcut cunoscuţi în cadrul festivalului de la Cluj ajung acum la clienţii din marile oraşe ale ţării.

Astăzi, la un an de la lansarea brandului, s-au vândut peste 19.000 de burgeri, reprezentând aproximativ 10.000 de comenzi prin intermediul platformei Tazz Republic, iar burgerii ajung la clienţi din Bucureşti, Cluj-Napoca, Braşov, Iaşi, Sibiu sau Oradea.

„Cei care au ajuns măcar o dată la UNTOLD ştiu că e genul de festival care îţi oferă o experienţă de neuitat, de la muzică bună, activări şi până la mâncare, aşa că ne-am dorit să le putem oferi oamenilor ceva care să le amintească de UNTOLD şi la care să aibă acces pe tot parcursul anului. Aşa a apărut ideea brandului UNTOLD Magic Burger, care a reprezentat o lansare în premieră pe piaţa din România printr-o colaborare dintre un festival mare şi un brand de food delivery – Tazz. Pentru că am primit un feedback foarte bun de la consumatori, anul acesta am continuat colaborarea împreună cu partenerul nostru, aşa că meniul UNTOLD Magic Burger a fost extins cu patru reţete diferite, împreună cu noi garnituri şi sosuri”, au transmis reprezentanţii UNTOLD Magic Burger.

UNTOLD Magic Burger este un restaurant gândit doar pentru zona de delivery, aşa că burgerii sunt preparaţi în bucătării virtuale. Reprezentanţii brandului caută operatori (restaurante) care pot acomoda un număr stabilit de reţete şi care au bucătării ce pot permite realizarea reţetelor din meniu.

În acest sens, precizează ei, există sesiuni de traininguri cu toate bucătăriile colaboratoare.

Clienţii care au gustat burgerii direct în festival anul trecut, spune echipa UNTOLD Magic Burger, au dat un feedback foarte bun, aşa că anul acesta au fost adăugate noutăţi în meniu.

Pe lângă burgerul vedetă lansat anul trecut, The UNTOLD Magic Burger, au fost adaugate în noul meniu varianta cu pui (Frisky Crispy Burger) şi alte două variante cu porc (No Work, But Pork Burger) şi vită (Smashed BEEFore Served Burger).

Cel mai comandat burger din meniu este în continuare burgerul vedetă, UNTOLD Magic Burger, cel cu care a fost lansat brandul.

„E un burger cu o chiflă neagră, cu carne de vită, cu note dulci, de la dulceaţa de ceapă şi mere coapte, dar şi cu note acrişoare, de la castraveţii muraţi”, a detaliat echipa UNTOLD Magic Burger.

În perioada următoare, spun reprezentanţii brandului, va fi adusă în meniu şi varianta vegetariană a burgerului.

Într-o lună bună au fost înregistrate în jur de 2.000 de comenzi, iar oraşele de unde vin cei mai mulţi clienţi sunt oraşele cele mai mari din aplicaţie, cum ar fi Bucureşti, Timişoara, Cluj, Braşov şi Iaşi, mai adaugă aceştia.

Comanda medie, susţin reprezentanţii UNTOLD Magic Burger, este de aproximativ 60 de lei.

Echipa UNTOLD Magic Burger consideră că a contat foarte mult în dezvoltarea şi promovarea brandului faptul că produsul avea deja o notorietate destul de mare, fiind prezent la festivalul de la Cluj.

„Faptul că oamenii au avut ocazia să guste burgerul direct la festival, anul trecut, a avut un aport foarte mare în consolidarea brandului. Ulterior, când am anunţat lansarea restaurantului şi în aplicaţie, burgerul era deja cunoscut pentru o parte din utilizatorii Tazz.”

Profilul clienţilor UNTOLD Magic Burger este unul similar şi cu target-ul Tazz şi anume oameni cu vârste cuprinse între 25-35 de ani, care îşi doresc să descopere gusturi noi şi care sunt deschişi către noutăţi culinare, care locuiesc în mediul urban, participă la multe activităţi şi sunt interesaţi de festivaluri.

Pentru cei care au gustat deja burgerii în festival, afirmă reprezentanţii brandului vritual creat cu ajutorul acestuia, meniul UNTOLD Magic Burger va fi mereu o opţiune de a-şi reaminti de gustul şi atmosfera de la UNTOLD.

Tazz Republic este programul de investiții creat de Tazz pentru a susține antreprenorii din HoReCa în procesul de digitalizare și extindere națională. Prin acest program, Tazz aduce la ușa clienților săi din toată țara cele mai bune restaurante locale, la cele mai înalte standarde de calitate de preparare și livrare. Vezi mai multe pe https://republica.tazz.ro