Într-o epocă digitală în continuă expansiune, regulile care guvernează spaţiul online devin tot mai importante, inclusiv pentru cei care desfăşoară activităţi economice. În acest context, Regulamentul privind serviciile digitale (en. Digital Services Act - DSA) este menit să aducă claritate şi responsabilitate în mediul online, în vederea creării unui spaţiu mai sigur pentru utilizatori, dar şi pentru stabilirea unor condiţii de concurenţă echitabile la nivelul pieţei europene.
Deşi, la o primă vedere, pare că DSA are în vizor, în principal, reglementarea entităţilor active la nivel european/mondial şi care pot avea un impact major, precum platformele online foarte mari (Meta, Youtube, Instagram, TikTok, Zalando etc.) sau motoarele de căutare online foarte mari (precum Google sau Bing), domeniul de aplicare al Regulamentului pare să fie mult mai xtins.
Astfel, sunt avute în vedere şi alte categorii de furnizori de servicii intermediare, precum:
- Furnizorii de servicii de simplă transmitere (mere conduit) sau de stocare în cache (caching). În această categorie intră furnizorii de servicii de comunicaţii electronice tradiţionale, precum cei care oferă acces la puncte wireless, VPN sau proxy-urile de adaptare a conţinutului;
- Furnizorii de servicii de găzduire (hosting), anume acea categorie de servicii intermediare care permit stocarea datelor furnizate de utilizatori, la cererea acestora. În această din urmă categorie sunt încadraţi furnizorii de servicii de cloud sau web hosting, însă formularea inclusă în DSA permite extinderea acestei categorii şi la alte tipuri de operatori, precum aceia care stochează conţinut (indiferent de forma acestuia) oferit de utilizatori (indiferent dacă aceasta e o funcţie principală sau secundară).
- Platformele online, anume acea categorie de servicii de găzduire care permit, la cererea utilizatorului, diseminarea informaţiilor către public.
Având în vedere noutatea DSA, terminologia utilizată, precum şi complexitatea diferitelor servicii furnizate în mediul digital, încadrarea într-una dintre categoriile de mai sus poate fi dificilă. Spre exemplu, ne vom afla în situaţia unui serviciu de găzduire (iar nu în situaţia unei platforme online) dacă stocarea conţinutului furnizat de un utilizator reprezintă doar o funcţie minoră a serviciului principal, cum este cazul secţiunii de comentarii de pe website-ul unei publicaţii de presă online. Dimpotrivă, dacă diseminarea către public a conţinutului nu este o caracteristică minoră a serviciului furnizat (cum este cazul reţelelor sociale), atunci ne vom afla în situaţia unei platforme online.
Încadrarea corectă într-una dintre aceste categorii este deosebit de importantă deoarece, în funcţie de aceasta, sunt aplicabile mai multe obligaţii. Spre exemplu, furnizorii de servicii intermediare au obligaţii generale de a acţiona împotriva conţinutului ilegal la solicitarea autorităţilor sau de a furniza informaţii la solicitarea acestora, de a stabili de puncte de contact în relaţia cu autorităţile şi destinatarii serviciului precum şi anumite obligaţii de raportare.
În plus, furnizorii de servicii de găzduire, inclusiv platformele online, au anumite obligaţii suplimentare, precum: (i) implementarea unor mecanisme de notificare şi acţiune sau informarea destinatarilor cu privire la restricţiile impuse (în cazul furnizorilor de servicii de găzduire); (ii) implementarea unui sistem de soluţionare a plângerilor, soluţionarea extrajudiciară a litigiilor ş.a (în cazul platformelor online, în plus faţă de cele amintite anterior). Desigur, în cazul platformelor foarte mari intervin obligaţii suplimentare.
În plan naţional, în vederea asigurării aplicării adecvate a DSA, a fost adoptată recent (18 martie 2024) Legea 50/2024, în baza căreia, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a fost desemnată autoritate cu atribuţii în domeniu.
În plus, noua lege introduce un regim sancţionatoriu important, precum amenzi semnificative de până la 6% din cifra de afaceri anuală la nivel mondial a furnizorului de servicii intermediare pentru nerespectarea obligaţiilor instituite de DSA, precum şi amenzi procedurale de până la 1% din cifra de afaceri pentru furnizarea de informaţii eronate.
De asemenea, Legea 50/2024 instituie obligaţia furnizorului de servicii intermediare de a informa ANCOM cu privire la datele sale de identificare şi de contact. În acest sens, în prezent, se află în consultare publică un proiect de decizie ANCOM care stabileşte detaliile procedurii de informare. Cu toate acestea, nu sunt aduse clarificări suplimentare cu privire la universul furnizorilor de servicii intermediare, documentul fiind limitat la a face trimiteri către DSA.
DSA marchează o etapă semnificativă în evoluţia abordării afacerilor online în Uniunea Europeană şi face parte din tendinţa continuă a UE de a reglementa mediul digital. Deşi primul instinct este de a considera că DSA a fost adoptat să reglementeze marile platforme de social media, în realitate legislaţia acoperă o plajă mai largă de activităţi şi operatori economici.
Regulamentului (UE) 2022/2.065 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 octombrie 2022 privind o piaţă unică pentru serviciile digitale şi de modificare a Directivei 2000/31/CE (Regulamentul privind serviciile digitale)
Autori: Silviu Vasile (partner), Roxana Roşca (associate), Tudor Popa (associate)
