ZF 25 de ani

ZF 25 de ani. Horia Ciorcilă, preşedinte, Banca Transilvania: Am două perspective pe partea de business pentru următorii zece ani: cea a băncii şi cea de familie. Am creat un family office în care sunt implicaţi şi copiii mei. Încerc să le transfer o parte din experienţa mea şi să aibă curajul şi dorinţa de a construi lucruri cu oamenii potriviţi

14.11.2023, 00:07

Horia Ciorcilă, preşedintele Băncii Transilvania, cea mai mare bancă din România după active, sintetizează într-un răspuns transmis ZF în cadrul campaniei ZF 25 de ani modul în care vede evoluţia băncii peste zece ani: „Banca Transilvania va fi o companie şi mai bună, care contribuie la prosperitatea românilor şi va fi unul dintre stâlpii pe care se sprijină dezvoltarea României. Ca şi până acum“.

Horia Ciorcilă, 60 de ani, este de 21 de ani preşedinte al Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania, pe care a luat-o de la o cotă de piaţă de 1,8% şi a dus-o la 19,6% la finalul semestrului întâi din acest an.

Ciorcilă este şi unul dintre fondatorii băncii născute la Cluj-Napoca în 1994. „Ştiu banca încă de când era o idee, un vis, într-un grup de prieteni, acum 30 de ani“.

În cadrul campaniei ZF 25 de ani, Horia Ciorcilă a schiţat într-un răspuns transmis ZF modul în care vede evoluţia băncii, a sistemului bancar, dar a vorbit şi despre rolul pe care a doua generaţie a familiei Ciorcilă începe să îl joace în afacerile create sau dezvoltate de el.

„Pe partea de business, am două perspective, cea a bancii, evident, şi cea mai personală, de familie. Am creat un family office, un holding prin care am investit în companii din diverse domenii în care sunt implicaţi şi copiii mei. Încerc să le transfer o parte din experienţa mea şi, în acelaşi timp, îi încurajez să îşi descopere pasiunile, să aibă curajul şi dorinţa de a construi lucruri cu oamenii potriviţi“.

Banca Transilvania a bifat trei tranzacţii importante în ultimul deceniu - Volksbank, Bancpost şi Idea Bank –, după care a urmat un proces de consolidare internă. La finalul primului semestru din 2023, BT avea active de 144,6 mld. lei, în creştere cu 8% faţă de aceiaşi perioadă din 2022.

 

Cum vede evoluţia băncii peste 10 ani?

„Banca Transilvania va fi o companie şi mai bună, care contribuie la prospe­ritatea românilor şi va fi unul dintre stâlpii pe care se sprijină dezvoltarea Ro­mâniei. Ca şi până acum“.

 

Cum vede sistemul bancar peste 10 ani?

„În esenţă, cred că băncile vor fi companii preponderent tehnologice, dar în care oamenii, calitatea şi experienţa vor continua să conteze şi să facă diferenţa. Bankingul se transformă repede şi, reglementările, împreună cu schimbările geopolitice, pot modifica radical pieţele şi industria în sine. Pe lângă bankingul de zi cu zi, va câştiga teren tot mai mare consultanţa pentru investiţii şi intermedieri financiare. Următorii ani vor veni şi cu noi modele de business. Provocarea majoră pentru bănci, dar şi pentru clienţi, va fi adap­tarea rapidă la o lume în care viteza de schimbare este mai mare ca oricând“.

Banca din Cluj, care a pornit cu un capital de 4 mil. dolari în 1994, şi a ajuns acum să valoreze pe Bursa de la Bucureşti peste 3,6 mld. euro.

 

Vă amintiţi de un titlu din ZF, o imagine, un editorial, o sursă de inspiraţie care să fi contact pentru dvs. în aceşti 25 de ani?

Îmi amintesc foarte bine de un articol realizat pe baza datelor oficiale BNR şi care anunţa în premieră etapa total nouă în care intrase BT, ca lider al pieţei: Este oficial: Banca Transilvania a devenit cea mai mare bancă din România în 2018. Până la publicarea ştirii, ştiam traiectoria, o arătau cifrele BT, performanţa financiară, creşterea organică şi achiziţiile de bănci pe care le-am avut, însă, să vezi negru pe alb, este emoţionant şi inspiraţional, mai ales că ştiu banca încă de când era o idee, un vis, într-un grup de prieteni, acum 30 de ani.