ZF 24

Valentin Tomşa pleacă de la SAP după 14 ani. Interimatul va fi asigurat de Dragoş Petrea

Valentin Tomşa pleacă de la SAP după 14 ani....

Autor: Adrian Seceleanu

29.09.2015, 13:20 1509

Valentin Tomşa, unul dintre cei mai cunoscuţi manageri din industria locală de IT, se va retrage la 1 octombrie din funcţia de director general al subsidiarei locale a producătorului german de software SAP, conform unui anunţ al firmei.

“Începând cu 1 octombrie, Valentin Tomşa se va retrage de la conducerea SAP România, subsidiara locală a SAP, liderul mondial pe piaţa de soluţii software de business şi tehnologie. Manager interimar va fi Dragoş Petrea, în prezent SAP Channel Lead pentru regiunea Europei de Sud-Est. Conducerea interimară a SAP România va fi asigurată de către Dragoş Petrea, care are mai mult de 12 ani de experienţă în industria IT locală, din care peste 5 ani în cadrul SAP. În prezent, Dragoş este SAP Channel Lead pentru regiunea Europei de Sud-Est, respectiv România, Bulgaria, Slovenia, Croaţia şi Republica Moldova”.

„Valentin Tomşa a ajutat la poziţionarea SAP ca standard în industria locală de software şi a dezvoltat organizaţia locală, în prezent numărând câteva sute de angajaţi implicaţi în activităţile de vânzare şi consultanţă. Avem cele mai înalte aprecieri pentru modul în care Valentin a condus operaţiunile SAP în ultimii 14 ani, precum şi pentru importantele contribuţii pe care le-a adus atât business-ului din România, cât şi la nivelul Europei de Sud-Est, şi îi urăm succes în planurile sale de viitor”, a declarat Vojislav Genić, Managing Director SAP pentru regiunea Europei de Sud-Est.

SAP România a înregistrat anul trecut afaceri de 173,9 mil. lei, în creştere cu 44,7% şi a avut un număr mediu de 308 angajaţi, cu 99 mai mulţi în raport cu anul precedent.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO