ZF 25 de ani: Executivi

ZF 25 de ani. Care sunt cei mai puternici 25 de executivi români? Împreună conduc afaceri de peste 50 mld. euro şi mai bine de 95.000 de angajaţi, însă doar 3 executivi sunt femei

08.10.2023, 11:05 Autor: Roxana Petrescu

Unii au prezenţe extrem de discrete, iar alţii sunt deja în atenţia publicului de ani de zile, dar împreună conduc 25 de afaceri cheie pentru economia României, cu rulaje cumulate de peste 50 de miliarde de euro şi o „armată“ de peste 95.000 de angajaţi  În campania ZF 25 de ani, Ziarul Financiar vi-i prezintă pe cei mai importanţi 25 de executivi români aflaţi la cârma unor afaceri locale sau internaţionale, unii dintre ei având şi statutul de antreprenor. Energia este domeniul în care este dominantă prezenţa executivilor români. Care sunt celelalte sectoare?

OMV Petrom Marketing, braţul de retail al grupului OMV Petrom, cel mai puternic jucător din distribuţia de carburanţi, este şi cea mai mare companie locală care are la vârful ei un român. Este vorba despre Adrian Nicolaescu, cel care ocupă funcţia administrator unic al companiei, fiind de peste 13 ani de zile activ în cadrul grupului OMV Petrom. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, compania a terminat anul trecut cu un business de 27 de miliarde de lei, un profit net de peste 555 de milioane de lei, având numai 187 de angajaţi. Pe plan local, OMV Petrom Marketing avea la finalul anului trecut o reţea de benzinării formată din 555 de staţii sub brandurile Petrom şi OMV, în scădere faţă de cele 561 de benzinării din 2021. OMV Petrom mai este prezent în regiune cu 69 de staţii în Moldova, 93 de staţii în Bulgaria şi 63 de staţii în Serbia.

Sectorul auto este bine reprezentantat în materie de manageri români, chiar liderul pie­ţei, Automobile Dacia, un business de 25,7 mi­liarde de lei fiind condus de Mihai Bordeanu. El are o experienţă de 22 de ani în marketing, comerţ şi business în companii cu profil auto şi FMCG. În 2006 s-a alăturat echipei Toyota în România, unde a ocupat pe rând funcţiile de director de marketing, director comercial şi director al mărcii Lexus pentru divizia Balcani. În 2010 a preluat funcţia de director de marketing în cadrul Renault Commercial Roumanie pentru mărcile Dacia şi Renault. Din 2014 a fost director de marketing al Grupului Renault pentru pieţele din Marea Britanie, Irlanda, Cipru şi Malta („North Territory“), iar din 2016, director de mar­keting pentru regiunea Eurasia. Din septem­brie 2019 a fost numit VP marketing Dacia. Începând cu 1 februarie 2021 a preluat funcţia de managing director Dacia Brand South Eastern Europe şi country head România.

Rompetrol Rafinare, cea mai mare rafinărie din România, singura cu ieşire strategică la Marea Neagră, este la rândul ei condusă de un director general român. Este vorba despre Florian Daniel Pop, care l-a înlocuit în septembrie, anul acesta, din funcţie pe Felix Crudu-Tesloveanu, fostul şef al Rompetrol Rafinare. Compania a anunţat că mandatul lui Florian Daniel Pop a început la data de 30 septembrie 2023 şi va înceta la data de 30 septembrie 2024. Florian Daniel Pop a absolvit Facultatea de Ştiinţe Aplicate şi Inginerie din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa, unde a obţinut diploma de licenţă în Tehnologia Prelucrării Ţiţeiului şi Gazelor. El are o diplomă de masterat în managementul prelucrării ţiţeiului şi gazelor, obţinută la aceeaşi univesitate.

Cu o experienţă profesională de 20 de ani, Florian Daniel Pop a ocupat diverse roluluri în rafinăria Petromidia, dar şi în unităţi de producţie din afara ţării. Înainte de numirea în funcţia director general al Rompetrol Rafinare, Pop a ocupat poziţia de director dezvoltare şi servicii, rol din care a coordonat departamentele de management ale proiectelor, bugetare, estimare costuri şi a gestionat programul de dezvoltare al rafinăriilor Petromidia şi Vega. Este activ în cadrul Rompetrol Rafinare din 2001.

