ZF 24

Primaria Lugoj imprumuta 10 mil. euro de la Dexia Kommunalkredit

14.03.2007, 13:24 20

Dexia Kommunalkredit (Austria) va acorda Primariei Lugoj un credit de 35 milioane de lei (10 milioane de euro) cu maturitate de 25 de ani, suma destinata finantarii unor proiecte de investitii in infrastructura.

Contractul de imprumut va fi semnat maine. Dexia Kommunalkredit Bank (Austria) a fost selectata in cadrul unei licitatii publice la care au participat inca doi ofertanti, respectiv Banca OPI Italia si BCR.

"Aceasta este prima finantare pe care o acordam unei municipalitati de marime medie (circa 50.000 locuitori) si marcheaza de asemenea o premiera si pentru Romania: este un credit semnificativ ca valoare, 10 milioane de euro, contractat pe o perioada de 25 ani, cu o perioada de gratie de cinci ani de catre o municipalitate de marime medie si care nu este resedinta de judet", a declarat, intr-un comunicat, Pascal Becker, membru al comitetului director al Dexia Kommunalkredit Bank Viena.

Fondurile vor fi folosite pentru reabilitarea retelei de alimentare cu apa si a retelei de canalizare, precum si pentru modernizarea statiei de epurare si a drumurilor, potrivit primarului municipiului Lugoj, Marius Martinescu. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO