ZF 24

Cea mai mare operaţiune de refinanţare a unei datorii într-o companie din România: Grupul RCS & RDS emite obligaţiuni de 800 mil. euro pentru a înlocui datoriile actuale

Cea mai mare operaţiune de refinanţare a unei datorii...

Autor: Mihai Gongoroi

27.01.2020, 11:01 18841

Digi Communications (DIGI) anunţă luni că RCS & RDS a lansat o ofertă de obligaţiuni senioare garantate în valoare de 800 milioane de euro, în două tranşe, cu scadenţa în 2025 şi 2028, pentru refinanţarea unor datorii. Obligaţiunile au o valoare nominală de 100.000 de euro.

Obligaţiunile vor fi garantate de către Digi Communications, DIGI Távközlési és Szolgáltató Korlátolt Felelősségű Társaság („DIGI Ungaria”), Invitel Távközlési Zrt („Invitel”) şi Digi Spain Telecom, S.L.U. („DIGI Spania”).

Banii vor fi folosiţi la plata anticipată a altor emisiuni de obligaţiuni anterioare şi datorii aferente.

Obligaţiunile vor fi oferite doar "investitorilor calificaţi" şi doar persoanelor din afara SUA care achiziţionează obligaţiunile din afara SUA în baza Legii privind valorile mobiliare din SUA.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO