ZF 25 de ani: Supliment aniversar

ZF 25 de ani. Ce spun principalii bancheri, oameni de afaceri şi CEO din businessul românesc despre ZF şi despre cum cred ei că va fi în viitor (VI)

19.11.2023, 09:00

Laurenţiu Bănescu, cofondator Zăganu Craft Brewery

Noi, la Zăganu, ne pregătim să ne continuăm misiunea - promovarea berilor artizanale romaneşti - pe care o facem deja de 10 ani, încă din 2013.

 Peste 10 ani, vedem Zăganu distribuită la nivel naţional, prezentă în toate oraşele mari, ca un brand solid, cu notorietate, care este încă vârful de lance al creşterii sectorului de bere artizanală în România. Putem lua în considerare un partener, care să împărtăşească misiunea şi viziunea noastră pe termen lung.

Ultimii trei ani nu au fost grozavi pentru berea artizanală, cum nu au fost de altfel nici pentru bere în general. Cred că vom asista la o contracţie a volumelor în continuare, rolul nostru ca pionieri ai sectorului, dar şi al colegilor microberari este însă să mergem înainte, ca o comunitate unită, pentru a creste distribuţia şi notorietatea berii artizanale, în general, în Romania.

Îmi amintesc cu plăcere prmul nostru articol în ZF, în 2014, când eram un brand la început, în plină creştere, şi, de fiecare dată când citesc un articol în ZF despre un start-up sau o companie din rubrica «Afaceri de la zero» am un sentiment de inspiraţie, dar şi de mândrie în acelaşi timp, după 10 ani de business, cu Zăganu.

 

Lucian Baltaru, CEO Sameday

În momentul în care citeşti această scrisoare, sper că Sameday a continuat să prospere şi să devină un jucător de frunte în industria livrărilor. În calitate de CEO am dorit să îţi transmit câteva gânduri şi sfaturi pentru a te ghida în următorii 10 ani.
În primul rând, aminteşte-ţi mereu de valorile fundamentale ale companiei noastre: calitatea serviciilor, inovaţia şi orientarea către client, suntem cei care transformă visurile în realitate. Acestea ne-au ajutat să ne diferenţiem şi să construim încrederea clienţilor noştri. Asigură-te că toţi colegii noştri împărtăşesc şi susţin aceste valori în fiecare interacţiune cu clienţii.

Pe măsură ce te pregăteşti pentru viitor, fii deschis la noile tehnologii şi schimbările în comportamentul consumatorilor. Industria livrărilor se va schimba rapid şi va fi important să fim în pas cu noile tendinţe şi să ne adaptăm modelul de afaceri în consecinţă. Investeşte în inovaţie şi dezvoltă parteneriate cu companii tehnologice pentru a rămâne competitivi şi pentru a oferi soluţii de livrare eficiente şi inovatoare.

Nu uita să îngrijeşti şi să dezvolţi echipa. Oamenii din Sameday sunt cei care fac posibilă fiecare livrare şi sunt motorul companiei noastre. Asigură-te că oferim oportunităţi de dezvoltare şi că recunoaştem şi recompensăm performanţa lor. Construieşte o cultură a echipei puternică şi încurajează colaborarea şi inovaţia.

În cele din urmă, aminteşte-ţi că succesul nostru nu se măsoară doar în cifre şi performanţe financiare. Avem o responsabilitate faţă de comunitatea în care activăm şi faţă de mediu. Asigură-te că Sameday îşi asumă un rol activ în iniţiative de responsabilitate socială şi că ne străduim să fim un exemplu de sustenabilitate în industria noastră.

Pentru a ne pregăti pentru următorii zece ani, urmărim mai multe strategii, iar primii paşi i-am făcut deja prin extinderea Sameday în Ungaria şi Bulgaria. Ne dorim să continuăm acest demers şi să extindem reţeaua noastră astfel încât să putem oferi servicii cât mai eficiente în pieţele externe. Vrem să deschidem drumurile europene pentru sellerii români care vor să îşi vândă produsele în străinătate, dar şi invers, să aducem consumatorilor din România produse din alte ţări.

Investim în dezvoltarea şi îmbunătăţirea tehnologiei noastre pentru a fi mereu în pas cu inovaţiile din industrie şi pentru a răspunde nevoilor schimbătoare ale clienţilor. Iar aici ne referim în principal la reţeaua easybox, a cărei extindere face parte din planurile noastre de viitor.

De asemenea, ne dorim să diversificăm gama de servicii oferite, urmărind o evoluţie constantă şi adaptându-ne nevoilor pieţei. Astfel, ne propunem să dezvoltăm şi să integrăm soluţii logistice avansate, precum inteligenta artificială pentru a optimiza operaţiunile şi a oferi clienţilor o experienţă cât mai bună.

Lucrăm şi la dezvoltarea unei echipe puternice şi bine pregătite de specialişti în domeniul logistic. Investim în formare şi dezvoltare personală, astfel încât să avem angajaţi motivaţi şi capabili să facă faţă provocărilor viitoare.

Ne considerăm privilegiaţi să păstrăm în continuare spiritul antreprenorial care a contribuit major la construcţia Sameday, lider de piaţă în segmentul livrărilor out-of-home din România. Datorită curajului oamenilor Sameday, a inovaţiei continue şi a determinării, Sameday a crescut constant în ultimii ani. Din compania antreprenorială ce deservea clienţi din Bucureşti am construit un grup regional, activ în România, Ungaria şi Bulgaria, oferind servicii complete de curierat pentru întreaga regiune.  Peste zece ani, ne dorim să vedem compania,,în continuare, pe un trend ascendent, fiind recunoscută ca lider al industriei de curierat şi logistică din Balcani şi, de ce nu, si din Europa Centrală şi de Est.

Rămânem determinaţi să păstrăm trăsăturile care ne-au făcut un business de succes, precum agilitatea, flexibilitatea şi centrarea pe nevoile clienţilor, convinşi că având gândirea potrivită şi echipa determinată ne vom atinge obiectivele.

Sectorul de activitate în care ne desfăşurăm operaţiunile are un potenţial ridicat de creştere în următorii zece ani. În era digitală în care trăim, tendinţele de cumpărare online şi comerţul electronic înregistrează o creştere rapidă şi sustenabilă.

Având în vedere această evoluţie şi dezvoltarea continuă a tehnologiilor, ne aşteptăm ca sectorul să fie marcat de inovaţii, soluţii logistice avansate şi o concentrare tot mai mare pe eficienţă şi satisfacţia clienţilor.

De asemenea, estimăm că industria va fi influenţată de cerinţele tot mai ridicate ale clienţilor, astfel că ne vom adapta şi vom oferi servicii personalizate şi mai rapide. Datorită acestei evoluţii, ne aşteptăm să vedem o creştere a soluţiilor durabile din punct de vedere ecologic, precum utilizarea vehiculelor electrice şi a easybox-urilor autonome, care nu folosesc energie electrică.

 

Mircea Scăunaşu, Director general Philip Morris România

Dragii mei, dacă citiţi acest mesaj înseamnă că sunteţi deja în acest iminent vortex al schimbării. Să nu vă fie teamă, în spatele oricărui moment incert există o mulţime de oportunităţi. Viitorul se scrie astăzi, iar inovaţia va avea impact asupra vieţilor voastre, asupra mediului de business şi asupra societăţii româneşti. Îmi doresc ca şi peste 10 ani România să reprezinte în continuare locul în care voi, viitorii antreprenori, să aveţi spaţiul necesar pentru a vă dezvolta.

Digitalizarea proceselor va fi unul dintre lucrurile care vor produce schimbări majore în România, iar tehnologia şi inteligenţa artificială vor fi ambasadorii noii lumi. Vă dau un sfat, nu alegeţi un job pentru ce e la modă acum, ci pentru ce ar putea ajunge în viitor. Priviţi şi felul în care se profilează viitorul în zona calculatoarelor cuantice, lumea se schimbă! E clar, odată cu ea şi noi! Cu siguranţă copilul meu va avea în faţă provocări diferite faţă de cele cărora a trebuit să le fac eu faţă. Nu există garanţii, dar tot timpul trebuie să ai scopul final în minte, trebuie să ştii mereu unde vrei să ajungi.

Cred că nu există om din business care să nu citească Ziarul Financiar, un ziar de referinţă pentru   mediul de afaceri. Înainte ca internetul să devină atât de prezent în vieţile noastre, răsfoiam printul şi aşa aflam despre analizele economice şi trendurile momentului. Pentru mine un moment de inspiraţie a fost în 2008 după ce am citit în ZF despre unul dintre oamenii locali de business remarcabili – mă refer la Călin Drăgan, în prezent este Director Coca-Cola Bottlers Japan. La momentul respectiv era Country General Manager.

Din start am rezonat cu povestea „generaţiei care a trebuit să se schimbe”. Generaţia din care fac parte, atât eu, cât şi dl. Drăgan, a fost nevoită să îmbrăţişeze schimbarea. Am descoperit o lume nouă, care nu semăna deloc cu cea a părinţilor noştri, dar care era plină de oportunităţi. Până atunci, lucrasem în România în diverse funcţii pentru Philip Morris România şi parcursesem toate etapele din sales. Apoi, în 2008, mi-am început parcursul internaţional cu o mutare definitorie pentru cariera mea, în Asia, la Hong Kong. Aşa am pornit spre cei 19 ani de învăţare şi creştere continuă în cadrul Philip Morris International.

 

Ondrej Safar, CEO al Cez România

Pentru generaţia viitoare de profesionişti din industria energetică, consumatori şi colegi din trecut şi viitor: sper ca peisajul viitorului să fie la fel de promiţător cum se arată acum, iar cunoştinţele voastre, combinate cu eforturile noastre curente, vă vor ajuta să creaţi un loc în care energia să devină un concept sinonim cu grija, atât faţă de natură, cât şi faţă de oameni.

Vom vedea schimbări semnificative în modul în care utilizăm şi producem energie în anii următori. Iar aceste schimbări au început deja. Se fac investiţii semnificative pentru trecerea de la reţelele clasice de distribuţie a energiei electrice la reţelele digitalizate SMART Grid. Privind în viitor, vom continua să investim masiv în modernizarea reţelelor noastre actuale. Cu toate că identificarea şi utilizarea la capacitate maximă a noilor tehnologii este un proces în continuă desfăşurare, acestea vin şi cu o responsabilitate importantă. Lucrăm constant la îmbunătăţirea infrastructurii de securitate cibernetică pentru a ne asigura că nu există riscuri atunci când vine vorba de construirea unui cadru digital sigur şi modern pentru reţelele noastre.

Îmi place să cred că, în următorii zece ani, vom activa într-un domeniu care va continua să se maturizeze în mod sustenabil, atât din perspectiva tranziţiei spre Net Zero, cât şi prin menţinerea angajamentului de a pune umărul la dezvoltarea comunităţilor locale în care operăm. 

Anii următori sunt dedicaţi tranziţiei către sursele de energie regenerabilă, prin producţia sustenabilă de energie verde. Pe lângă operarea unuia dintre cele mai mari parcuri eoliene pe uscat din Europa, parcul eolian Fântânele - Cogealac, recent am demarat un nou proiect ambiţios de pionierat: construirea primei centrale fotovoltaice flotante din România. Instalat pe lacul Grebla din Caraş-Severin, proiectul va genera peste 1 milion de kWh/an, reducând în acelaşi timp emisiile de gaze cu efect de seră cu peste 300 de tone de CO2/an.

Nu în ultimul rând, am spus întotdeauna că „adevărata energie vine de la oameni”. Elementul nostru central de succes este, şi va rămâne întotdeauna echipa noastră. Divizia Oameni şi Brand va continua să implementeze proiecte care să susţină creşterea comunităţilor noastre, atât a celor interne, cât şi a celor externe. De la Programul Ucenic Electrician, proiectul care îşi propune să pregătească noua generaţie de electricieni, la evenimente de tradiţie precum Maratonul Olteniei, vom continua să investim în dezvoltarea conştientă şi durabilă a comunităţilor din zona noastră de activitate.

Revoluţia energetică actuală din care facem parte presupune trecerea la o nouă perspectivă asupra generării şi distribuţiei de energie. Consumatorii de astăzi devin prosumatorii de mâine, din ce în ce mai informaţi şi vor avea la dispoziţie instrumentele necesare pentru a genera energie prin mijloace sustenabile.

Misiunea noastră comună este să pregătim un mediu propice, care să-i susţină pe viitorii prosumatori în a participa activ alături de noi la procesul de generare a energiei. Cu alte cuvinte, perspectiva zilei de mâine nu este despre „a produce sau a distribui mai multă energie”, ci despre atingerea unui punct de creştere durabilă, prin soluţii digitale, reţele energetice moderne şi o legislaţie stabilă prin dialog deschis cu autorităţile, care facilitează dezvoltarea pieţei, atât pentru noi, cât şi pentru partenerii şi competitorii noştri.

 

Paul Cazacu, Preşedinte Directorat - CEO UNIQA Asigurări

Am încredere că, în următorii zece ani, vom avea o Românie mai educată, mai rezilientă în faţa riscurilor şi mai sustenabilă. De aceea, este important să ne implicăm cu toţii şi să facem eforturi susţinute în această direcţie, prin modul în care acţionăm pentru a înţelege riscurile şi a ne proteja împotrivă lor, prin măsura în care conştientizăm că sănătatea noastră este mai importantă decât cea a maşinii noastre şi prin ce punem deoparte astăzi, pentru a ne baza pe siguranţa financiară în perioadele în care am putea fi mai vulnerabili. Investiţia în viitor începe astăzi!

În primul rând, felicitări pentru un sfert de secol de activitate a publicaţiei Ziarul Financiar. Este o bornă importantă şi cred că aveţi toate motivele să fiţi mândri de ce aţi realizat în aceşti 25 de ani, de impactul pe care îl aveţi în mediul de afaceri din România, menţinându-l conectat la informaţii relevante şi creând un spirit de comunitate, care îl ajută să se dezvolte în mod durabil, pe criterii de transparenţă şi colaborare. Vă doresc să rămâneţi cel puţin la fel de activi şi prezenţi şi să deveniţi tot mai buni, cu fiecare an şi cu fiecare ediţie realizată de acum înainte.

Şi UNIQA se pregăteşte să treacă, în curând, un prag important: 15 ani de activitate în România.

Cum ne pregătim pentru următorii 10 ani? Avem o strategie clar definită, ce poziţionează experienţa oferită clienţilor în centrul tuturor acţiunilor noastre. Priorităţile UNIQA înseamnă, în continuare, cunoaşterea nevoilor clienţilor şi crearea de produse şi servicii care aduc soluţii inovatoare în viaţa de zi cu zi, oferind mai mult decât protecţie financiară. De aceea, modelul nostru de afaceri este construit pe trei paliere, ceea ce ne permite să abordăm în mod specific cerinţele clienţilor, în funcţie de particularităţile segmentului de care aparţin, fie că vorbim de retail, corporate sau bancassurance.

Totodată, credem că unul dintre atributele importante ale UNIQA este capacitatea de transformare şi adaptare de care compania a dat dovadă în contextul ultimilor ani, marcaţi de numeroase provocări la nivel social, economic, dar şi la nivelul industriei din care facem parte.

Suntem permanent conectaţi la realitatea dinamică a clienţilor pentru a-i înţelege mai bine, suntem alături de ei atunci când au nevoie de noi şi acolo unde ne pot găsi cel mai uşor, suntem pregătiţi să răspundem cu soluţiile potrivite planurilor pe care le au, pentru a se bucura de protecţie financiară şi un viitor mai sigur. Parcurgem un proces continuu de recalibrare a produselor şi serviciilor, luând în calcul atât trendurile de la nivelul societăţii, cât şi vocea clienţilor, pe care o ascultăm atât prin studiile de satisfacţie derulate periodic, cât şi prin feedbackul pe care clienţii ni-l oferă despre călătoria lor alături de UNIQA.

Continuăm să investim în digitalizare pentru că vrem să oferim clienţilor noştri cele mai bune experienţe şi, totodată, dorim să contribuim la protejarea mediului, prin modul în care ne organizăm procesele şi activitatea. Din această perspectivă, putem spune că provocările din ultimii ani, în special în perioada pandemiei,
ne-au găsit pregătiţi, cu soluţii digitale deja implementate pentru clienţi, inovatoare la nivelul pieţei. Astfel, noul context cu care ne-am confruntat ne-a determinat să accelerăm procesul de digitalizare şi să grăbim implementarea proiectelor planificate în această direcţie.

Mai mult, noua poziţionare de brand UNIQA, prin care am lansat promisiunea de a contribui la o viaţă mai bună, ne va ajuta să fim pregătiţi pentru realitatea următorilor 10 ani, asumându-ne un rol tot mai activ în cadrul comunităţii. Scopul nostru este de a oferi mai mult decât soluţii de asigurare. Vrem să fim consultanţi pentru clienţii noştri, ajutându-i să îşi realizeze planurile, implicându-ne în aspecte importante din societate. Totodată, susţinem dezvoltarea, continuitatea şi succesul companiilor, prin soluţii adaptate la complexitatea şi diversitatea nevoilor din mediul de afaceri.

Sustenabiltatea reprezintă o componenta importanta a strategiei UNIQA şi se vă regăsi printre priorităţile noastre şi în următorul deceniu de activitate. Încurajăm un stil de viaţă prin care arătam grija faţă de mediu şi comunitate şi dezvoltam produse şi servicii cu impact pozitiv asupra calităţii vieţii, pentru un viitor mai bun şi mai sigur, pentru oameni şi companii. De aceea, prin asigurările inovatoare pe care le cream, susţinem dezvoltarea unor sectoare importante pentru a avea o viaţă sustenabilă, cum ar fi energia verde sau alternativele nepoluante de transport. Însă nu am fi pe deplin pregătiţi pentru următorii zece ani fară oamenii din echipa noastră şi cultura pe care o construim în cadrul organizaţiei, bazându-ne pe valorile promovate de comunitatea noastră profesională: clientul pe primul loc, simplitate, integritate, responsabilitate şi grija faţă de mediu şi cei de lângă noi. UNIQA este un jucător relevant în industria asigurărilor din România şi avem obiective clare de a continua să ne dezvoltăm activitatea în mod responsabil, bazându-ne şi pe un fundament financiar solid şi pe încrederea clienţilor noştri. Suntem atenţi la nevoile clienţilor şi ale mediului din care facem parte, pentru a contribui la o viaţă mai bună, într-o societate mai bine protejată din punct de vedere financiar şi mai bine pregătită pentru viitor.

Sectorul asigurărilor vă continua să se dezvolte, asimilând lecţiile importante, date de experienţele din ultimii ani.

O prioritate importantă rămâne echilibrarea pieţei, prin diminuarea dependenţei de asigurările auto şi dezvoltarea segmentelor care susţin o evoluţie durabilă. Impactul generat de criza sanitară, fenomenele meteo extreme cu care ne-am cofruntat în ultima perioadă au crescut deja interesul faţă de asigurările de viaţă şi sănătate sau pentru cele de locuinţă, iar aşteptarea este că tot mai mulţi români să opteze pentru acest gen de soluţii de protecţie financiară în cazul unor evenimente neprevăzute, care le pot afecta bunurile, sănătatea sau siguranţă familiei.

În România, există un deficit de protecţie considerabil, gradul de cuprindere în asigurare fiind unul scăzut, în comparaţie cu alte state europene. Acest deficit poate fi atenuat prin intensificarea eforturilor de educare şi conştientizare cu privire la produsele de asigurare, dar şi prin creşterea gradului de accesare a facilitaţilor fiscale existente deja în zona asigurărilor de sănătate şi introducerea de noi facilitaţi fiscale, care să impulsioneze şi dezvoltarea asigurărilor de viaţă.

Şi în zona soluţiilor de asigurare destinate afacerilor, aşteptările sunt că tot mai multe companii să aleagă să îşi protejeze echipele şi infrastructura pentru a beneficia de susţinerea financiară necesară continuităţii activităţii în cazul producerii unor evenimente neprevăzute.

Totodată, va exista un focus tot mai mare pe experienţa oferita clienţilor, prin produse şi servicii care ţin cont de nevoile lor reale. Digitalizarea va continua să câştige teren pentru a simplifica şi îmbunătăţi această experienţă. De la modul în care ne gândim procesele interne, uşurinţă cu care pot fi cumpărate asigurările şi accesate serviciile post-vânzare, soluţiile digitale vor face diferenţă pentru companiile de asigurări ale viitorului. 

Rolul brokerilor vă continua să crească şi vă fi tot mai relevant pentru a aduce soluţiile de asigurare tot mai aproape de clienţi, într-un mod care să răspundă nevoilor de protecţie pe care aceştia le au, fie că vorbim despre oameni sau companii. Şi aici, platformele digitale pe care companiile de asigurări le vor dezvolta împreună cu partenerii brokeri vor contribui la îmbunătăţirea proceselor şi fluxului de colaborare, cu impact pozitiv asupra experienţei oferite clienţilor.

Sunt multe materiale publicate de ZF care, de-a lungul timpului, au reprezentat repere relevante pentru informaţii legate de evoluţia mediului economic. Mă voi opri însă la un articol publicat anul acesta, în luna septembrie, în cadrul căruia este realizată o retrospectivă a celei mai mari crize financiare la nivel mondial, declanşată în urmă cu 15 ani: ce au învăţat companiile private, băncile, mediul politic, cum s-a resimţit această criză în România, care sunt efectele pe care le vedem şi acum, dar şi ce lecţii a adus această experienţă pentru generaţiile noi. Concluzia ne arată că, în drumul nostru spre un viitor mai bun, este bine să ne luăm răgazul de a privi şi în urma, pentru a învaţă din exerientele trecutului, mai ales din cele ale căror consecinţe majore păreau imposibile, şi în acelaşi timp a încercă să nu repetăm greşelile sau cel puţin o parte dintre acestea.

 

 

Alin Burcea, CEO şi fondator Paralela 45

Mesajul meu pentru noua generaţie ar putea fi: fiecare trebuie să îşi aleagă o meserie din pasiune, în care să exceleze, să fie un model pentru comunitatea lui.

Noi începem să folosim inteligenţa artificială în tot mai multe industrii. Majoritatea companiilor investesc în noile tehnologii bazate pe AI, pentru reducerea costurilor şi optimizarea proceselor tehnologice. În turism, AI poate revoluţiona modul în care sunt promovate produsele şi serviciile. Dezvoltarea şi prin AI este o temă pe agenda noastră.

În curând lansăm o variantă cu mult îmbunătăţită a portalului www.paralela45.ro, cu mai multe funcţionalităţi pentru vânzarea on line şi studiem posibilitatea de a folosi inteligenţa artificială în relaţia cu turiştii care rezervă vacanţele prin internet. 

Cred că agenţiile de turism se vor interconecta tot mai mult cu furnizorii lor, în aşa fel încât procesul de vânzare de pachete, cazări sau transport să fie cât mai uşor.

 

Justin Paraschiv, fondatorul şi preşedintele Carmistin

Nu lăsaţi pe nimeni să vă descurajeze, să vă spună că nu puteţi sau că ceea ce vă doriţi este imposibil. Totul este posibil atunci când vrei şi munceşti cu pasiune. 

Următorul deceniu va fi, credem noi, despre responsabilitate mai mult ca oricând: responsabilitarea faţă de mediu, faţă de consumator şi faţă de comunitate. Grupul Carmistin are un plan de business bazat pe trei piloni: investiţiile durabile, dezvoltarea sustenabilă şi independenţa energetică. Pentru următorii ani, avem în vedere construcţia de facilităţi proprii de producţie şi dezvoltarea conceptului de economie circulară, prin utilizarea responsabilă a resurselor, dar şi a deşeurilor şi subproduselor, în scopul producerii de energie. În paralel sau ca o consecinţă a celor enumerate, ţintim conversia către o hrană cât mai sănătoasă, cu produse organice sută la sută.

