Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, a anunţat astăzi Ziarul Financiar că Administraţia Prezidenţială a decis să răspundă apelului ZF la transparenţă.
ZF a scris astăzi un articol prin care a cerut publicarea, de către fiecare instituţie publică, a listei de angajaţi, cu numele, funcţia, veniturile nete şi CV-urile acestora.
“Noi vrem să fim prima instituţie care răspunde apelului la transparenţă. Deja aveam aceste date pe site, dar vom adăuga şi CV-urile pentru întreg personalul”, a spus Oprea.
Astfel, pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale este publicată lista cu cei 197 de angajaţi ai instituţiei, care cuprinde numele, funcţia, dar şi veniturile nete încasate de angajaţi.
Citiţi şi: Publicaţi listele cu angajaţii din fiecare instituţie publică, salariile şi CV-urile!