ZF 24

„Există un plan B şi C", spune Emmanuel Macron despre Jocurile Olimpice din vara aceasta

„Există un plan B şi C", spune Emmanuel Macron despre...

Autor: Mediafax

15.04.2024, 10:51 30

„Există un plan B şi C", spune Emmanuel Macron despre Jocurile Olimpice. Macron menţionează Trocadero şi Stade de France pentru ceremonia de deschidere.

Luni, Macron a vorbit la BFMTV despre problemele actuale legate de Jocurile Olimpice. În special, despre posibilitatea unei soluţii de rezervă pentru ceremonia de deschidere.

„Vrem să arătăm cea mai frumoasă faţă a Franţei şi dorim ca această ceremonie să fie cât mai reuşită", a declarat Emmanuel Macron despre ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice programată pe Sena pe 26 iulie.

„Este o premieră mondială. Putem să o facem şi o vom face. Ne-am creat mijloacele necesare pentru a o face. Da, merită efortul. Ţara noastră a fost lovită de terorism şi ceea ce vor teroriştii este să ne oprească să visăm. Ne organizăm, rezistăm. Nu există loc pentru naivitate, niciun fel de naivitate, şi ne vom crea mijloacele necesare pentru a organiza o ceremonie de deschidere grozavă, precum şi ceremoniile de închidere şi de deschidere - închidere a Jocurilor Paralimpice. Perimetrul de securitate va fi foarte larg, traficul va fi restricţionat şi totul va fi izolat cu o săptămână înainte. Va fi instituit un sistem de ticketing pentru platformele superioare şi inferioare. Poliţia va fi mobilizată la un nivel excepţional”, a afirmat Emmanuel Macron.

El a admis, de asemenea, posibilitatea modificării ideii iniţiale în cazul unei ameninţări teroriste: "Avem scenarii de rezervă, există planuri B şi planuri C. Ca să vă spun adevărul, avem o ceremonie care ar fi limitată la Trocadero, dar care ar putea fi mutată înapoi pe Stade de France”.

Parisul va fi gazda Jocurilor Olimpice, în perioada 26 iulie - 11 august.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO