ZF 15 minute cu un antreprenor

ZF 15 minute cu un antreprenor. Care este povestea antreprenoarei Laura Baldini, fondatoarea brandului românesc de ciorapi cu acelaşi nume, ale cărui produse sunt ‘made in Italia’

10.08.2023, 00:07 Autor: Miruna Diaconu

♦ „Iniţial, s-a ivit oportunitatea de a fi agent pentru o companie foarte mare, Sanpellegrino, producător italian de ciorapi. Aşa am început să cunosc piaţa şi am descoperit că un ciorap de damă nu e un accesoriu atât de simplu. Apoi am fondat brandul propriu.“

Antreprenoarea Laura Bal­dini, originară din Timişoa­ra, a creat acum mai bine de două decenii brandul de ciorapi de damă care îi poartă numele şi pe care consumatorii l-au asociat foarte multă vreme cu o marcă originară din Italia.

„Iniţial, nu am fost con­vin­să că e bine să îmi pun nume­le meu pe produs“, a spus Laura Baldini în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor, un proiect Ziarul Financiar şi Alpha Bank. Ba mai mult, la înce­put a folosit doar prenumele, Laura, însă acelaşi brand era utilizat şi pe piaţa de ciocolată (acesta există încă), aşa că antreprenoarea a decis să adauge şi Bal­dini, fapt ce a dat sonoritatea italienească.

În realitate, Laura Baldini este o marcă românească de ciorapi, care însă are partea de producţie externalizată în Italia, o ţară cu vastă experienţă în domeniu.

Povestea antreprenoa­rei a început să se scrie în anii ’90, când iniţial aceasta a lu­crat ca distribuitor pen­tru mai multe companii din vestul Europei.

„S-a ivit oportunitatea de a fi agent pen­tru o compa­nie foarte mare, Sanpellegrino, pro­ducător italian de ciorapi. Aşa am în­ceput să cunosc piaţa şi am descoperit că un ciorap de damă nu e un accesoriu atât de simplu. În acel moment, a existat cineva care a văzut cum lucram ca agent pentru a­ceastă firmă şi a întrebat de ce nu fac acelaşi lucru pe cont propriu“, povesteşte ea.

Aşa a început de fapt po­ves­tea bran­du­lui Laura Baldini.

Antreprenoarea a ales să ex­terna­lizeze producţia în Italia, aceasta fiind o ţară cu tradiţie îndelungată în fabricarea de ciorapi de damă şi dresuri. „La momentul lansării brandului, locul de fabricare al produselor, anume Italia, a contat pentru clienţi.“ Ba chiar aceştia credeau că este vorba de un brand originar din Cizmă.

Însă, astăzi, producţia din China câştigă tot mai mult teren, fiind vorba de volume foarte mari de marfă de provin din această ţară. Calitatea nu este nici pe departe însă la acelaşi nivel. Tocmai de aceea, antre­prenoarea continuă să producă în Europa, în Italia.

„Am avut o tentativă să facem nişte şosete la o fabrică din România, dar, din păcate, nivelul de calitate nu e acelaşi. Tehnologia nu le permite să ajungă la acea calitate pe care o au produsele noastre“, spune ea.

În prezent, după mai bine de două de­cenii de istorie, brandul Laura Baldini nu­mă­ră şase categorii de produse care tota­lizează 60 de articole. Acestea se găsesc în marile reţele de retail şi în alte câteva ma­gazine, dar şi pe site-ul propriu. Antrepre­noarea îşi doreşte să crească magazinul online, care reprezintă momentan o mică parte în businessul actual.

Compania Logitrade, care deţine bran­dul Laura Baldini, a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de circa 8 milioane euro, însă incertitudinea din acest an nu permite o estimare clară pentru 2023 până în acest moment.

În pofida situaţiei economice, Laura Baldini şi-a extins portofoliul şi a lansat recent şi o gamă de produse cosmetice sub acelaşi brand. Antreprenoarea spune că această dezvoltare a venit natural, fiind de fapt inspirată de o gamă de ciorapi speciali – cu aloe vera pentru hidratare, cu cafea pentru reducerea celulitei sau cu ceai verde pentru un efect antioxidant.

„Noi aveam deja o linie specială de dre­suri care sunt cosmetotextile, adică sunt cio­rapi impregnaţi cu microparti­cule cu anumite produse cosmetice. Avem cu tratament antiţânţari, avem articole pen­tru celulită, pentru slăbit. De aici mi-a ve­nit ideea de a dezvolta şi partea de cos­metice, dar şi ca urmare a faptului că am devenit tot mai atentă la ce produse de în­grijire folosesc. Plus că produsele organice se găseau în special în magazine specia­lizate şi la preţuri destul de mari“, a po­vestit Laura Baldini.

Gama de cosmetice numără 37 de produse care acoperă segmentele de îngrijire a feţei, a corpului şi a părului. Producţia este realizată în Turcia.

„Iniţial, am vrut să pornim cu produse care fac volume mari de vânzări, mizând pe acelaşi tipar ca şi la ciorapi. Dar, pe măsură ce am intrat în detalii, mi-am dat seama că, cel puţin în acest moment, cine caută organic caută nişe, specialităţi, nu caută produsele de bază. Aşa că, am decis că trebuie să le avem şi pe acestea (şi pe cele de volum – n.red.“, explică antreprenoarea.

 

Un Demers Ziarul Financiar cu susținerea ZF 15 minute cu un antreprenor
ZF 15 minute cu un antreprenor