ZF 24

Ce vanzari asteapta de Sarbatori principalii producatori si retaileri de vin

29.12.2008, 16:13 20

Principalii producatori de vin de pe piata locala spun ca in aceasta perioada realizeaza intre 12% si 30% din vanzarile anuale, lunile noiembrie si decembrie fiind in mod traditional cele mai bune pentru industria de profil. Astfel, producatorul Francusei si al Grasei de Cotnari, estimeaza ca ultimele doua luni ale anului ii vor aduce vanzari de peste 8 mil. euro, adica 28% din cifra de afaceri de circa 30 mil. euro. Cotnari mizeaza in aceste luni pe o crestere de 10-15% comparativ cu acelasi interval din 2007.

Jidvei, un al jucator din top zece, asteapta o crestere de 40% a vanzarilor comparativ cu o luna obisnuita, si un volum de vanzari de 1,25 milioane de sticle, cu o valoare de aproximativ 14 mil. lei (3,8 mil. euro).

Lunile noiembrie si decembrie aduc aproximativ 25% din cifra de afaceria a producatorului Vincon Vrancea. In portofoliul Vincon, brandul cu cele mai mari vanzari din punctul de vedere al valorii, este Beciul Domnesc, iar dupa volum este Muscatel. Beciul Domnesc a inregistrat in primele zece luni ale acestui an o crestere in valoare de 40% fata de aceeasi perioada a anului trecut, pana la peste 7 mil. euro.

La nivelul vanzarilor din retail insa cresterea a fost sub media celorlalte luni. Vinexpert, cel mai mare retailer de vin de pe piata locala, a inregistrat in decembrie vanzari in crestere cu 30% comparativ cu perioada similara a anului trecut, insa sub media cresterilor din restul anului, de 50%.

Din punct de vedere valoric, vanzarile din decembrie sunt duble comparativ cu cele ale unei luni normale, in conditiile in care se majoreaza si vanzarile de obiecte care pot intra intr-un cadou alaturi de o sticla de vin, precum paharele sau ciocolata pentru vin.

In 2008, Vinexpert va inregistra o cifra de afaceri de peste 1,6 mil. euro, in crestere cu 50% comparativ cu 2007.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO