ZF 24

Platile online se vor tripla in acest an si vor atinge 35 mil. euro

30.09.2007, 12:40 11

Valoarea cumparaturilor online realizate prin card se vor ridica la 35 milioane euro in acest an, in crestere de peste trei ori fata de 2006, cand au atins circa zece milioane euro, potrivit datelor Romcard, procesator final de plati online prin card in Romania, informeaza Mediafax.

"Dinamica pietei comertului electronic este destul de imprevizibila. Initial, pentru 2007, noi estimam o crestere de 25% a pietei, insa acum prognozam o triplare", a declarat corporate affairs officer al grupului GECAD, Iuliana Butuc-Cerchez.

Reprezentantul GECAD a adaugat ca tendinta de crestere se va mentine si in 2008, insa ritmul nu poate fi prognozat, volumul tranzactiilor online fiind determinat si de intrarea unor companii noi pe piata si de concentrarea lor pe vanzarile online.

De asemenea, evolutia va fi influentata si de informarea utilizatorilor finali despre aceasta piata, de securitatea tranzactiilor pe Internet si de seriozitatea cu care comerciantii online trateaza aceasta afacere.

Mai multe stiri pe site-ul www.mediafax.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO