ZF 15 minute cu un antreprenor

ZF 15 minute cu un antreprenor. Amalia Săftoiu, fondatoarea producătorului de tricotaje Ami Amalia: Am deschis al doilea punct de producţie în Deva şi ţintim să livrăm câteva mii de produse lunar

18.01.2024, 00:07 Autor: Miruna Diaconu

Businessul Ami Amalia a fost fondat în 2017, iar trei ani mai târziu compania a ales să îşi deschidă propria linie de producţie la Oradea.

Ami Amalia, un business care realizează haine trico­tate în propriul atelier din Oradea, a deschis un al doilea punct de producţie în Deva şi ţinteşte să crească vânzările la câteva mii de piese livrate lunar, faţă de câteva sute anul trecut. Compania e activă pe segmentul premium al pieţei de modă, preţul produselor fiind de 200-300 de euro, în medie.

Businessul Ami Amalia a fost fondat în 2017, însă în primii trei ani de activitate pro­ducţia a fost externalizată. În 2020, Amalia Săftoiu, fondatoarea companiei, s-a mutat în România după mai mulţi ani petrecuţi în afara ţării şi a decis să dezvolte propria fabrică. Decizia de a investi în pro­priul atelier de producţie a venit ca urmare a faptului că antreprenoarea îşi dorea să transpună în produsele sale exact viziunea pe care o avea asupra hainelor şi anu­me îşi dorea ca piesele să poa­tă fi personalizate de fie­care client în parte. Între timp, busi­nessul a trecut la următorul ni­vel ca vânzări, iar Amalia Săftoiu a investit în a doua fabrică, în Deva.

„Ne-am concentrat mai mult atenţia pe partea de pro­ducţie, am deschis o a doua fabri­că proprie de tricotaje. Ne-am gândit cum putem să realizăm lucruri mai aproape de consumator, să democratizăm accesul la această parte industrială şi să îi oferim clientului acces, să-l implicăm în proces“, spune Amalia Săftoiu, prezentă în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor, un proiect Ziarul Financiar şi Alpha Bank.

Antreprenoa­rea a mers încă de la înce­put contra curen­tului în piaţa de fashion, care mi­zea­ză pe volume mari şi preţuri mici, ea dorind să construiască un brand sus­tenabil, activ pe segmentul de lux.

„Am pornit acest busi­ness cu expe­rienţa pe care o aveam din poziţia de consu­mator. Am intrat în această industrie nu ca producător, nu ca un designer, ci ca un consumator. Iar asta a făcut diferenţa“, este de părere Amalia Săftoiu. Industria de fashion şi-a concentrat atenţia în ultimii ani pe eficientizarea costurilor, prin mutarea producţiei în ţările unde costul forţei de muncă este foarte scăzut, iar respectarea drepturilor omului sau protejarea mediului nu reprezintă priorităţi pentru fabrici. De altfel, mai multe grupuri mari din industria de fast fashion au fost implicate în scan­daluri din cauza condiţiilor de muncă din fabricile proprii, dar mai ales partenere.

„Europa de Est a fost mereu mai scum­pă decât Bangladesh, de exemplu, unde sunt patru milioane de lucrători în industria textilă. Salariul lor este de 60 de dolari pe lună. Nu ştim care sunt costurile pentru e­ner­gie, pentru mediu şi altele. Această com­paraţie de costuri de producţie nu este sănătoasă“, explică ea.

Amalia Săftoiu adaugă că a pus foarte mult preţ pe a avea producţie în Europa, ceea ce îi permite să aibă un business mult mai sustenabil decât dacă ar fi externalizat fabricaţia într-o ţară mult mai ieftină.

„Să fii sustenabil, implică şi acest aspect de livrare locală sau apropiată, să nu ai lucruri transportate pe mare. Este greu în Europa, ne-am pierdut această agilitate de a produce lucruri, în afară de ce nu poate fi externalizat“, adaugă ea.

Toţi aceşti factori fac diferenţa între un bun ieftin şi unul scump, mai spune ea, între ce vinde un brand de fast fashion şi ce are în portofoliu un producător local.

Piese create în atelierele Ami Amalia merg spre vânzare către site-ul propriu, dar ele sunt prezente şi în câteva magazine fizice partenere şi pe o platformă online internaţională de tip multibrand.

„Vrem să ne concentrăm atenţia mai mult pe partea de e-commerce, dar ne-am gândit şi la un magazin fizic propriu. Aş vrea ca primul astfel de magazin să fie în Bucureşti“, spune Amalia Săftoiu.

Circa 80% dintre clienţii Ami Amalia fac parte din categoria consumatorilor fideli, care revin şi cumpără. Antreprenoarea îşi doreşte însă să crească şi numărul clienţilor noi, iar cu extinderea capacităţii de livrare, va putea să se adreseze mai multor persoane.

Dacă anii trecuţi mulţi dintre clienţi veneau din alte ţări europene, în prezent, România este piaţa principală pentru brandul Ami Amalia.

În 2022, ultimul an pentru care există date publice, Ami Amalia a avut o cifră de afaceri de 3,4 milioane lei, potrivit datelor Ministerului de Finanţe.

Un Demers Ziarul Financiar cu susținerea ZF 15 minute cu un antreprenor
ZF 15 minute cu un antreprenor