ZF 24

Investitorii de pe bursele americane au pariat pe banci si au dus indicii la maximul ultimilor 4 luni

04.05.2009, 23:17 15

Indicele bursier american Standard&Poor's 500 a crescut in sedinta de luni cu 3,4%, depasind pragul de 900 de puncte pentru prima data din luna ianuarie, pe fondul speculatiilor privind o recapitalizare mai putin severa in sectorul bancar, scrie Reuters.

Standard&Poor's 500, care urmareste cotatiile celor mai mari 500 de companii listate pe bursa americana a urcat luni la 907 de puncte, indicele Dow Jones Industrial Average a castigat 2,6%, un avans similar fiind consemnat si la nivelul pietei Nasdaq.

Desi rezultatele testelor de stres aplicate celor mai mari 19 banci din SUA vor fi publicate de abia joi, investitorii au pariat ca anuntul nu va reclama o noua injectie de capital, ceea ce implicit  ar impiedica diluarea valorii actiunilor si o eventuala majorare a participatiilor detinute de stat la banci.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO