ZF 24

Bursa a închis pe minus în ianuarie, în linie cu turbulenţele de afară

Bursa a închis pe minus în ianuarie, în linie cu...

Autor: Roxana Pricop

02.02.2014, 21:03 729

Marile bursele ale lumii au încheiat luna ianuarie cu scăderi de până la minus 3%, marcând astfel cel mai slab început de an din 2010 din cauza turbulenţelor de pe pieţele emergente. La Bucureşti, bursa a urmat tendinţa externă, deşi nu e piaţă emergentă, şi s-a corectat cu 1,7%.

După creşteri consistente în 2013, principalele burse din Europa au raportat scăderi în prima lună din an, investitorii retrăgându-se din acţiuni şi refugiindu-se în titlurile de stat americane şi germane, dar şi în dolari de teama efectelor care le-ar putea avea reducerea stimulilor financiari de către Rezer­vele Federale din Ame­rica. Indicele bursei de la Londra FTSE100 a în­cheiat prima lună din an cu o scădere de 3,45%, indicele francez CAC 40 s-a corectat cu 3%, iar indicele german DAX a pierdut 2,57%. Peste Ocean, în America, indicele S&P 500 a scăzut cu 3,6%.

În ianuarie, bursa de la Bucureşti a scăzut cu 1,7%, iar leul s-a depreciat cu 0,2% faţă de euro, după ce pe parcursul lunii a atins un maxim de 4,53 lei/euro. Faţă de dolarul american, leul s-a depreciat cu 1%, până la 3,32 lei/dolar la finalul lunii. În regiune, forintul maghiar a avut printre cele mari deprecieri faţă de euro, atingând minimul ultimilor doi ani (311,69 forinţi/euro), din cauza retragerilor masive de capital de pe pieţele emergente. Cu toate acestea, bursa de la Budapesta a crescut cu 2% în ianuarie.

Citiţi pe ZF Corporate despre:

- evoluţia burselor şi a monedelor din ţările Europei Centrale şi de Est 

- creşterea volatilităţii pe pieţele din regiune; cauze, efecte

randamentele titlu­rilor de stat americane şi germane

Citiţi mai multe detalii aici

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 03.02.2014

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO