ZF 15 minute cu un antreprenor

ZF 15 minute cu un antreprenor. Glass Expert, companie de producţie a sticlei înfiinţată în 2002 de Cătălin Horomnea, realizează proiecte pe patru continente. „Nu prea găsim proiecte în România“

30.11.2023, 00:06 Autor: Miruna Diaconu

Compania a reuşit să obţină proiecte din afara ţării în urma participării la diverse expoziţii internaţionale, iar unul dintre obiectivele antreprenorului este de a intra pe piaţa din SUA.

Glass Expert, o companie româ­nească de producţie şi montare a sticlei înfiinţată în 2002 de Cătălin Horo­mnea, trimite şi montează sticlă pentru diferite proiecte din Europa, SUA, Africa şi Asia. O mare parte din în­ca­sările companiei vin din con­trac­tele încheiate cu alte firme din afara ţării.

„Iniţial, ne-am îndreptat către piaţa din România. Calitatea pe care vrem să o livrăm este o valoare la care nu vrem să facem compromisuri, chiar dacă ne asumăm că suntem o com­pa­nie de care spune lumea că suntem scumpi. Noi gândim pe termen lung şi mi se pare că ar fi corect să dăm va­loare în sensul acesta în piaţă. Din pă­cate, nu prea găsim proiecte în România, mai degrabă afară“, spune Cătălin Horomnea, director general, Glass Expert, în  cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor, un pro­iect Ziarul Financiar şi Alpha Bank.

Unul dintre proiectele realizate de companie pe plan local este Therme Bucureşti, pentru care a produs şi montat sticla care acoperă centrul de wellness. Compania a avut proiecte la Berlin, Paris, Montreal, Casablanca, Detroit şi alte oraşe din lume.

„Unul dintre proiectele noastre, care a fost foarte provocator, a fost Casa Viitorului din Berlin, unde noi ca şi companie din România am putut să facem proiecte şi detalii fiind de la egal la egal cu firmele din Germania şi am câştigat“, menţionează antreprenorul.

Compania a reuşit să obţină proiecte din afara ţării în urma participării la diverse expoziţii internaţionale, iar unul dintre obiectivele antreprenorului este de a intra pe piaţa din SUA.

„Vrem să deschidem pieţe, ne uităm tot mai mult la SUA, pentru la expoziţiile la care am participat mulţi din America ne-au spus că au nevoie de astfel de produse şi servicii“, precizează el.

Compania are un portofoliu de circa 200 de clienţi şi un număr de circa 50 de angajaţi, însă se uită la a găsi parteneriate în afara ţării pentru a nu mai fi nevoită să îşi relocheze echipele din România. Glass Expert lucrează proiecte la cheie, din faza de schiţă şi până la rezultatul final, ceea ce poate fi uneori o provocare.

„Încercăm să ne găsim parteneri în afară ca să lucrăm cu ei pentru a nu mai trimite echipe de montaj din România. Este foarte greu de supravieţuit în România cu un parcurs atât de larg. O parte dintre concurenţii noştri au renunţat la montaj pentru că este un cost, dar ne asumăm acest lucru pentru că e foarte greu să specializezi oameni şi preferăm să îi avem intern“, explică Cătălin Horomnea.

Glass Expert a avut anul trecut afaceri de peste 12 milioane lei, potrivit datelor Ministerului de Finanţe iar estimările pentru acest an arată o creştere între 15% şi 17%.

Cătălin Horomnea îşi doreşte ca firma să se dezvolte pentru a putea ataca noi pieţe. Dezvoltarea companiei înseamnă şi schimbări majore în orgnaizarea firmei, ceea ce presupune şi mărirea echipei.

Un Demers Ziarul Financiar cu susținerea ZF 15 minute cu un antreprenor
ZF 15 minute cu un antreprenor