Eveniment

Ministrul muncii: Voi propune Guvernului concedierea a 20.000 de functionari publici

Ministrul muncii: Voi propune Guvernului concedierea a 20.000 de functionari publici

Paul Pacuraru, ministrul muncii: "Avem o administratie care se hiperdimensioneaza si cred ca redimensionarea este obligatorie. Altfel, vom ajunge o tara in care personalul bugetar este preponderent numeric."

06.08.2007, 18:25 35

Ministrul muncii va propune Guvernului reducerea cu 10% a numarului de functionari din administratia publica, adica peste 200.000 de birocrati, a declarat Paul Pacuraru, ministrul de resort.
Numarul angajatilor din administratia publica locala si centrala ar trebui sa scada cu 10%, reducerea fiind posibila si chiar dezirabila, a punctat ministrul muncii. "Exista o analiza pe care o avem in momentul de fata in atentie, de reducere cu aproximativ 10% a posturilor din administratia centrala si locala. Practic, avem o administratie care se hiperdimensioneaza si cred ca redimensionarea pe numar de posturi, de functii, este obligatorie. Altfel, vom ajunge o tara in care personalul bugetar este preponderent numeric. Intentionez sa propun Guvernului adoptarea unei astfel de masuri", a spus el.
Numarul functionarilor din administratie a depasit 200.000 de persoane la finele lunii mai a acestui an (ultimele date disponibile), nivel cu circa 23.000 mai mare decat in urma cu un an. De cand a ajuns la putere la sfarsitul anului 2004, actuala administratie a angajat inca 42.000 de functionari, adica o crestere cu 27% a birocratilor.
Pacuraru a precizat ca in bugetul de stat pe anul 2008 ar trebui plafonate salariile functionarilor.
"In opinia mea, va trebui acum, cand construim bugetul pe 2008, sa-l construim poate nu neaparat reducand numarul de posturi, ci plafonand fondul de salarii, adica sa obligi fie din salarii, fie din posturi sa reduci personalul. Se creste incredibil! Sa ne uitam la noi acasa: am avut o Directie a Muncii, care le facea pe toate. Stiti cate avem acum? Cinci! si mai facem doua".
Propunerea lui Pacuraru de reducere a personalului din administratia publica locala si din institutiile guvernamentale va viza fie redirectionarea personalului, fie plafonarea salariilor, determinand astfel functionarii publici sa renunte "de bunavoie la posturi", a mai spus ministrul. "De exemplu, pe Casele de Pensii am un nivel de munca foarte ridicat plus atributii noi care vin din regulamentul UE. Un personal egal aproape il am pe Agentiile de Ocupare (a Fortei de Munca, n.r.) care au un obiect al muncii din ce in ce mai redus, ca somajul a scazut. E nefiresc pe de o parte sa tin suprasolicitat sistemul, iar pe de alta parte subincarcat si atunci sigur ca ma pot gandi la o reorganizare intr-un domeniu de unde sa iau oameni dintr-o parte sa-i duc acolo unde este nevoie. Dar asta nu inseamna ca atentez la posturile functionarilor publici. E o reorganizare care trebuie facuta", a afirmat Pacuraru.
Recent, reprezentantii regionali ai Fondului Monetar International au atras atentia autoritatilor de la Bucuresti privind nivelul ridicat si ritmul foarte alert de crestere a salariilor din sectorul bugetar, mai ales in administratie. In 1997, adica acum 10 ani, spun reprezentantii FMI, salariile din administratie erau sensibil egale cu cele din restul economiei, fiind chiar sub acestea.
In ultimii ani insa, dupa cresteri succesive, salariile birocratilor au ajuns sa depaseasca cu 70% castigul mediu pe economie. In acelasi timp, numarul functionarilor a batut noi si noi recorduri, actualmente administratia fiind de peste doua ori mai numeroasa decat la inceputul anilor 1990.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO