ZF 25 de ani. 11 martie 2011: marele cutremur japonez din est, un tsunami devastator şi accidentul nuclear de la Fukushima şi cum dezastrul japonez a condus la criza de energie din Europa un deceniu mai târziu

Cutremurul iniţial a fost cataclismic, de circa 9 grade de scara Richter. Au urmat valuri tsunami de peste 15 metri în înălţime care au spulberat ţărmurile şi au devastat tot ce le-a stat în cale până adânc în interiorul insulelor. La Fukushima, trepidaţiile pământului şi valurile de apă sărată au culcat la la pământ instalaţiile electrice ale centralei nucleare. Reactoarele au rămas fără energia necesară mecanismelor de răcire. Combustibilul nuclear din trei unităţi s-a topit, erodând sarcofagele de beton. Apa de mare a fost contaminată radioactiv. Japonia s-a văzut în faţa celui mai mare dezastru de decenii.

Seismele în sine au produs uimitor de puţine victime. Adaptarea naţiunii japoneze la cutremure şi disciplina şi-au spus cuvântul. Inundaţiile au făcut în schimb mii de victime. Imaginile cu valuri uriaşe înghiţind oraşe au îngrozit lumea. În prefectura Fukushima mai mulţi oameni au murit din cauza stresului, depresiei şi fricii provocate de evacuarea populaţiei de lângă centrala nucleară decât din cauza cutremurului. În total, aproape 140.000 de clădiri au fost distruse şi 300.000 de oameni şi-au pierdut locuinţele, milioane de persoane au fost evacuate. Pagubele economice directe au fost evaluate la 360 de miliarde de dolari.

La câteva zile de la dezastru, banca centrală a Japoniei a injectat echivalentul a 183 miliarde dolari în pieţe pentru a le stabiliza. A reuşit. Lanţu­rile de aprovizionare s-au întrerupt, sute de afaceri au murit, activitatea industrială s-a prăbuşit. Economia a fost împinsă în recesiune, dar s-a adaptat, a inovat, a supravieţuit şi s-a reconstruit în ritm record, însă schimbată. Teama de energia nucleară s-a instalat. Au fost închise aproape toate reactoarele. A urmat o lungă dependenţă de combustibilii fosili, importaţi – alte sute de miliarde de dolari cheltuite în plus.

Japonia a ajuns ca la un moment dat să importe 90% din energia consumată. Efectele dezastrului au depăşit graniţele naţiunii asiatice. Spre exemplu, industriile auto, aerospaţială şi de tehnologie ultramodernă din întreaga lume au resimţit penuria de componente precum semiconductorii produşi de Japonia. Companiile şi-au dat seama de dependenţele furnizorilor de gradul trei sau patru. Din cauza dezastrului din Japonia, Apple a avut dificultăţi în a produce iPad 2, fabricat cu baterii şi cipuri de memorie japoneze. Lipsa senzorilor produşi de Hitachi a frânat sau chiar a blocat activitatea constructorilor de maşini din Germania, Spania şi Franţa, ţări exportatoare de automobile.

Unul dintre efectele dezastrului se simte şi astăzi, în Europa. Teama că frica de energia nucleară va cuprinde electoratul a împins-o pe cancelarul Germaniei Angela Merkel să revină asupra unei decizii recente de a extinde durata de funcţionare a centralelor atomice hotărând închiderea reactoarelor din ţara sa şi dezvoltarea, în schimb, a energiei verzi. Ar fi fost cel mai ambiţios plan de transformare energetică naţională dacă renunţarea la centralele nucleare nu ar fi însemnat folosirea ca energie de tranziţie a gazelor naturale importate din Rusia.

Germania a devenit cel mai mare consumator occidental de gaze ruseşti şi dependentă de energia Moscovei, care timp de un deceniu a profitat de tranziţia energetică a Berlinului primind de la companiile germane miliarde după miliarde de euro în schimbul gazelor. Aceasta pentru a-şi trimite anul trecut armata să ocupe Ucraina, sperând că dependenţa Europei de energia pe care i-o exporta şi unitatea precară a Occidentului vor funcţiona în favoarea sa. N-a fost să fie aşa, iar cele mai multe state europene au încetat să mai importe gaze şi alţi combustibili din Rusia, consecinţa fiind explozia preţurilor energiei, la care şi Moscova a contribuit prin şantaje şi manipularea pieţei. Astfel, Europa a intrat în 2022 într-o criză a energiei fără precedent.

Inflaţia a explodat. Că Rusia va profita cel mai mult de remodelarea peisajului energetic mondial de către dezastrul nuclear de la Fukushima, Germania şi Europa au fost avertizate încă din 2011.

În 2010, un sfert din energia Germaniei era produsă de centralele nucleare. Până în 2021, Germania îşi crescuse la 50% dependenţa de gazele ruseşti. Alternative existau, inclusiv gazele lichefiate exportate de SUA, mai scumpe.

Însă companiile şi guvernul german mizau pe gazele ruseşti ieftine şi pe relaţia specială cu Moscova pentru a-şi crea avantaje competitive şi pentru a transforma ţara în centrul energetic al Europei. Pentru aceste calcule greşite plăteşte acum întreaga Europă. Teama de energia nucleară a cuprins şi guvernul Elveţiei, iar cel al Marii Britanii a decis să pună pe pauză orice plan privind construirea de noi reactoare. Germania şi-a închis până la urmă şi ultimul reactor anul acesta. Şi-a folosit forţa comercială pentru a găsi noi surse de gaze. În alte părţi, şocul crizei energetice şi al dependenţei de Rusia a redeschis cursa nucleară. România, Polonia, Cehia, Ungaria, toate vor reactoare noi. Doar Ungaria a ales să colaboreze cu Rusia. China nu este dorită din cauza războiului tehnologic cu SUA. În cursă au rămas companii nucleare din America şi Coreea de Sud. Franţa se visează redeschizătorul de drumuri pentru energia nucleară în Europa. Americanii au însă o influenţa mai mare. Până şi în Japonia autorităţile au spus că se vor reîntoarce la energia nucleară pentru a reduce dependenţa de gazele ruseşti.