ZF 24

Samux Mex isi majoreaza capitalul social cu 2,13 mil. lei, la 9,28 mil.lei

29.01.2007, 17:17 13

Producatorul de mobila Samus Mex din Dej isi va majora capitalul social cu jumatate din nivelul programat, de la 7,14 milioane de lei la 9,28 milioane de lei (2,7 milioane euro), dupa ce actionarii au subscris doar partial la majorarea de capital propusa, de 4,2 milioane de lei.
Firma a intentionat sa emita 42 de milioane de actiuni cu o valoare nominala de 0,1 lei pe titlu, dar actionarii au subscris doar jumatate din titluri.

Compania a hotarat majorarea capitalului in luna decembrie a anului trecut, pentru reducerea cheltuielilor si a gradului de indatorare al firmei. Potrivit unui raport al companiei de la acea data, diminuarea cifrei de afaceri si cresterea pierderilor Samus Mex au fost determinate de scaderea volumului productiei si al vanzarilor.

Samus Mex a raportat in primele noua luni ale anului 2006 o cifra de afaceri de 26,2 milioane lei, in scadere fata de nivelul de 33,4 milioane lei din perioada similara a anului 2005, iar pierderile firmei s-au triplat, la 5,7 milioane lei. Compania a incheiat anul 2005 cu o cifra de afaceri de 46,4 milioane lei si pierderi de aproape cinci milioane lei. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO