ZF 24

Afacerile Hidroconstructia, in scadere la 218,5 milioane euro

03.02.2008, 12:35 14

Cifra de afaceri a Hidroconstructia a scazut anul trecut, potrivit datelor preliminare, cu 7,8%, la 218,5 milioane de euro, deoarece finantarea pentru sustinerea contractelor aflate in derulare a fost insuficienta.

"Anul trecut nu au fost asigurate sursele de finantare la nivelul programului stabilit conform portofoliului de contracte semnat, in ciuda faptului ca acesta era peste valoarea celui din 2006", a declarat agentiei MEDIAFAX directorul general al companiei, Emil Timofti.

Totodata, profitul net a fost mai redus cu 13,8% comparativ cu 2006, totalizand 15 milioane euro.

Compania are in curs de executie lucrari de 211,8 milioane de euro, la aceast portofoliu urmand sa fie adaugate contractele castigate in 2008.

Pentru acest an, Hidroelectrica mizeaza pe afaceri in crestere usoara, la 220-225 milioane de euro.

Printre factorii care au influentat pozitiv activitatea companiei in 2007 se numara, potrivit lui Timofti, implementarea unor tehnologii noi in executia proiectelor, modernizarea dotarilor tehnice si strategia de participare la licitatiile privind atribuirea contractelor de achizitie publica.

Hidroelectrica a bugetat pentru 2008 investitii de 23 de milioane de euro, din care suma de 18,4 milioane de euro va fi alocata pentru dotare tehnica, iar 4,6 milioane de euro pentru achizitia de terenuri si realizarea unor constructii. Anul trecut, societatea a realizat investitii de 21,4 milioane de euro.

Mai multe stiri pe www.mediafax.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO