Întrebările privind o eventuală plecare a FMI din spaţiul Uniunii Europene s-au înmulţit după ce personaje de prim rang din instituţii cu greutate în UE au sugerat o asemenea eventualitate. Faptul că a fost invocat timpul viitor nu a mai fost luat în seamă. Corul anti-FMI a prins glas.
Să nu mai aibă Uniunea Europeană nevoie de FMI? Să nu ne grăbim cu răspunsul. Deocamdată, aşteptăm în România o delegaţie a celor trei foruri cu care am încheiat două acorduri, unul de împrumut şi altul de precauţie: Comisia Europeană, FMI şi Banca Mondială. Scopul fiind încheierea unui nou acord. Tot de precauţie. Şi, în plus, ne va vizita şi şefa FMI.
Cele două acorduri ne-au fost de vreun folos? Răspuns categoric: DA. Să plecăm de la primul acord – cel de împrumut. Putea România să-l evite? Desigur, nu. De altfel, am avut repede şi dovada. Au apărut goluri de finanţare şi banii împrumutaţi ne-au ajutat să le umplem. Am în vedere deficitul bugetar şi nicidecum deficitul balanţei de plăţi externe. Mai mult, am făcut din primul acord o ţintă de calmare a efectelor crizei. Împrumutul extern, asigurând acoperirea unora dintre golurile de finanţare, a făcut posibilă slăbirea presiunilor asupra banilor din ţară.
Apoi, să nu uităm că împrumutul extern solicitat de România a plecat de la trei criterii cardinale. Mai întâi, s-a remarcat faptul că atitudinea autorităţilor române a fost proactivă. În sensul că nu a pornit de la o nevoie imediată de bani. Ci a avut în vedere nevoi viitoare, ce au şi apărut, pe fondul crizei globale, în decursul anilor 2009-2010. În al doilea rând, a fost vorba de un angajament multilateral. Pentru că România a iniţiat un „pachet“ de solicitări pentru împrumuturi externe: de la Uniunea Europeană, de la Banca Mondială, de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, de la Banca Europeană de Investiţii şi, desigur, de la Fondul Monetar Internaţional. Şi chiar dacă ideea unui împrumut de la FMI a suscitat discuţii, plecând de la „disconfortul“ unor exigenţe mari, România nu putea să treacă în planul al doilea rigori financiare nemiloase izvorâte din legităţi economice, dublate de loviturile crizei, cum sunt corelaţiile salarii-productivitate, consum-producţie şi multe altele.
De ce irită un posibil nou acord, în care FMI să se alăture Comisiei Europene şi Băncii Mondiale? Desigur, la mijloc e o prejudecată: faptul că FMI obişnuieşte să se uite la cifre. Dar percepţia e falsă, căci la cifre se uită şi celelalte două foruri internaţionale. Numai că atât Comisia Europeană, cât şi Banca Mondială folosesc ca „vârf de atac“ experţii FMI, care se uită, totodată, la cum se reflectă aceste cifre în viaţa de zi cu zi a economiei şi a populaţiei. Am văzut că, tot potrivit obiceiului, delegaţiile FMI au solicitat întâlniri nu numai cu autorităţile statului, ci şi cu analişti, cu reprezentanţi ai sindicatelor, cu personalităţi din mediul academic şi cu cercuri de afaceri. O astfel de analiză ne-a prins bine. S-au dovedit a fi chiar mai importante decât analizele din vremea acordurilor stand-by.
Cele trei autorităţi internaţionale au tras concluzii în baza unor analize combinate, ce au avut în vedere trei trepte: 1) o analiză macroeconomică clasică; 2) o analiză a politicilor bancare; 3) o analiză a gestiunii dezvoltării. Reuşind, desigur, să înţeleagă în esenţă cum se realizează cuplajul între modelele de dezvoltare locale şi măsurile de combatere a crizei. Deviza fiind cea cunoscută: ţara să-şi îmbunătăţească practica sa macroeconomică, pentru că dreptul de a greşi s-a restrâns. Iar un nou acord, chiar dacă nu are ca miză un sprijin financiar direct, va fi un nou mesaj de încredere dat investitorilor străini. Sigur, el nu-şi poate dovedi eficienţa fără un semnal al nostru că suntem hotărâţi să asigurăm, la noi acasă, o bună funcţionare a economiei. Mai exact, să arătăm că ştim ce avem de făcut ca să învingem criza, să obţinem stabilitate internă, să devenim competitivi pentru ca România să poată fi luată în calcul în sistemul economiei globale.
Important este să reţinem că pretenţiile celor trei autorităţi, oricât ar fi de mari, se rezumă la performanţele economice. Acordul pretinde performanţe macroeconomice şi rigoare în aplicarea unor strategii de restructurare.
Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 19.06.2013
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
