ZF 25 de ani. Un sfert de secol de euro: proiectul care sub scutul BCE a sfidat toate şansele şi a devenit simbolul unităţii şi stabilităţii europene. În noiembrie 1998, când s-a înfiinţat Ziarul Financiar, 1 ecu (euro) era cotat la 1,15 lei. Acum, 1 euro este 4,95 de lei

O bancă pentru a le conduce pe toate, o bancă pentru a le uni pe toate în întunericul crizelor şi sub soarele bunăstării. Înfiin­ţarea Băncii Centrale Europe­ne în urmă cu un sfert de secol, în acelaşi an cu prima apariţie a Ziarului Financiar, nu a fost un simplu şi singur act de creaţie.

A fost o combinaţie de puteri din partea băncilor centrale europene din 11 state şi de eforturi, inclusiv cu sacrificii politice şi econo­mice, de durată, rezultatul fiind o bancă cen­trală a tuturor băncilor centrale din zona euro şi, într-o măsură mai mică, pentru întregul spaţiu co­mu­nitar, o instituţie cu puteri imense al cărei scop principal era şi este de a proteja ceea ce avea să fie lansat în anul următor: moneda euro.

Existenţa BCE este inseparabil legată de cea a monedei unice europene şi de-a lungul timpului nu au lipsit provocările în care insti­tuţia şi-a arătat rolul de gardian al monedei unice – discursul cu celebra promisiune „wha­tever it takes“ ţinut pe 26 iulie 2012 de pre­şedintele de atunci al instituţiei (Super)Mario Draghi a rămas în istorie ca punctul de cotitură din criza datoriilor suverane euro­pe­ne. Până acum a avut succes, iar euro, lansat pe 1 ia­nua­rie 1999 doar ca monedă tran­zacţională, fără prezenţă fi­zi­că, şi-a câştigat statutul de simbol al unităţii europene.

Între timp, euro a căpă­tat formă fizică, iar zona euro s-a extins de la cele 11 state ini­ţiale la 25 din cele 27 de ţări membre ale Uniunii Euro­pene. Cea mai nouă adi­ţie este Croaţia. Euro este folosit ca monedă de schimb oficială şi în afara UE, de economii precum cea a Muntenegrului şi Kosovo. În Uniune, Bulga­ria îşi are moneda naţională, leva, ancorată de euro pentru mai multă stabilitate.

În România, Ungaria, Polonia şi în statele est-europene foste comuniste în general euro este reperul su­prem al preţurilor bunurilor şi serviciilor scumpe, al creditelor şi chiar pentru salarii, o moş­te­nire a crizei cumplite prin care economiile emergente au tre­cut în perioada lansării BCE şi închegării zonei euro. Apariţia euro şi a eurosistemului (BCE şi celelalte bănci centrale din zona euro) nu a fost lipsită de controverse, optimismul îm­ple­tindu-se cu pesimismul, ca şi astăzi, de fapt.

În Franţa, după ce Comisia Europeană a anunţat în pri­mă­vara anului 1998 pasul decisiv pentru lansarea euro, ziarul Liberation a ales să vadă par­tea goală şi amară a paharului scriind că moneda unică va distruge societăţi. „Acest proiect aduce riscuri maxime în Europa. Înain­te de a-şi produce efectele moderniza­toa­re, moneda comună va continua să distrugă societăţi prin restructu­rare industrială rapidă şi aproape sigur va provoca revoltă poli­tică“, scrie comenta­torul fran­cez Laurent Joffrin.

În prezent, BCE este con­dusă de o fran­ţuzoaică, Chris­tine Lagarde, iar banca centrală franceză este un pionier al euro 2.0, varianta digitală. Când Libe­ration îmbrăţişa pesimis­mul, în Marea Britanie The Guardian făcea o paralelă între provocările de care s-a lovit crea­rea UE şi cele care însoţesc crearea uniunii mo­netare: erau cam aceleaşi. Iar ziarul a amintit că UE în sine este produsul unui vis nebunesc, ceva nemaiîncercat până atunci, diluarea su­veranităţii cu păstrarea na­ţiunilor, un proiect destinat eşecului. Un articol din The New York Times arată că ceva nu s-a schimbat în ultimii 25 de ani: Italia nu a reuşit să-şi reducă muntele de datorii (deşi Belgia, o economie mai mică dar cu pro­bleme asemă­nă­toare, a putut).

Ziarele germa­ne preziceau furtuni po­litice produse de fap­tul că apar­te­nenţa la zona euro obligă la disci­plină bugetară strictă. Cance­larul reunificării Helmut Kohl, considerat şi unul din părinţii UE, nu a supravieţuit lansării monedei unice, aşa cum de alt­fel a prezis Frankfurter Allge­meine Zeitung. Germanii au fost sceptici în a înlocui marca germa­nă, a cărei stabilitate o asociau cu pros­peritatea Germaniei de după cel de-al Doilea Război Mondial. În schimb, în Spania, El Mundo nota trimfător că „în urmă cu 41 de ani, ţara noastră contempla naşterea noii Europe, din mlaştinile autocraţiei şi izolării. Ieri, am stat printre membrii fondatori ai uniu­nii monetare. În doar doi ani, ţara noastră a reuşit ceea ce părea imposibil“.

El Pais asigura că euro va reduce diferenţele dintre bogaţi şi săraci. The Times, din Londra, turna apă rece şi tulbure peste euforia creată de moneda unică, amintind datoriile uriaşe ale Italiei şi Belgiei şi că Franţa şi Germania trebuie să continue reformele de diminuare a datoriilor. În prezent, este considerat că Germania, devenită cea mai puternică economie europeană şi o superputere mondială a exporturilor, este principalul beneficiar al euro. Spania este acum un stat providenţă profund îndatorat. Marea Britanie a avut o aventură nereuşită cu adoptarea euro şi s-a retras şi din UE. Franţa este a doua mare economie din zona euro şi un apărător înverşunat al acesteia. Dacă UE are părinţi politici, euro îl are ca părinte pe unul dintre cei mai mari economişti ai vremurilor actuale, pe germanul Otmar Issing. El a fost primul economist şef al BCE şi, la aniversarea de 25 de ani a instituţiei, a amintit cum unul din cei mai în vogă economişti de atunci, laureatul premiului Nobel Milton Friedman, l-a avertizat într-o scrisoare că misiunea lui, de a uni 11 monede, este imposibilă şi că el, Friedman, prietenul lui, este convins că euro va eşua. Meritul lui Issing va fi că va putea să amâne cu câţiva ani prăbuşirea. Euro a rezistat mai mult decât credea probabil  Friedman şi la un deceniu de la lansare devenise o poveste chiar plictisitoare deoarece „totul merge prea bine“, după cum se plângea un retailer german în 2002 publicaţiei The New York Times. Însă între timp a venit criza datoriilor suverane şi teama că Grecia ar putea fi obligată să părăsească zona euro din cauza indisciplinei fiscale. Dar Grecia şi-a revenit şi euro merge mai departe sub scutul protector al BCE. Următorul pas este euro digital. În prezent, euro ocupă locul doi în lume ca monedă pentru comerţ, finanţe şi rezerve internaţionale.

---

ZF a început în această săptămână o campanie în ediţiile print, online şi video pentru a marca 25 de ani de la primul număr tipărit al ziarului. Vă invităm să descoperiţi 25 de ani de business prin puterea cifrelor, a oamenilor, a companiilor şi a evenimentelor care au marcat modul în care arată astăzi România.

În următoarea perioadă, în fiecare zi de vineri ZF vă va prezenta episoade istorice, cu final fericit sau trist, din economia şi geopolitica globală care au captivat publicul român sau i-au influenţat viaţa în ultimul sfert de secol.