ZF 24

Progonoza Meteo: Cum va fi vremea miercuri şi joi

Progonoza Meteo: Cum va fi vremea miercuri şi joi

Autor: Mediafax

15.11.2011, 16:44 77

Miercuri, valorile termice se vor situa sub mediile climatologice ale perioadei, cu maxime între 3 şi 11 grade şi minime, în general, între -10 şi 0 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în estul, sud-estul ţării şi la munte, zone unde doar pe arii restrânse vor cădea precipitaţii slabe, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va prezenta unele intensificări în Moldova şi Dobrogea. Dimineaţa şi noaptea, izolat, mai ales în regiunile intracarpatice va fi ceaţă.

În Bucureşti, vremea va fi rece pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 8...9 grade, iar cea minimă de -1...1 grad.

Joi, vremea va fi rece pentru această dată. Maximele termice se vor situa între 1 şi 9 grade, iar minimele vor fi cuprinse, în general între -10 şi -2 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a zilei în regiunile sudice. Izolat va fulgui în Carpaţii Meridionali. Vântul va sufla slab până la moderat. Dimineaţa şi noaptea pe arii restrânse va fi ceaţă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO