ZF 24

Elvila, unul dintre cele mai vechi branduri din industria de mobilă din România, introduce plata cu criptomonede pentru produsele sale. Producătorul va accepta plăţi în BITCOIN (BTC), Ethereum(ETH), Elrond(EGLD) şi Tether (USDT)

Elvila, unul dintre cele mai vechi branduri din industria...
21.03.2022, 08:00 459

Unul dintre cele mai vechi branduri din industria de producţie şi vânzare de mobilă din România, Elvila, a anunţat astăzi că va introduce plata cu criptomonede pentru produsele sale. Producătorul va accepta plăţi în BITCOIN (BTC), Ethereum(ETH), Elrond(EGLD) şi Tether (USDT). 

“Decizia de a accepta plata în cryptomonede nu a fost luată uşor. Am analizat toate aspectele, plusurile şi minusurile, atât financiare cât şi legale, şi la final, am decis că este o evoluţie naturală. De-a lungul istoriei noastre ca brand, am avut tot timpul de câştigat când am luat decizii îndrăzneţe”, a anunţat Viorel Cataramă, fondatorul Elvila. 

“Într-o perioadă în care lumea se fereşte să invesească, adevăraţii oameni de afaceri trebuie să ia decizii curajoase, care vor schimba atât piaţa, cât şi obiceiurile consumatorilor. Păşim astăzi într-o zonă nouă şi o facem cu încredere şi deschidere către noile tehnologii şi către noile realităţi ale lumii. De astăzi, E-ul de la Elvila puteţi să consideraţi că vine şi de la “electronic”. Facem astăzi un prim pas către Metaverse şi Web 3.0 şi vă invităm să veniţi alături de noi”, a adăugat Viorel Cataramă.

Elvila va introduce plata prin cryptomonede prin intermediul unui operator specializat – UTRust – o soluţie a sibienilor de la Elrond, care vor garanta un curs de conversie stabil pentru 15 minute, timp suficient pentru a finaliza check-out pe noul site www.elvila.ro , dar şi în lanţul de magazine fizice. 

ELVILA  a fost fondată în 1990 de omul de afaceri Viorel Cataramă. În prezent are peste 500 de angajaţi, cu două fabrici, în judeţele Vâlcea, respectiv Bihor si o reţea extinsă de magazine, având în prezent 24 de locaţii în toată România.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO