ZF 24

Stroe, Dacia: Puteam vinde cel putin inca 80.000 de modele Dacia in 2008, daca nu se modifica taxa

23.12.2008, 14:34 14

Constantin Stroe, vicepresedintele Automobile Dacia, care mai detine si functia de presedinte al Asociatiei Constructorilor de Automobile din Romania, spune ca daca nu se modifica taxa de poluare vanzarile Dacia ar fi putut fi mai mari cu peste 80.000 de masini.

"Din cele peste 240.000 de autoturisme importate in 2008, cel putin o treime ar fi reprezentat clienti Dacia daca nu modifica taxa de poluare la 1 iulie", a spus Constantin Stroe in cadrul Seminarului "Evolutia Pietei Auto in Romania" realizat la Pitesti cu sprijinul autoritatilor locale si cu participarea a Automobile Dacia, a peste 20 de companii producatoare de componente dar si a senatorului Mircea Cinteza si a deputatului Mircea Draghici.

Vanzarile Dacia pe piata locala in 2008 vor atinge pana la finele anului nivelul de 85.000 de unitati, cel mai scazut nivel din ultimii trei ani, in conditiile in care cota de piata a scazut la 26%.

„Cota de piata a dacia a scazut la 26% in 2008. Pragul critic al companiei este de 25%. Daca acest procent se va reduce in continuare, vom exporta in cat mai multe tari, dar vom reducem volumele, ceea ce inseamna disponibilizari atat in cadrul companiei cat si la furnizori. Dacia s-a oprit nu s-a blocat. Toata industria sta in acest moment datorita reducerii cererii", a subliniat Stroe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO