ZF 25 de ani. Dobânzile negative, unul dintre cele mai îndrăzneţe experimente monetare ale secolului 21. A reuşit acesta şi ar mai putea fi reluat?

♦ Politica dobânzilor negative a întors „înţelepciunea“ monetară standard cu susul în jos: băncile au fost nevoite să plătească un comision pentru a-şi parca lichidităţile la băncile centrale; unii proprietari de locuinţe au găsit credite ipotecare care le aduceau dobânzi, iar răsplata pentru actul economisirii aproape a dispărut cu totul.

Considerat unul dintre cele mai îndrăzneţe experimente monetare din secolul 21, dobânzile negative au fost adoptate în Europa şi Japonia după ce strategii băncilor centrale au realizat că au nevoie de măsuri extreme pentru că economiile lor erau în continuare fragile la ani după criza financiară din 2008.

Politica dobânzilor negative a întors „înţelepciunea“ monetară standard cu susul în jos: băncile au fost nevoite să plătească un comision pentru a-şi parca lichidităţile la băncile centrale; unii proprietari de locuinţe au găsit credite ipotecare care le aduceau dobânzi, iar răsplata pentru actul economisirii aproape a dispărut cu totul.

Rar a mai generat politica monetară atât de multe dezbateri şi dispute ca recurgerea la începutul anilor 2010 la dobânzi negative de către patru bănci centrale din Europa şi Banca Japoniei, acum singura autoritate monetară care nu le-a abandonat.

Cu dobânzile la acea vreme deja apropiate de zero, băncile rămăseseră fără instrumente convenţionale pentru a contracara ameninţarea deflaţiei despre care se temeau că va sufoca revigorarea economiilor. Singura cale, au decis atunci acestea, era să ducă dobânzile sub zero.

Şefii băncilor au răbufnit când BCE, Riksbank din Suedia, SNB din Elveţia şi Nationalbank din Danemarca au împins dobânzile în teren negativ, aceştia avertizând că deciziile respective subminează întregul model al businessului bancar.

Anul trecut, creşterea puternică a inflaţiei i-a determinat pe strategi să urce dobânzile peste zero şi să renunţe la o politică ce a întors cu susul în jos principiile lumii finanţelor. Cu experimentul abandonat în faţa inflaţiei galopante aduse de pandemie şi războiul din Ucraina, semne de îndoială persistă cu privire la eficienţa acestuia şi în ce circumstanţe ar mai putea fi reluat.

Urmărită cu fascinaţie de economişti şi consumatori, politica dobânzilor negative nu s-a ridicat la nivelul speranţelor că va învinge rapid ameninţarea deflaţiei şi va revigora creşterea economică. „Nu s-a dovedit a fi «Sfântul Graal» pe care-l căutam“, declara la acea vreme pentru Financial Times Katharina Utermohl, economist la Allianz.

Deşi bancherii centrali au susţinut că politica neconvenţională a impulsionat creşterea creditării, aceasta este cel mai bine cunoscută pentru producerea unor rezultate bizare în practică. Aceasta a provocat de asemenea atacuri dure în zona euro după ce BCE a implementat politica în 2014, deponenţii exprimându-şi frustrarea cu privire la faptul că băncile le iau bani pentru a le deţine depozitele.

În ceea ce priveşte temerile că politica urma să afecteze puternic profiturile băncilor, un raport al think tank-ului Bruegel a concluzionat că profiturile nu au fost semnificativ erodate de dobânzile negative. Gregory Claeys, co-autor al raportului, admite însă că impactul ar fi putut fi mai mare dacă experimentul ar fi durat mai mult.

Criticii politicii pretind că aceasta a umflat bulele de active şi au sporit inegalitatea.

Ultima reducere de dobânzi a BCE la minus 0,5% în 2019 s-a dovedit atât de controversată în Germania obsedată de economisire, că tabloidul german Bild l-a înfăţişat pe şeful de atunci al băncii Mario Draghi drept un vampir care goleşte conturile deponenţilor, „Contele Draghila“.

Privind în urmă, experimentul „s-a dovedit a fi o greşeală“, declara Lorenzo Bini Smaghi, preşedinte al SocGen, care a părăsit boardul BCE înainte ca aceasta să taie dobânzile sub zero în 2014. Singurul efect semnificativ al dobânzilor negative a fost să menţină euro la un nivel mai scăzut, ceea ce într-o lume deflaţionistă a avut impact limitat oricum, potrivit acestuia.

Markus Brunnermeier, profesor de economie la Princeton University, a remarcat să deşi politica nu a fost un „succes masiv“ pentru BCE, aceasta a funcţionat în sensul că a reuşit să convingă pe toată lumea că dobânzile sub zero sunt o altă armă în arsenalul băncilor centrale.

BCE a catalogat experimentul un succes, estimând că acesta a adus creditare bancară suplimentară de 0,7% în medie pe an şi a adăugat 0,4-0,5 procente creşterii economice. În plus, aceasta a găsit puţine dovezi că sume mari de bani au fost transformate în cash şi acumulate, o critică majoră adusă politicii.

Băncile centrale au luat apărarea politicii dobânzilor negative, argumentând că instrumentul monetar neconvenţional a fost „destul de eficient“ în relaxarea condiţiilor financiare în multe colţuri ale lumii.

Banca Reglementelor Internaţionale, banca băncilor centrale, a publicat un raport lăudând dobânzile negative. BIS a susţinut că dobânzile negative nu par să fi afectat profitabilitatea băncilor sau încurajat acumularea de cash.

Chiar dacă actualul episod inflaţionist înseamnă că ar mai putea trece ceva vreme până când bancherii centrali ai Europei ar avea nevoie să recurgă din nou la dobânzi negative, este puţin probabil ca aceştia să vrea să le excludă în întregime.

„Se va vorbi întotdeauna de astfel de dobânzi ca despre o armă ce rămâne în arsenal“, a declarat un strateg UBS pentru Reuters.