Obiectivul nostru este să devenim lider în producţia de hrană pe piaţa internă şi să fim un jucător important la nivel regional. Vom ajunge, probabil, la o cifră de afaceri de 1 miliard euro. Investiţia în oameni a fost şi va rămâne o constantă în Grupul Carmistin. Necesarul nostru de resursă umană se va situa undeva la 10.000 de oameni în următorii ani. 

Pentru noi, ZF a fost şi rămâne promotorul calităţii în media de specialitate, al profesionalismului şi o sursă de inspiraţie permanentă. Ceea ce a realizat echipa ZF în fiecare zi din cei 25 de ani a contribuit semnificativ la dezvoltarea mediului de afaceri din România, fiindcă a creat noi aşteptări şi a motivat oamenii, antreprenorii, în special pe cei tineri, aflaţi la început de drum. Poveştile de succes relatate de jurnaliştii ZF în toţi aceşti ani au fost, probabil, determinante şi inspiraţionale pentru mulţi antreprenori români. Acesta este, poate, cel mai bun lucru pe care media de profil îl poate face, mai ales în perioade incerte din punct de vedere economic şi social: să întreţină vie acea dorinţă de a depăşi greutăţile, de a te ridica şi a merge mai departe şi de a-ţi valorifica mereu potenţialul, pentru ca, în final, să te dezvolţi şi, de ce nu, să devii cel mai bun în domeniul tău. ZF a vorbit mereu despre astfel de oameni şi idealuri.

 

Sorin Cristea, directorul general al companiei de construcţii CON-A

În condiţiile schimbărilor din jurul nostru ce au loc cu viteză foarte mare, cred că cel mai important lucru este ca echipa de management a companiei să intuiască corect direcţiile către care să ne îndreptăm. Va trebui să acceptăm schimbarea ca pe ceva firesc, faptul că în mod constant vor exista provocări şi va trebui să fim capabili să ne adaptăm rapid.

De-a lungul celor 33 de ani de activitate, CON-A a crescut şi format generaţii de ingineri şi manageri. Accentul nostru a fost mereu atingerea unui nivel înalt de pregătire profesională şi integritate morală. Cei mai buni dintre aceştia au devenit administratori şi parteneri în cadrul companiei. Practic, CON-A rămâne în continuare o afacere de familie, dar acum suntem o familie mai extinsă.
Există mulţi factori externi independenţi de voinţa noastră care influenţează piaţa construcţiilor, a materialelor şi a echipamentelor de construcţii, a investiţiilor atât cele private cât şi cele publice.

Viitoarea perioadă este esenţială pentru bunăstarea cetăţenilor, fiind printre altele condiţionată de implementarea proiectelor finanţate de UE prin programele prezente – PNRR, POS, etc.

În situaţia în care gestionarea acestor fonduri enorme va fi eficientă şi ţara noastră va reuşi implementarea proiectelor de interes naţional în special în infrastructură, sănătate, învăţământ, digitalizare, mediu, atunci putem spune că ar trebui să urmeze o perioadă bună pentru sectorul construcţiilor şi ar trebui să se reflecte şi în prosperitatea şi calitatea vieţii cetăţenilor acestei ţări.                   

Urmărim articolele din Ziarul Financiar şi poziţiile pe care le regăsim ne ajută să înţelegem mai bine anumite contexte economice, sociale sau politice în care ne aflăm. Urmărim subiectele abordate, care sunt de bună calitate, iar invitaţii intervievaţi sunt, de cele mai multe ori, persoane care au ceva relevant de spus pe domeniul lor. Multe informaţii pe care le găsim în Ziarul Financiar le putem utiliza şi pune într-un context specific, care să ne ajute apoi să luăm decizii manageriale. Viitorul aparţine celor care îşi urmăresc viziunea şi muncesc cu tenacitate să îşi atingă obiectivele.

 

Samir Karia, Country Officer Citi Romania

Vedem România ca o ţară cu potenţial semnificativ şi strategică pentru activitatea Citi în Europa. Climatul de atragere a companiilor străine pentru a investi în România s-a îmbunătăţit în ultimii doi ani, odată cu redeschiderea economiei. Observăm o creştere a interesului investitorilor străini pentru a dezvolta proiecte în România, dar şi a companiilor româneşti cu creştere rapidă, care caută să se extindă la nivel internaţional. Suntem aici pentru a ajuta piaţa locală să se dezvolte şi să devină cu adevărat un campion regional puternic.

Trăim vremuri fără precedent, unde putem distinge cinci megatendinţe ce remodelează mediul de afaceri într-un mod accelerat: schimbările climatice, dezvoltările tehnologice, dezechilibrele demografice, instabilitatea geopolitică şi polarizarea socială. La Citi, a ne ajuta clienţii să gestioneze aceste provocări şi să îmbrăţişeze oportunităţile lumii noastre în schimbare reprezintă fundamentul misiunii noastre: aceea de a sprijini creşterea şi progresul economic.

Din poziţia de bancă globală de top, vom continua să ne folosim resursele şi experienţa pentru a ajuta clienţii şi comunităţile să rezolve marile provocări cu care se confruntă în fiecare zi - în energie, finanţare sustenabilă, infrastructură, rezilienţa lanţului de aprovizionare şi alte domenii.

Tranziţia către o economie cu emisii scăzute de carbon este tema cheie care va guverna din ce în ce mai mult strategiile de afaceri în următorii 10 ani. La nivel global, Citi şi-a luat un angajament de a obţine zero emisii nete de gaze cu efect de seră până în 2050. În ianuarie 2022, am lansat planul nostru iniţial pentru atingerea acestui ţel, stabilind obiective de reducere a emisiilor pentru portofoliile noastre de credite pentru energie până în 2030. La începutul lui 2023, am adăugat ţinte de reducere a emisiilor pentru sectoarele producţiei de automobile, real estate comercial, prelucrarea oţelului şi exploatarea cărbunelui, până în 2030. Pe măsură ce trecem la o economie cu emisii scăzute de carbon, continuăm să ne sprijinim clienţii care asigură aprovizionarea lumii cu energie accesibilă, facilitând în acelaşi timp investiţiile esenţiale pentru tranziţie. Aceasta include consilierea şi finanţarea clienţilor noştri în procesul lor de decarbonizare, investiţii în tehnologiile climatice necesare şi mitigarea impactului asupra forţei de muncă prin crearea de locuri de muncă „verzi”. Mai simplu spus, tranziţia energetică, securitatea energetică şi creşterea economică nu se exclud reciproc şi trebuie abordate simultan.

”Permacriza” pe care o vedem prelungindu-se dincolo de pandemie, războaie şi schimbări climatice ne determină să ne gândim mai mult la problemele de securitate. Aceasta este cu siguranţă o temă pentru liderii din întreaga lume, indiferent de sector - cum să construim companii şi ţări mai reziliente. Am putea spune că există un nou ”S” în ESG, care înseamnă Securitate, fie că este vorba de securitate alimentară, securitate energetică sau securitate financiară.

De asemenea, urmărim îndeaproape progresele tehnologice şi investim mai mult în modernizarea infrastructurii la nivelul băncii noastre, ca parte a unui program amplu de transformare la nivel global. De asemenea, eficientizăm şi automatizăm procesele, îmbunătăţind în acelaşi timp calitatea şi accesibilitatea datelor în cadrul organizaţiei.

Citi continuă să lucreze cu clienţi din segmentele noastre ţintă – guverne, companii mari multinaţionale şi locale, instituţii financiare, precum şi cu companiile mijlocii (middle-market) cu creştere rapidă, care devin globale într-un ritm record. Investim din ce în ce mai mult în clienţi care conduc noua economie, cum ar fi cei din tehnologie, sănătate şi energie curată.

Peisajul serviciilor bancare este în mod clar sub influenţa megatendinţelor subliniate mai sus, trecând prin schimbări impulsionate în special de tehnologie, de nevoile în schimbare ale clienţilor şi de mediul de reglementare.

În ceea ce priveşte tehnologia şi transformarea digitală, este clar că digitalizarea serviciilor bancare va continua, cu accent pe îmbunătăţirea experienţei clienţilor prin platforme online şi mobile, în special când vine vorba de procesele de onboarding şi instrumente avansate de plată digitală. De asemenea, evoluţii precum open banking, AI şi automatizare, soluţiile de tip chatbot şi robo-advisorii vor avea un rol de jucat în dezvoltarea de noi produse financiare şi în îmbunătăţirea eficienţei operaţionale. În acest sens, cadrele de reglementare privind confidenţialitatea datelor, open banking şi securitatea cibernetică vor continua să evolueze, influenţând modul în care funcţionează băncile. Acest nou peisaj va face cu siguranţă securitatea cibernetică să devină şi mai critică, băncile având nevoie să investească în măsuri de securitate robuste pentru a proteja datele clienţilor şi activele financiare. În acest context, reţelele fizice ale băncilor vor continua să se transforme, sucursalele băncilor tradiţionale evoluând pentru a deveni mai orientate spre consiliere şi servicii mai complexe, cu mai puţine servicii de tranzacţionare de rutină efectuate în persoană.

În ceea ce priveşte sustenabilitatea, considerentele de mediu, sociale şi de guvernanţă (ESG) vor deveni parte integrantă a activităţii bancare şi mă aştept ca băncile să ofere mai multe opţiuni de investiţii sustenabile, concentrându-se în acelaşi timp pe reducerea propriei amprente asupra mediului. Aceste aspecte sunt strâns legate şi de nevoia mai mare de planificare a rezilienţei - în faţa ameninţărilor cibernetice crescute, a tulburărilor sociale şi a dezastrelor naturale, va fi necesar ca băncile să prioritizeze planificarea rezilienţei pentru a asigura continuitatea operaţiunilor.

Mulţi dintre liderii cu care vorbesc sunt de acord că tema capitalului uman va creşte în importanţă în următorii ani. Cel mai probabil, competiţia pentru talente va rămâne acerbă, iar capacitatea băncilor de a crea o cultură corporativă centrată pe angajaţi va fi cheia. Flexibilitatea şi munca de la distanţă vor continua să fie o tendinţă importantă, influenţând modul în care băncile îşi structurează forţa de muncă şi utilizează tehnologia pentru a sprijini activitatea remote. Alături de asta, salariul echitabil, munca cu sens şi îmbrăţişarea diversităţii sunt factori determinanţi în decizia angajaţilor de a rămâne sau a pleca din organizaţie, aspecte pe care le observ mai ales când vine vorba de generaţiile tinere de profesionişti.

Este evident că nicio bancă nu va reuşi să treacă prin astfel de provocări şi transformări semnificative, fără parteneriate puternice dincolo de graniţele organizaţiei şi fără o colaborare continuă cu partenerii şi instituţiile de piaţă, cu factorii de decizie, inovatorii şi alţi stakeholderi relevanţi.

 

Gheorghe Bulat, Director General B. Braun România

B. Braun este parte din sănătatea României de 25 de ani şi va continua să fie şi în următorii 25. Istoria de un sfert de secol este construită pe valori precum inovaţia, pasiunea, performanţa, încrederea. Astăzi, tehnologiile dezvoltate de B. Braun au acoperire globală, iar produsele companiei se găsesc în aproape orice unitate medicală din România. Reuşim de 25 de ani să conectăm sistemul de asistenţă medicală din România cu cele mai recente descoperiri ştiinţifice în tehnologia medicală, cu pacienţii şi profesioniştii din acest domeniu, iar în următorii 10 ani vom continua să folosim puterea tehnologiei în dezvoltarea de soluţii inteligente pentru protejarea şi îmbunătăţirea sănătăţii oamenilor.

Şi pentru că B. Braun este un business de familie, responsabilitatea faţă de oameni, sănătate şi mediu reprezintă o prioritate şi pentru următorii ani.

Sectorul nostru de activitate va traversa o transformare majoră, impulsionată de progresele tehnologice şi nevoile în schimbare ale pacienţilor şi profesioniştilor din sănătate. Suntem martorii unei transformări radicale la nivelul societăţii în România, iar sistemul de sănătate trebuie să urmeze acest trend. În următorul deceniu, credem că România va putea fi un centru al inovaţiei, iar progresul tehnologic ne va ajuta să construim o societate mai sănătoasă, mai echitabilă şi mai prosperă.

 

Monica Ivan, CEO BRK Financial Group

Cred că şi în perioada 2024-2033 va mai fi un boom economic susţinut în general prin capacitatea României de a genera creştere economică peste media UE şi astfel peste 10 ani să fim cu drepturi depline în media UE, cu decalaje minore (undeva la maxim 10%) faţă de ţările dezvoltate.

Piaţa de capital este pe un trend evident de creştere a vizibilităţii, o percepţie îmbunătăţită, concretizată prin creşterea numărului de investitori, respectiv de companii care s-au listat în ultimii trei ani. Ne pregătim să servim ambele laturi ale finanţării, pentru viitorii investitori să oferim servicii de calitate şi o experienţă digitală îmbunătăţită şi în acelaşi timp să identificăm emitenţi care să aleagă piaţa de capital pentru finanţarea proiectelor de investiţii.

Consider că există un potenţial imens de creştere pentru ambele laturi ale pieţei : numărul de investitori actuali este totuşi mic raportat la totalul populaţiei şi în acelaşi timp există multe companii de anvergură care ar face o figură frumoasă la bursă daca s-ar lista şi cred că în următorii zece ani vom vedea nume mari din economia românească listată.

 

Ştefan Damian, deputy managing partner al Ţuca Zbârcea & Asociaţii

Cred că nu există aproape niciun expert în lume care să răspundă în mod corect la o  întrebare legată de următorii 10 ani. Planurile par din ce în ce mai complicat de făcut pentru perioade mai scurte de timp….10 ani sunt o eternitate în lumea actuală. Schimbările sunt atât de rapide şi atât de «disruptive», încât cred că un plan coerent poate fi făcut pentru maximum 2-3 ani.

Totul este într-o continuă transformare, iar lucrurile nu par să încetinească, dimpotrivă, totul se desfăşoară cu o viteză din ce în ce mai nebună, începând cu un război rece în plină derulare, care probabil va crea nişte falii strategice în lumea actuală, similare Războiului rece din perioada pre-1990, cu consecinţe foarte greu de prevăzut, trecând prin nebunia pandemiei Covid, urmată de un război cât se poate de fierbinte la graniţa României şi Uniunii Europene… şi acum cu ştirile din ce în ce mai alarmante din Orientul Mijlociu, fără să mai punem la socoteală a patra revoluţie „industrială” reprezentată de progresul şi implementarea AI. Şi toate acestea întâmplate într-un interval de, să spunem, numai un cincinal. Aşadar, ce predicţii se pot face pentru un deceniu, când doar în jumătatea unei asemenea perioade s-au întâmplă atâtea?!

Cred că singura metodă în care poţi să fii pregătit este să ai o minte deschisă, să evaluezi situaţiile într-un mod cât mai obiectiv, să-ţi păstrezi echilibrul şi raţiunea, să te pliezi pe împrejurările care apar şi să înţelegi şi să profiţi de oportunităţile existente.

Dacă cea de-a patra revoluţie, reprezentată de AI, va continua să „revolutioneze” lucrurile la fel de rapid ca în ultimii 2, 3 ani, cred că şi avocatura va arăta destul de diferit peste 10 ani, cu multe procese automatizate şi mult simplificate, cu munca repetitivă eliminată în mare măsură. Cu toate acestea, sunt absolut convins că elementul „uman” va fi la fel de important ca şi acum, că nevoia de avocaţi de foarte bună calitate, pregătire şi calificare va fi la fel de mare, AI fiind un factor suport pentru aceştia şi nu un element de înlocuire.

Ţuca Zbârcea & Asociaţii nu a fost niciodată un business de familie, deşi putem spune că este cumva o familie. Ţuca Zbârcea & Asociaţii a fost şi este o asociere de persoane a cărei structură de proprietate a fost deschisă către nume noi, către noi avocaţi care au devenit asociaţi pe măsură ce au progresat în activitate şi în cadrul firmei. Etosul nostru a fost şi rămâne o creştere a „acţionariatului” într-un mod organic, din interior, cu oameni cu care am lucrat mulţi ani şi care au progresat, au ajuns să se remarce şi să aibă un nume în domeniile lor de activitate.

Sunt convins că brandul Ţuca Zbârcea & Asociaţii va rămâne la fel de relevant şi în următorii 10 ani ca şi acum, că noii asociaţi pe care îi vom promova, împreună cu asociaţii existenţi, vor contribui la creşterea brandului şi la păstrarea lui în topul avocaturii din România. Câtă vreme entuziasmul echipei minunate pe care o avem rămâne acelaşi, nu văd decât motive de optimism.

Totodată, în mod cert, România de peste un deceniu va arăta mai bine decât acum, la fel cum România de astăzi arată mai bine decât România din 2013. Legat de cât de bine va arăta, asta cred că va depinde foarte mult şi de acea sau această «nouă generaţie», de implicarea ei în evoluţia cetăţii, dar şi de capacitatea cetăţii de a păstra în interiorul său exponenţii acestei generaţii. Nu vreau să folosesc clişee, dar cred sincer în puterea exemplului personal în orice domeniu de activitate sau în viaţa socială, cu efecte pozitive evidente în îmbunătăţirea stării de lucruri la nivel general, aşadar «faceţi bine». 

 

Andrei Gemeneanu, managing partner Morphosis Capital

Viziunea noastră pentru Morphosis Capital în următorul deceniu este una ambiţioasă. Avem în vedere să lansăm şi să gestionăm cu succes cel puţin încă două fonduri noi, cu investiţii în România, dar şi în regiune. Scopul nostru este să ne poziţionăm ca un jucător cheie în contextul private equity pan-european. Reflectând asupra realizărilor primului nostru fond, care, în prezent, sărbătoreşte cea de-a cincea aniversare, acestea includ o rată internă de rentabilitate (IRR), respectiv un randament anual, de peste 30% în urma celor trei exit-uri efectuate. Aceste rezultate plasează Morphosis Capital în primele 25% dintre fondurile de capital de creştere la nivel european. Prin urmare, obiectivul nostru este să rămânem la fel de ambiţioşi şi în viitor.

Ne pregătim pentru viitor prin implicarea activă în formarea următoarei generaţii de profesionişti în domeniul de private equity. Suntem încântaţi că avem oportunitatea de a construi următoarea generaţie de parteneri Morphosis Capital, o echipă dinamică, motivată, antreprenorială, agilă, care împărtăşeşte aceeaşi filozofie, dar mult mai bună.

Activitatea noastră de afaceri se bazează pe parteneriate, atât cu investitori cât şi cu antreprenori. Astfel, aşa cum spunem tot timpul în cadrul Morphosis, noi nu cumpărăm companii, investim în parteneriate.

Acelaşi principiu se aplică şi la nivelul investitorilor noştri şi suntem încântaţi că cei care au fost alături de noi în primul fond îşi doresc să continue parteneriatul cu noi în viitoare fonduri pe care le vom gestiona. La nivel antreprenorial, vom continua să fim parteneri cu antreprenori determinaţi.

În următorul deceniu, anticipăm o evoluţie semnificativă atât în sectorul antreprenorial românesc, cât şi în industria de private equity. În ceea ce priveşte piaţa de private equity, observăm că are loc un proces de maturizare, care permite realizarea de tranzacţii din ce în ce mai complexe. Ne aşteptăm ca acest trend să continue, oferind oportunităţi interesante pentru investiţii. De asemenea, antreprenorii vor beneficia de un acces îmbunătăţit la capital, datorită unor structuri de finanţare diverse, astfel încât să identifice investitorul ideal pentru afacerile lor.

Totodată, cea mai importantă schimbare pe care sper să o văd în piaţă în următorii zece ani este participarea activă a fondurilor de pensii locale în fondurile de private equity. În alte pieţe, fondurile de pensii reprezintă principalul furnizor de capital pentru sectorul de private equity. Îmi doresc ca acest lucru să se întâmple într-un final şi în România.

Am început ca antreprenori şi am fondat Morphosis Capital de la zero, întrebându-ne în mod constant dacă afacerea noastră va exista efectiv sau nu. Când am reuşit să atragem capitalul necesar şi să închidem primul fond, iar Ziarul Financiar a scris despre apariţia noului fond de private equity, Morphosis Capital, în data de 31 decembrie 2018, lucrurile au devenit cu adevărat palpabile. Acela a fost momentul în care am ştiut că a început cu adevărat călătoria noastră în private equity.”

 

Cristian Preotu, fondator Le Manoir

Primii 20 de ani sunt cei mai grei, pe urmă totul merge de la sine… Ar fi frumos, dar nu este chiar aşa de simplu. Antreprenoriatul necesită o atenţie continuă şi o adaptare permanentă la mediul înconjurător. Unele firme mari au rezistat la criza din 1929, dar nu au trecut de cea din 2008. Pe parcursul aniilor, începând cu 2004 când am fondat Le Manoir împreuna cu soţia mea Maria, a trebuit să ne adaptăm la diverse situaţii, pornind cu perioada de preaderare la Uniunea Europeană, criza din 2008, fluctuaţiile fiscale, pandemia, criza energetică, războiul de la frontierele României sau criza forţei de muncă, pentru a menţiona doar câteva etape importante.

Dar cu toate acestea, călătoria noastră antreprenorială a fost foarte plăcută, fiind în permanenţă înconjuraţi de persoane, produse şi situaţii frumoase. Şi aşa prevedem să continuăm şi în următorii 10 ani.

Grupul Le Manoir, specializat în luxul gastronomic şi al ospitalităţii, are o cale destul de clară ce constă în dezvoltarea pe această linie atât în volum cât şi în consistenţă. Vom deschide mai multe magazine, restaurante şi hoteluri, păstrând standardele la cel mai înalt nivel. De asemenea, cum am făcut-o în fiecare an, vom atrage noi talente care înţeleg spiritul nostru şi care îşi doresc să se dezvolte în acest mediu de excelenţă.

După aproape 20 de ani de la fondarea Le Manoir, am păstrat clienţii care ne-au apreciat produsele şi serviciile încă din primele zile, iar clienţii noştri mulţumiţi au fost cea mai bună publicitate şi motivaţia noastră pentru dezvoltare.

În ultimii 20 de ani, am crescut permanent din toate punctele de vedere, dar mai ales al consistenţei în ceea ce facem. Am atras parteneriate importante care ne definesc activitatea, cum ar fi distribuţia vinurilor Petrus, un foarte mare privilegiu, sau aderarea la asociaţia Relais & Châteaux, cea mai importantă asociaţie gastronomică din lume, cu 600 de membrii care definesc calitatea în zonele lor geografice. Suntem foarte mândri să putem reprezenta România în toate aceste organizaţii de excelenţă. Le Manoir este o afacere de familie în toate sensurile cuvintelor. A fost fondată de familia Preotu şi este în continuare dirijată operaţional de aceeaşi familie. Acestea sunt şi unele dintre criterile asociaţiei gastronomice Relais & Châteaux.

Robert Chiţan, directorul de dezvoltare al Gral Medical

ZF a reuşit să devină un luptător contra timpului său. Atunci când majoritatea publicaţiilor nu au făcut faţă trecerii de la presa scrisă la cea online, ZF a reuşit rapid să se adapteze şi să creeze un hibrid între ele.

De lăudat şi de apreciat că această tranziţie nu a dus la scăderea calităţii presei scrise.

Putem spune că avem o misiune similară, noi luptăm contra cancerului din România, iar ZF este un partener de încredere pentru piaţa serviciilor medicale din România.