Careul de aşi al executivilor români este completat de Claudia Griech, CEO-ul E.ON Energie România, compania de furnizare de energie şi gaze a nemţilor de la E.ON, un business de 13,7 miliarde de lei anul trecut. Potrivit catalogului Business Magazin, 100 cele mai puternice femei din business, Claudia Griech lucrează în compania E.ON din anul 2005, având roluri de management în zona de marketing şi vânzări, iar din poziţiile deţinute a coordonat cu succes transformarea segmentului B2C, în tranziţia de la statutul de furnizor de energie electrică şi gaze naturale la cel de furnizor de soluţii energetice. Din 2016 este membru al boardului E.ON România, în funcţia de chief commercial officer. A preluat funcţia de director general al E.ON Energie România la data de 1 mai 2021, având responsabilitatea integrală a segmentului Soluţii Clienţi, atât aria B2C, cât şi B2B. Totodată, Claudia Griech îndeplineşte şi rolul de membru al boardului E.ON România.

Cel mai mare producător de gaze din România, Romgaz, companie controlată de stat, este la rândul ei condusă de un român, Răzvan Popescu. Aflat în actuala funcţie din august 2022, Răzvan Popescu a deţinut în cei doi ani anteriori funcţia de director economic al celui mai mare producător de gaze naturale din România. Din această postură, a coordonat, din punct de vedere financiar, tranzacţia de achiziţie a tuturor acţiunilor emise de ExxonMobil Exploration and Production România Limited, care deţine 50% din drepturile dobândite şi din obligaţiile asumate prin Acordul Petrolier pentru zona de apă adâncă a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră, potrivit site-ului Romgaz. În trecut, a lucrat vreme de nouă ani la BNR, în cadrul Administrării Rezervelor Internaţionale.

Dincolo de executivi români, în clasamentul realizat de această dată de ZF sunt şi antreprenori români care-şi conduc propriile afaceri. Dragoş Pavăl, fondatotul Dedeman, este cel mai puternic antreprenor român, business-ul Dedeman ajungând la peste 11 miliarde de lei anul trecut. Augustin Oancea, antreprenorul care deţine Tinmar Energy, este cel mai puternic om de afaceri român din energie, afacerea Tinmar ajungând anul trecut la aproape 9,2 miliarde de lei. Dan Ostahie, omul din spatele Altex, este liderul incontestabil al retailerului electro-IT românesc, cu afaceri de 6,5 mld. lei în 2022. „Altex nu a început ca un business în adevăratul sens al cuvântului, cu un plan de business şi cu o strategie. Totul a pornit dintr-o pasiune, în general, pentru tot ce înseamnă tehnologie, audio, video şi TV“, îşi aminteşte el într-un interviu publicat în cadrul campaniei ZF 25 de ani. Era pasiunea unui proaspăt absolvent de Electronică şi Telecomunicaţii, care şi-a dorit să lucreze în aria lui de interes. Pe o piaţă care imediat după căderea comunismului ducea acut lipsă de electronice şi electrocasnice, Dan Ostahie a pornit la drum cu un business care, circa 30 de ani mai tarziu a devenit liderul segmentului.

Ceea ce merită însă din nou subliniat este prezenţa feminină extrem de timidă. Astfel, numai 3 companii din cele mai mari 25 conduse de executivi români au în funcţia de director general o femeie. Este vorba despre E.ON Energie România condusă de Claudia Griech, MOL România, la vârful căreia se află Camelia Ene, şi Interbrands care este condusă de Ioana Boghenco. În rest, cele mai înalte funcţii sunt deţinute în continuare de bărbaţi. Această situaţie merită scoasă în evidenţă mai ales în contextul în care domenii precum retailul, conduse de bărbaţi, sunt de fapt sectoare formate în proporţie de 60-70% din personal feminin.