ZF Campionatul mondial de fotbal 2022

Fotbalul creşte mereu

18.11.2022, 00:00 Autor: Alex Ciutacu

Campionatul Mondial din 2022 se va desfăşura în Qatar în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie. • Acesta este primul turneu final organizat de o naţiune din lumea arabă, precum şi primul care se desfăşoară pe final de an, în sezonul rece

Industria fotbalului este într-o continuă creştere, atât la nivel european, cât şi la nivel global. Faptul că turneul final din 2022 este organizat pentru prima dată în Orientul Mijlociu, respectiv în Asia pentru prima dată în ultimii 20 de ani, arată un interes tot mai mare pentru sportul rege dincolo de graniţele bătrânului continent.

Dacă ne uităm la Europa, datele Statista arată o creştere aproape constantă în timp pentru veniturile din fotbalul european. Spre exemplu, veniturile UEFA (Union of European Football Associations) s-au ridicat la peste 5,7 miliarde de euro în sezonul 2020-2021, în creştere de la puţin peste 3 miliarde de euro în sezonul anterior. Pentru comparaţie, în sezonul 2005-2006 veniturile UEFA s-au ridicat la 700 de milioane de euro.

Mai mult, veniturile totale ale pieţei europene de fotbal au ajuns în sezonul 2019-2020 la peste 25 de miliarde de euro.

Acum, presa internaţională scrie că FIFA aşteaptă de la Campionatul Mondial din Qatar venituri record, care ar urma să le depăşească pe cele de aproape 5,2 miliarde de euro generate de turneul final din 2018. În acelaşi timp, Qatarul estimează că această competiţie va gene­ra oportunităţi economice în valoare totală de peste 16 miliarde de euro..

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Superbet