ZF Agrobusiness

ZF Agropower. Parteneriatul, soluţia de creştere a micilor producători. Consumatorul este principalul finanţator al unei afaceri mici din agrobusiness. „Atunci când ne susţinem reciproc ne merge bine tuturor“

20.12.2023, 00:07 Autor: Florentina Niţu

Fie că realizează 200 de grame de paste colorate din făină de alac sau 300 de litri de suc de mere direct în livadă, ei au avut curajul să înceapă cu puţin. Treptat, doresc să-şi crească afacerea şi investesc din banii familiei şi din banii obţinuţi de la primii clienţi sau de la aceia care revin pentru a doua, a treia sau chiar a zecea oară.

Într-o piaţă agroalimentară aglome­rată de producători cu branduri consacrate şi retaileri mari, compa­niile mici se confruntă cu provocări majore pentru a-şi face loc şi  a se dezvolta. Strategia lor este de a crea „relaţii directe cu clienţii“ şi de a „reinvesti banii aces­tora pentru a creşte“ atât ei, cât şi în eco­nomia locală, chiar dacă la o scară mai mică.

„Oamenii trebuie să înţeleagă că atunci când ne susţinem reciproc ne merge bine tuturor. Noi am început cu un produs şi am ajuns la opt produse, iar asta înseamnă că am reinvestit banii pe care clienţii ni i-au dat, astfel încât să fie spre bine lor şi al nostru. Întotdeauna ne dorim să creştem ca să fim mai buni pentru clienţii noştri, ăsta este scopul unui producător local, pe când un comerciant se gândeşte doar la profit din ce văd eu din exterior. Noi ne dorim foarte mult să fie clientul mulţumit, clientul este pe primul loc“, a spus Ioana Ciortea, fondatoarea businessului Nectar de Cătină Strop de Soare, prezentă în cadrul emisiunii ZF Agropower, susţinută de Banca Transilvania.

Ioana Ciortea activează în domeniul sănătăţii - la bază este tehnician de imagistică şi radiologie medicală - şi în 2011 a hotărât că vrea să petreacă mai mult timp în aer liber, astfel că a înfiinţat o plantaţie cu 9.000 de copăcei de cătină într-o zonă nepoluată, în judeţul Alba, la Gârbova. „Acolo a început toată povestea, într-o zonă mângâiată de razele de soare, de unde vine şi numele brandului - Strop de Soare.“

Primul său produs a fost nectarul de cătină cu miere, apoi a făcut nectar de cătină simplu şi alte produse combinate cu afine de pădure, cu ghimbir, cu aronia, cu ulei esenţial de grapefruit.

„Nu avem o varietate mare, dar vrem să ne extindem încet-încet, pentru că vindem doar online.“

Valoarea unei afaceri mici contă în oferirea unei experienţe autentice, prin produse unice, dar şi o gamă „cât de cât variată“, consideră Ioana Stan, fondatoarea Păstuţe Colorate, din Cluj-Napoca. Aceasta a fost viziunea care a inspirat-o în crearea pacheţelelor colorate de paste pentru sărbătorile de iarnă, dar care sunt o opţiune mai sănătoasă pentru consumatori, fiind fără ou şi din făină ce conţine mai puţine calorii.

„Produsele mele sunt proaspete, pentru că am o gamă cât de cât variată şi nu reuşesc să ţin nimic pe stoc. Pentru sărbători încerc să onorez toate comenzile şi să mulţumesc clienţii şi consider că încurajând un producător local, încurajezi economia locală şi naţională şi mănânci mai sănătos. Fiecare producător va reinvesti profitul său şi va face produse mai multe şi mai sănătoase“, a spus Ioana Stan.

Ea face paste din diverse tipuri de făină şi sucuri naturale şi pudre, în ideea de a mânca mai sănătos. Printre produsele folosite se numără făină integrală, făină de năut, făină de alac, făină de leguminoase (năut, linte, mazăre), care conţin proteine şi fier, hrişcă, făină de quinoa, suc de sfeclă ori suc de afine.

„La Bucureşti se organizează Piaţa Altfel şi au ajuns şi produsele mele acolo de câteva ori. Am participat şi aici la târguri şi încep să meargă bine comenzile local, în judeţul Cluj, pentru că clienţii mă recomandă, având în vedere că fac artizanal produse“, a întărit fondatoarea Păstuţe Colorate.

Relaţia strânsă cu clienţii şi fidelizarea lor este unul dintre aspectele pe care-l ia în calcul şi Maria Codrea, fondatoarea Apis Mariana, din Berbeşti, judeţul Maramureş, care, pornind de la pasiunea soţului său pentru apicultură a dezvoltat mai mult produse pe bază de miere de albine.

„Vindem în Maramureş, în general, am început să participăm la târguri, iar acolo ne cunoaşte lumea şi pe internet. Clienţii ne recomandă şi cine a venit şi a cumpărat, s-a întors şi a cumpărat mai mult, pentru că i-a plăcut şi mai cumpără pe viitor. Aceşti clienţi fideli ne ajută să trăim şi să rămânem în viaţă şi să reinvestim, să creştem“, a menţionat Maria Codrea.

Aceasta a completat că sunt la început şi nu s-au îndreptat către supermarketuri pentru a vinde, ba mai mult, încercă să-şi atragă clienţii în propria ogradă.

„Ne-am dori ca fiecare client să vina la noi, să vadă o stupină, să vadă cum lucrăm şi să ştie că produsele noastre nu se găsesc pe rafturile magazinelor mari, ci le pot cumpăra direct de la producător“, a subliniat ea.

Eforturile micilor producători de a crea relaţii directe cu clienţii şi de a susţine economia locală au un impact semnificativ asupra comunităţilor, spune ei, pentru că lucrează şi cu alţi producători şi furnizori locali. În plus, îşi dedică timpul să facă produse personalizate sau unice, bazate pe cerinţele clienţilor.

Totuşi, explică că uneori preţurile corecte ale produselor artizanale sunt percepute ca fiind exagerate, deşi reflectă efortul şi calitatea. „Sunt persoane care se uită la preţ şi 5 lei li se pare mult pentru un borcan de dulceaţă, dar un borcan gol – ambalajul – costă 2 lei, mai costă 1 leu eticheta, apoi fructele, apoi gazul folosit, munca mea şi timpul. Trebuie să punem preţ pe ceea ce facem“, a spus Monica Paşca, fondatoare a Sipetului cu bunătăţi din Ţara Binişului, judeţul Bihor.

Totodată, Ioana Ciortea, fondatoarea businessului Nectar de Cătină Strop de Soare, a menţionat că remarcat că producătorii locali sunt adesea întâmpinaţi de clienţi cu dorinţa de a negocia preţurile. Aceasta este probabil singura ocazie în care aceştia pot face acest lucru, deoarece în supermarketuri nu există această posibilitate, a întărit ea. „Noi, producători locali, aplecăm urechea la ce au de spus clienţii. Ţinem foarte mult la clienţii fideli, suntem foarte recunoscători şi îi mai bonusăm din când în când, pentru a avea o relaţie strânsă.“

 

Cristina Enea, fondatoare, Fresh Factory: Masa de Crăciun va fi bogată după post, de aceea consider că sucul nostru ar putea să ajute la digestie în această perioadă. Dacă ar fi să spun ce ne-ar diferenţia de marile firme producătoare de suc este faptul că al nostru este natural, adică nu conţine nici apă, nici conservanţi.


 

Ioana Stan, fondatoare, Păstuţe colorate: În ultimul timp se cer foarte multe paste din făină fără gluten, pentru că sunt mulţi copilaşi cu intoleranţă, din păcate. Mămicile se interesează tot mai mult din paste fără gluten şi anume de paste de orez, paste din făină de ovăz, paste din leguminoase, paste din alac şi făină de spelta, care conţin mai puţin gluten decât făina de grâu.


Maria Codrea, fondatoare, Apis Mariana: Suntem la început şi nu avem foarte foarte multă miere să vindem în supermarketuri dar, în general, încercăm să aducem lumea către noi, producătorii, nu către marile reţele de magazine. Ne-am dori ca fiecare client să vină la noi, să vadă o stupină, să vadă cum lucrăm şi să ştie că produsele noastre nu se găsesc pe la rafturile magazinelor mari, ci le pot cumpăra direct.


Monica Paşca, fondatoare, Sipetul cu bunătăţi: Încep primăvara cu dulceţurile din flori şi continui cu dulceţurile din fructe. În această perioadă am foarte mare cerere de dulceţuri. Fac şi combinaţii mai speciale, de exemplu, dulceaţă de pere cu mac sau de banane cu ciocolată. Mă străduiesc să fac produse cât mai curate şi mai sănătoase.

 

O campanie Ziarul Financiar susținută de
Banca Transilvania și Penny