ZF 24

IGSU: Numărul incendiilor a crescut cu 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

IGSU: Numărul incendiilor a crescut cu 30% faţă de...

Autor: Oana Despa

16.01.2017, 14:16 44

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a anunţat, luni, că în ultima săptămână au avut loc peste 9.500 de intervenţii, 553 fiind pentru lichidarea incendiilor.

"Cele mai multe incendii s-au produs la construcţiile civile (409), fiind generate pe fondul necurăţării coşurilor de fum, creşterii numărului de consumatori electrici şi utilizării improvizaţiilor", a informat IGSU printr-un comunicat de presă.

În perioada 9-15 ianuarie, 90 de persoane aflate în dificultate au fost salvate, iar alte cinci şi-au pierdut viaţa în incendii şi explozii, transmit pompierii.

În intervalul menţionat, pompierii SMURD au avut peste 7000 de intervenţii medicale, pe durata cărora au fost asistate 6.871 de persoane.

"Salvatorii militari au acţionat şi în 29 de cazuri pentru descarcerarea persoanelor surprinse între fiarele contorsionate ale maşinilor, în urma accidentelor rutiere" se mai arată în comunicatul de presă al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Din cauza zăpezii, viscolului puternic şi temperaturilor foarte scăzute, pompierii au acţionat şi în zonele afectete de vremea rea, în special în judeţele Brăila, Buzău, Călăraşi Constanţa, Ialomiţa şi Tulcea. În aceste regiuni au fost folosite echipaje cu autospeciale grele de intervenţii şi şenilate.

Pompierii sfătuiesc cetăţenii să fie prudenţi în ceea ce priveşte mijloacele de încălzire, cu atât mai mult cu cât meteorologii au emis un nou cod galbel de ninsori şi zăpezi începând cu luni seară.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO