• Leu / EUR4.9210
  • Leu / GBP5.8375
  • Leu / USD4.8330
ZF 15 minute cu un antreprenor

ZF 15 minute cu un antreprenor. Mihaela Glăvan, designer: Este un an foarte complicat, sunt scumpiri de la simplu la triplu şi avem întârzieri la materiale

30.06.2022, 00:05 Autor: Miruna Diaconu

♦ Mihaela Glăvan este antreprenor de aproape 20 de ani, iar brandul său a ajuns şi la nivel internaţional după ce antreprenoarea a participat la mai multe evenimente şi târguri din străinătate.

Mihaela Glăvan, designer şi fondator al producătorului de încălţăminte cu acelaşi nume, spune că anul 2022 este unul foarte dificil, ţinând cont de contextul actual ale cărui efecte se resimt pe mai multe planuri. În primul rând e vorba de creşterea preţurilor. În al doilea rând, ea menţionează presiunea asupra lanţului de aprovizionare internaţional, care duce la termene de livrare mult mai mari.

„Războiul ne-a dat tuturor planurile peste cap şi cel mai tare resimţim asta în partea de producţie. Sunt scumpiri de la simplu la triplu, la orice, transportul este foarte scump, avem întârzieri la materiale. Ce provocări am avut până acum în România, dar să vedem ce provocări o să avem de acum“, spune Mihaela Glăvan în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor. Cum facem economia să funcţioneze în continuare, un proiect realizat de Ziarul Financiar şi Alpha Bank. Ma­terialele folosite în producţia de încălţăminte sunt toate importate, în special din Italia.

Deşi există materiale în depozitele din România, antreprenoarea spune că nu are garanţia calităţii, mai ales că nu ştie de cât timp se află acestea în spaţiile logistice, cum au fost depozitate. Din această cauză, ea preferă să îşi aducă materia primă din afara ţării.

Din cauza problemelor de pe lanţul internaţional de aprovizionare, multe dintre materialele comandate ajung acum mai târziu decât în mod normal.

„Produsul ajunge în circa două săptămână la client, dacă nu este în stoc. Termenul depinde acum de cum ajung materialele, cred că cel mai mult s-a întârziat o lună“, precizează Mihaela Glăvan.

Mihaela Glavan este antreprenor de aproape 20 de ani, iar brandul său a ajuns şi la nivel internaţional după ce antreprenoarea a participat la mai multe evenimente şi târguri din străinătate. În primii ani, ea a lucrat cu diverse ateliere pentru producţie, însă ulterior, după circa 3-4 ani de activitate, şi-a deschis propriul atelier, iar în prezent are o fabrică. În privinţa extinderii, Mihaela Glăvan spune că nu îşi doreşte o dezvoltare a businessului la un nivel la care să existe chiar un lanţ de magazine sub brandul său.

„Pentru mine, primordial este designul şi cele mai fericite momente din viaţa mea de antreprenor sunt cele în care lucrez la colecţii. Faptul că lucrez cu idei şi acestea nu se repetă niciodată, asta îmi dă energia să merg mai departe. Antreprenor am devenit de nevoie, dar nu îmi doresc să am un lanţ de magazine“, explică ea.

Pentru sezonul acesta, primăvara-vară, Mihaela Glavăn a lansat două colecţii, una pentru propriul brand şi una semnată de ea, dar pentru retailerul online de modă Fashion Days, parte din grupul eMAG. Asta înseamnă 50 de modele noi într-un singur sezon.

O bună parte din businessul său se desfăşoară în online, canal care de altfel şi generează cele mai multe venituri. Showroomul este mai mult pentru clienţii care îşi doresc să comande, dar vor mai întâi să testeze produsele.

Compania Romtrade Sepala SRL, care operează businessul, a avut vânzări de 2,4 mil. lei anul trecut, minus 6,2%. Antreprenoarea mai are şi compania Lin Layer cu afaceri de 316.000 lei, plus 64%.

Perioada pandemiei a fost un moment dificil pentru Mihaela Glăvan, care a fost nevoită să închidă producţia timp de o lună în lockdown, însă antreprenoarea spune că această perioadă a venit şi cu schimbări la nivel de business.

„Am venit în sprijinul celor care au fost ani de zile alături de noi şi pentru prima dată am oferit reduceri. De când am deschis magazinul online, în 2008, nu am avut nicio campanie de reduceri online, dar a prins foarte bine. Ulterior, am mai avut campanii de reduceri, nu foarte multe. Avem cam 2-3 pe an, pe o perioadă scurtă de timp de câteva zile“, mai spune Mihaela Glăvan.

 

Un Demers Ziarul Financiar cu susținerea ZF 15 minute cu un antreprenor
ZF 15 minute cu un antreprenor