ZF 24

Jocul „Progress: Evolution of Technology“ dezvoltat de români a strâns aproape 100.000 de dolari pe platforma Kickstarter

Primele exemplare ale jocului urmează să fie livrate susţinătorilor proiectului în luna octombrie a acestui an

Primele exemplare ale jocului urmează să fie livrate susţinătorilor proiectului în luna octombrie a acestui an

Autor: Ioana Nita

29.06.2014, 10:41 476
Compania NSKN Games, fondată în 2011 de trei români, Andrei Novac, Florin Neacşu, Vlad Sladariu, împreună cu Agnieszka Kopera, a reu­şit să obţină peste 95.000 de dolari de pe platfor­ma americană de crowdfunding kick­star­ter.com pentru proiectul „Progress: Evolu­tion of Tech­nology“, de aproape 5 ori mai mult decât suma necesară pentru a începe producţia jocului.
 
NSKN Games avea nevoie doar de 19.000 de dolari, bani care s-au strâns în 14 ore de la înregistrarea proiectului pe kickstarter.com. Apoi, până pe data de 24 iunie, ultima zi în care a mai putut fi finanţat proiectul, jocul „Progress: Evolution of Technology“ a reuşit să mai atragă încă 76.000 de dolari de la 1.980 de persoane.
 
„Cea mai mare parte a banilor strânşi vor fi dedicaţi producţiei şi livrării jocurilor. Iar restul va fi reinvestit în proiecte planificate pentru aceas­tă iarnă şi începutul anului viitor“, a declarat pentru ZF Andrei Novac, cel care ocupă şi func­ţia de director executiv al NSKN Games.
 
În prezent, compania se pregăteşte de înce­perea procesului de producţie a jocului, primele exemplare urmând să fie livrate susţinătorilor proiectului în luna octombrie a acestui an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO