ZF 24

Nu uitaţi de unde aţi plecat

Nu uitaţi de unde aţi plecat

Autor: Cristi Moga

09.12.2013, 18:51 485

Aniversările sunt un bun prilej de retrospecţie, iar cei 15 ani parcurşi de la apariţia în noiembrie 1998 a primului număr din Ziarul Financiar au fost pentru redactorii publicaţiei momentul potrivit pentru realizarea unui bilanţ detaliat al economiei din ultimul deceniu şi jumătate.

Care sunt concluziile? Dacă citiţi acest articol pe monitorul unui calculator, în 1998 era mai puţin probabil să fi făcut acest lucru deoarece atunci într-o singură casă dintr-o sută exista un calculator, iar internetul putea fi consi­derat „SF“. Gradul de dotare cu calculatoare a ajuns între timp la aproape 60%, în timp ce telefonia mobilă a trecut în acelaşi interval de la un grad de penetrare de 1,5% la 84,3%.

Cei mai circumspecţi pot spune că acesta a fost progresul tehnologic şi noi, individual sau ca naţie, nu avem niciun merit pentru această evoluţie. Dar sunt multe lucruri ce s-au întâmplat la nivel local.

Dacă citiţi cumva articolul dintr-o clădire de birouri modernă cu faţadă de sticlă şi sistem de ventilaţie cu patru ţevi, cel mai probabil aceasta a fost construită în ultimii
15 ani deoarece în Bucureştiul anului 1998 doar 8.000 -10.000 de persoane lucrau în astfel de imobile, iar între timp numărul „corporatiştilor“ a ajuns la circa 200.000.
Economia a pierdut competitivitate? PIB-ul a crescut în 15 ani de patru ori, iar exporturile de şase ori, de la 7,4 mld. euro la 45 mld. euro.

În loc de vechile Dacii 1310, din care acum 15 ani se mai produceau în jur de 50.000 de unităţi pe an, majoritatea pentru piaţa locală, de la Mioveni ar urma să iasă anul acesta 345.000 de Loganuri, Dustere şi Sandero, 90% dintre maşini fiind destinate exportului.

Mergeaţi la alimentară deoarece în toată România erau doar cinci supermarketuri, iar în magazinul Metro din Otopeni, mutat între timp în Băneasa, intraţi „ca la muzeu“? Între timp numărul supermarketurilor a sărit de 1.000 de unităţi, în condiţiile în care salariile au crescut de 15 ori în acelaşi interval. E adevărat că în ‘98 şi ‘99 inflaţia era cam de 50% pe an, dar între timp a coborât la 2%, indicator ce arată de asemenea maturizarea economiei.

Piaţa construcţiilor într-adevăr merge prost, dar vă amintiţi cumva că între 1998 şi 2003 nu a fost dat în folosinţă niciun kilometru de autostradă? Tot pe atunci se construiau mai puţin de 30.000 de locuinţe pe an, iar acum, chiar şi în criză, numărul nu a scăzut sub nivelul de 42.000 de unităţi livrate.

Arhiva ZF-ului a reţinut toate aceste date şi poate ar trebui să le reţinem şi noi. Nu de alta, dar cifrele trecutului ne-ar putea da o imagine mai clară a locului în care am putea ajunge peste 15 ani.


Cristi Moga este redactor-şef al Business Construct

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO