ZF 15 minute cu un antreprenor

ZF 15 minute cu un antreprenor. Valentin Strugaru, fondator al Maison des Crepes: Vrem să ne extindem la nivel naţional şi să ajungem cu francize în oraşe mari precum Iaşi, Oradea, Cluj şi Sibiu

05.08.2021, 00:04 Autor: Miruna Diaconu

♦ În acţionariatul businessului local Maison des Crepes a intrat recent grupul City Grill, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa restaurantelor din România ♦ Grupul City Grill a preluat 49% din acţiunile businessului fondat de antreprenorul Valentin Strugaru.

Valentin Strugaru, fondator al Maison des Crepes, un lanţ de restaurante bazat pe clătite dulci şi sărate, spune că îşi doreşte ca businessul său să se extindă la nivel naţional şi vizează să intre pe pieţele din Iaşi, Oradea, Cluj şi Sibiu în sistem de franciză. Brandul Maison des Crepes are trei modele de franciză, iar investiţia este direct proporţională cu suprafaţa.

„Împreună cu Dragoş Petrescu (fondatorul grupului City Grill - n.red.) am făcut un plan de dezvoltare la nivel naţional în sistem de franciză. Considerăm că piaţa francizelor din România este mai pregătită ca niciodată. Atât francizaţii, cât şi francizorii sunt bine pregătiţi, sunt tineri care îşi doresc să investească şi care acum prind aripi şi sunt şi investitori maturi care vor să diversifice portofoliul şi găsesc în piaţa HoReCa o oportunitate“, spune Valentin Strugaru, fondator al Maison des Crepes, în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor: Cum facem economia să funcţioneze în continuare?, un proiect realizat de Ziarul Financiar şi Alpha Bank.

Antreprenorul precizează faptul că există trei tipuri de modele de franciză pentru Maison des Crepes, astfel că viitorii parteneri pot alege între un model de 100 mp, unul între 100 mp şi 200 mp şi un altul care depăşeşte 200 mp. „Piaţa HoReCa este o piaţa francizabilă şi are această etichetă la nivel mondial, doar că astăzi noi încurajăm antreprenorii din România să învestească în francize locale pentru că astfel întărim economia. Suntem pregătiţi, avem şcoli de management foarte bune, am început să avem oameni pregătiţi, cred că e o perioadă foarte bună să investim în asta şi există exemple de branduri locale care au avut succes“, explică el.

Investiţia într-o franciză Maison des Crepes porneşte de la 10.000 euro, iar modele au fost gândite astfel încât să fie accesibile pentru o paletă mai largă de investitori.

În acţionariatul businessului local Maison des Crepes a intrat recent grupul City Grill, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa de restaurant din România. Grupul City Grill a preluat 49% din acţiunile businessului fondat de antreprenorul Valentin Strugaru. Ţinta este ca sub acest brand să se deschidă 30 de unităţi în trei ani, conform datelor comunicate anterior.

Strugaru a lucrat anterior în cadrul Dominoís Pizza, o multinaţională adusă local în sistem de franciză, conform celor mai recente date ale ZF. Apoi a fondat businessul Maison des Crepes care are cinci unităţi „ trei în Bucureşti şi câte una în Constanţa şi Piteşti. Antreprenorul va păstra aceste unităţi proprii, dezvoltarea ulterioară urmând a se face în sistem de franciză.

În ceea ce priveşte extinderea pe plan internaţional, antreprenorul spune că în prezent businessul său este pregătit în proporţie de 70-80% pentru o astfel de dezvoltare, însă în viitor cu siguranţă va putea face acest pas.

„Cred că ne ajută să ieşim pe piaţa internaţională şi o să începem cu vecinii noştri, avem deja câteva oraşe pe listă, însă acum este prea devreme să ne gândim acolo“.

În prezent, meniul restaurantelor Maison des Crepes este format din 30 de tipuri de clătite împărţite în dulci şi sărate, iar acestea din urmă acoperă toate cele trei mese ale zilei, iar majoritatea clienţilor sunt femei.

Valentin Strugaru povesteşte că experienţa sa în domeniul HoReCa l-a ajutat foarte mult în deschiderea propriului său business, astfel că atunci când a deschis primul restaurant Maison des Crepes a investit doar 7.000 euro şi a fost gata în zece zile. Primul Maison des Crepes a fost deschis pe 6 decembrie 2016 în zona Dorobanţi din Bucureşti.

Un Demers Ziarul Financiar cu susținerea ZF 15 minute cu un antreprenor
ZF 15 minute cu un antreprenor