ZF 24

Cele mai grave violenţe politice petrecute vreodată în Europa ar putea destabiliza întreaga zonă

GALERIE FOTO

20.02.2014, 21:51 2643

„România trebuie să fie extrem de atentă în a spune că nu este Ucraina, un stat în care oamenii mor cerând democraţie. Ro­mânia trebuie să asigure că este o economie stabilă cu o guvernare stabilă. Violenţele din Kiev amplifică riscurile care planează asupra întregii regiuni pentru că investitorii nu au învăţat încă să facă o diferenţă clară între economiile emergente în condiţii de criză. „Pe mine, ca ţară emergentă, orice veste proastă mă preocupă mai ales din punctul de vedere al contagiunii“, a explicat senatorul Mircea Geoa­nă. Leul s-a depreciat deja ieri cu 0,7% în raport cu euro, iar în două zile a pierdut 1%.

Analiştii români avertizează că în con­textul înrăutăţirii situaţiei din Ucraina dobânzile la care se împrumută statele din regiune, inclusiv România, ar putea creşte, iar dacă guvernul local nu se concentrează pe menţinerea stabilităţii politice şi a politicilor economice, situaţia din Ucraina ar putea afecta negativ economia locală. „Presiunea principală este în prezent pe bursele din regiune şi pe monedă, iar dobânzile la care s-au împru­mutat toate ţările din regiune ar trebui să crească“, a explicat analistul economic Dragoş Cabat, managing partner Financial View.

Protestele din Ucraina cresc gradul de risc al întregii zone, de aceea toate ţările din regiune vor avea de pierdut, însă, pe moment, situaţia nu va conduce la mutări de capital de pe-o zi pe alta, crede Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

„Afacerile mari de acolo sunt bine aranjate, bine securizate, doar micile afaceri vor avea probleme, pentru că se perturbă piaţa şi nu îşi vor mai găsi clienţi“, a mai spus Pârvan.

Iar micile afaceri suferă deja. Compania românească Izoterom, care deţine în Ucraina o mică fabrică de conducte preizolate folosite la transportul agentului termic, şi-a oprit activitatea şi plăteşte doar paznicii. „Au început să comande, dar fără să mai plătească. Totul s-a blocat şi ce bani avem să luăm nu ne dau“, spune Dumitru Matei, proprietarul Izoterom.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 21.02.2014

 
 
 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO