Peter de Boer, membru în Consiliul de Administraţie şi manager, DN AGRAR, spune că grupul, în prezent cel mai mare crescător de vaci de lapte din România, se uită după achiziţia unei ferme sau chiar două ferme, în special cu 1.800 de capete, însă nu sunt multe ferme de acest gen în România.
„Am putea cumpăra şi o fermă cu 400-500 de capete dar dacă ar avea posibilitatea să creştem până la 1.800 de vaci pentru că strategia noastră este foarte clară: până la finalul anului 2027 vrem să dublăm capacitatea“, a spus Peter de Boer în cadrul ZF Agropower, un proiect susţinut de Banca Transilvania.
Printre cele mai importante proiecte ale grupului în România este Ferma Straja, pentru care compania vrea să acceze un credit de 9,2 milioane de euro. Finanţarea proiectului şi condiţiile aferente sunt supuse aprobării acţionarilor în cadrul AGEA din 12 martie 2024. Ferma Straja se va întinde pe o suprafaţă de 10 hectare, va avea 2 rotoare pentru muls şi va atinge capacitatea maximă în 3 ani, cu o producţie de lapte estimată la aproximativ 100.000 litri de lapte pe zi, la finalul lui 2027. DN AGRAR Group, formată din 13 societăţi, dintre care patru ferme specializate în creşterea bovinelor de lapte şi producţia de lapte de vacă, desfăşoară o activitate integrată oferind inclusiv servicii de logistică şi transport de lapte de vacă la nivel naţional şi european. În domeniul cerealelor, grupul cultivă peste 7.000 de hectare, cu cereale şi furaje, în principal pentru a asigura hrana celor aproximativ 14.000 de animale existente în fermele DN AGRAR Group.
În 2023, cantitatea de lapte livrată de către fermele de vaci ale DN AGRAR Group a fost de aproximativ 55 milioane de litri de lapte, un plus de aproximativ 14% comparativ cu anul 2022.
"În curând vom produce 200.000 de litri de lapte pe zi, iar în 2027 ţinta este să producem 300.000 de litri de lapte pe zi, ceea ce înseamnă că în 2028 vom produce 100 de milioane de litri de lapte pe an", a mai spus Peter de Boer. Pe de altă parte, managerul spune că fermele din grup mizează cu precădere pe producţia de viţei proprii şi nu pe cumpărarea de vaci din cauza preţurilor mai mari dar şi din cauza faptul că de multe ori vacile nu au o calitate bună. "Noi, fiind un grup mare, ne dezvoltăm propriul şeptel, la fel ca în cazul fermei Straja unde aproape toate vacile vor fi din producţia proprie. Preţul unei vaci depinde şi de rasa din care provine şi de vârsta ei. Noi avem numai vaci din rasa Holstein, iar o vacă mai tânără poate să coste circa 2.000 de euro, poate la prima sau a doua lactaţie. În general, preţul de achiziţie al unei vaci este între 1.500 şi 2.000 de euro".
Grupul DN Agrar livrează laptele către cei mai mari procesatori precum Lactalis, FrieslandCampina, Olympus şi Danone.
"Laptele românesc este printre cele mai scumpe din Europa, nu doar pe raft, ci şi după ce este produs, mai ales în comparaţie cu cel din Ungaria sau Polonia, iar acest lucru este problematic mai ales că peste 50% din lapte este importat în România", a mai spus managerul. În plus, el subliniază faptul că în Ungaria şi Polonia guvernele au sesizat faptul că în vestul Europei se va produce tot mai puţin lapte şi profită de oportunitate pentru a-şi dezvolta un sector agricol puternic. Iar el a mai punctat faptul că, fără o strategie clară, acest sector va pierde teren în România comparativ cu ţările din jur, care produc lapte mai ieftin şi câştigă clienţi.
Grupul de companii DN Agrar fondat de olandezul Jan Gijsbertus de Boer a anunţat afaceri de 115,9 mil. lei în ianuarie-septembrie 2023, în creştere cu 12,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent şi un profit net de 22,3 mil. lei, plus 111%.
DN Agrar a discutat în 2023 despre transferul de pe piaţa AeRO pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti. Olandezii de la DN Agrar au în derulare mai multe investiţii, printre care un SPA la Pensiunea Casa Bună, investiţii în proiectul Straja, o fabrică de compost.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE