ZF/Scandia Food Cum creştem industria alimentară românească. Creşterea valorii adăugate în industria alimentară, o ţintă fără rezolvare? Importăm carne, lapte, legume şi fructe pentru procesare, dar nu producem nici suficiente ambalaje, folii şi echipamente

♦ ZF derulează o campanie editorială susţinută de Scandia Food prin care îşi doreşte să prezinte businessurile din industria alimentară, situaţia unităţilor de producţie, dar şi nivelul exporturilor şi importurilor de produse agroalimentare.

Industria alimentară, un sector unde procesarea este formată din compa­nii pe umerii cărora stau livrarea de hrană către întrega populaţie, este şi unul dintre domeniile care pătimeşte cel mai mult de pe urma lipsei materiilor prime. Cu deficit de carne, lapte, legume şi fructe care stabileşte an de an un nou record, sectorul se mai confruntă şi cu o lipsă de alte materiale esenţiale pentru realizarea producţiei.

„Cutiile de conserve trebuie importate cu precădere din Turcia, marii producători de conserve apelează la importuri pentru că, din câte ştim, mai este doar un singur producător. De asemenea, borcanele de sticlă pentru conserve se aduc din import. Halatele de unică folosinţă nu se găsesc în România şi filmul (skin) care se pune deasupra alimentelor se importă“, spune Dana Tănase, director executiv al Asociaţiei Române a Cărnii (ARC). Ea spune că toate aceste materii prime s-au scumpit foarte mult de la debutul pande­miei. „Pentru a creşte valoarea adău­gată ar însemna să produci în ţară tot ce ai nevoie, însă este nevoie de investiţii im­portante“, a completat ea.

Adrian Cocan, director de investiţii în cadrul Agroserv Măriuţa, producătorul lactatelor Lăptăria cu Caimac, spunea că importă detergenţi, mânuşi, dar şi amba­laje. Iar faptul că România nu are autostrăzi, care să faciliteze transportul mai rapid, dar şi pentru că nu are producţie de astfel de materiale, aces­te dezavantaje se transferă în costuri.

De altfel, Jacques-Edouard Săvoiu, managing director al Sarom Packaging, spunea că 70% din sticla necesară pentru sectorul agroalimentar sau farma este importată.

„Astăzi, importăm tot ce înseamnă borcane din sticlă şi materia primă pentru pasta de tomate, nu bulionul făcut din roşii. Se aduce pastă din Egipt sau Iran, iar pe borcan producătorii scriu că este concentrat de tomate. Nu se mai produce roşie româ­nească pentru bulion, producţia este nesemnificativă la micii producători, nu putem asigura necesarul. În plus, castraveţii din conserve sunt cu precădere din Bulgaria şi din Polonia“, a spus Gheorghe Vlad, fermier şi preşedintele OIPA Legume-Fructe.

De altfel, pandemia şi mai apoi războiul din Ucraina au arătat cât de fragilă este piaţa românească în contextul opririi importurilor pentru anumite produse. De exemplu, Ucraina este un principal furnizor de sticlă, iar unii producători mai mici puşi în faţa exploziei de preţuri odată cu oprirea temporară a exporturilor din ţara vecină au fost nevoiţi să apeleze la alt tip de ambalaje. Iar cei care nu au avut de ales, au fost nevoiţi să plătească mai mult.

„Cât putem să luăm local luăm. În rest, dacă vorbim de partea de cofetărie, aducem ciocolată belgiană, lucrăm cu producători care aduc din alte ţări, din Franţa, din Belgia, pentru că în momentul de faţă n-avem fabrici de ciocolată autentică în România“, spune Paula Vals, fondator al grupului de firme Angelo şi preşedinte al Asociaţiei Moesis Tradiţional. Ea a luat decizia de a investi într-o fabrică de amba­laje tocmai pentru că nu a găsit pe plan local o soluţie convenabilă.

Gabriela Bereş, managerul care con­duce operaţiunile din regiunea Centrală şi de Est a producătorului de ingrediente Puratos, spunea că, deşi România are o producţie importantă de fructe, în special de mere, producătorii nu ştiu că pot fruc­tifica producţia şi sub formă de piureuri, materie primă care ar putea fi folosită mai departe de producători din industria de panificaţie şi cofetărie.

„Când ne căutăm furnizori de fructe primii pe listă sunt cei din Polonia, ei au multe fructe şi sunt mult mai competitivi. În România „ţara mărului“, nu găsim furnizori de piure de fructe. Evident, există fructe, mere, dar noi avem nevoie de un măr procesat“, spunea Gabriela Bereş anterior. De altfel, producţia de fructe şi legume a României nu ajunge să fie procesată la nivel industrial, de aici şi importurile masive care cresc an de an.

Conform companiei de cercetare Food Drink Europe, care analizează datele Eurostat, industria alimentară românească a adus o valoare adaugată de 7,6 miliarde de euro în 2022, mai puţin decât în Belgia. Comparativ, în Franţa şi Italia, valoarea adăugată depăşeşte 40 de miliarde de euro, respectiv peste 30 de miliarde de euro.

România exportă materii prime şi importă atât materii prime cât şi produse procesate.

Cele mai importate produse ca valoare sunt carnea, lactatele, ouă, mierea, dar şi legumele, pentru care România plăteşte 3,1 miliarde de euro, adică mai mult decât încasăm pe toate alimentele exportate, conform unei analize anterioare a ZF. Doar în ceea ce priveşte fructele deficitul depăşeşeşte 700 de milioane de euro, iar la legume 470 de milioane de euro în 2022, conform datelor INS.