Românii sunt deschişi să cumpere produse de la food-hub-uri, depozite ce adună produse de la mici furnizori dintr-o anumită regiune a ţării şi le comercializează exclusiv online, însă îşi doresc preţuri competitive, pe care aceştia nu le pot oferi, deoarece produc în cantităţi mici şi nu îşi permit investiţii în optimizarea producţiei.
„Food-hub-urile funcţionează pe principii prestabilite şi încearcă să sprijine producătorul mic. Dar, încă este un drum lung până când să înţeleagă consumatorul de ce este important să cumpere de la un producător mic, care nu are preţul cel mai competitiv pe piaţă, pentru că produce în cantităţi mici“, a spus Zsuzsa Incze, director al food-hub-urilor Nod Verde şi Cumsecade în cadrul emisiunii ZF Agropower, un proiect susţinut de Banca Transilvania şi Profi.
În prezent, în România sunt patru food-hub-uri - Nod Verde, jud. Cluj; Nord Natural, jud. Suceava; Roade şi Merinde, jud. Iaşi şi Cumsecade – jud. Harghita, care adună produse de la 350 de mici producători. „Zilnic identificăm noi producători sau vin ei către noi cu produsele pe care le au.“
„Acum, cele patru food-hub-uri nu sunt într-un punct în care îşi acoperă costurile. Trebuie să educăm şi consumatorul şi producătorul ca ele să se susţină. (...) Românii sunt deschişi la acest concept. În pandemie, în starea de urgenţă, a fost o creştere exponenţială a vânzărilor şi cred că a fost potrivit că micii producători au adus în mediul online anumite produse care nu erau până atunci“, a mai spus Incze.
Mai multe detalii pe zf.ro
Ea consideră că food hub-ul are un rol foarte important pentru producătorii mici, care întâmpină o dificultate în a ajunge la consumator, mai ales că acesta se concentrează pe o anumită regiune geografică şi comercializează în acea regiune, dar şi la nivel naţional.
„Un food-hub poate să aibă sute de producători care livrează într-un depozit şi consumatorul poate să-şi asigure hrana pentru o anumită perioadă, de la produse de panificaţie la produse lactate şi alte produse alimentare“, a mai spus ea.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE