Teodora Burz, fondator al brandului românesc de modă Styland, este de părere că apariţia a tot mai multor mărci tinere în piaţa de fashion locală nu e neapărat un lucru bun. În lipsa unor reglementări, consumatorului final îi va fi greu să identifice produsele potrivite.
„Nu există o reglementare foarte clară (în piaţa de modă - n.red.), motiv pentru care clientului îi este foarte greu să identifice şi să înţeleagă ceea ce cumpără. Când achiziţionezi o maşină, ai toate criteriile foarte bine stabilite, la haine, din păcate, nu există această clasificare a elementelor care compun un produs. Iar lucrul acesta nu fac decât să deruteze consumatorul, iar în final, el îşi pierde încrederea”, spune Teodora Burz, prezentă în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor, un proiect Ziarul Financiar şi Alpha Bank.
Brandul de haine Styland a pus primele produse pe piaţă în luna martie a anului 2016, însă atelierul de producţie în care urmau să fie croite piesele a fost deschis cu un an înainte. Iniţial, marca a pornit la drum cu doar trei articole, dar astăzi a ajuns la o varietate de peste 1.000 de referinţe. Deşi la început brandul realiza doar costume, între timp portofoliul s-a diversificat.
Antreprenoarea povesteşte despre începuturile businessului şi spune că principalul obiectiv al său a fost să realizeze piese durabile şi versatile.
„Mi-am dorit un brand pe care să îl poată purta oricine, la orice vârstă. Am vrut piese pe care să le poţi integra foarte uşor în garderoba deja existentă. Între timp, clientele au decis să poarte foarte multe dintre creaţiile noastre, aşa că planul meu iniţial de a folosi piesele Styland doar ca şi obiecte de legătură în garderoba cumva s-a transformat”, explică ea.
Sub brandul Styland, funcţionează un magazin online şi un showroom în Bucureşti. Antreprenoarea are în plan să deschidă magazine de tip pop-up în afara ţării, însă, pe viitor, ia în calcul şi un magazin permanent.
„Un magazin propriu internaţional vine la pachet cu o investiţie destul de mare”, precizează ea.
Anul 2023, spune Teodora Burz, a fost plin de provocări, însă a fost totuşi unul bun pentru business. Inflaţia şi scăderea puterii de cumpărare s-au simţit în industria de fashion, însă Styland a fost mai puţin afectat faţă de alte branduri din piaţă.
„Anul acesta a fost unul dintre anii problematici, a fost mai dificil decât 2020, dar brandurile care propun şi vând produse care au o valoare reală suferă mai puţin decât celelalte. Încrederea în brand şi în produs este foarte importantă. Sunt mărci care nu au avut foarte multă credibilitate şi au avut mult de suferit. Pe de altă parte, au fost multe branduri care s-au închis, aşa cum nu s-a întâmplat în pandemie. Nu sunt doar efectele pandemiei, ci şi rezultatul celor 15 ani în care oamenii au consumat foarte mult. Acum, ei au început să filtreze foarte atent ceea ce achiziţionează”, explică ea.
Produsele Styland ajuns în circa 90 de ţări prin intermediul magazinului online, dar volumele trimise dincolo de graniţă sunt foarte mici.
„Sperăm să creştem gradual, treptat, nu ne dorim un salt uriaş pentru că el vine la pachet cu nişte riscuri”, spune ea.
Teodora Burz e acţionar al TB Retail Solutions cu afaceri de 3,1 mil. lei î n 2022 (Ă29%) şi al Texstyland Production cu afaceri de 127.000 de lei (de zece ori mai mari decât în 2021).
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE