ZF Deschiderea de astăzi

Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Despre listare, M&A şi politica de remunerare. Irinel Gheorghe, Sipex Company: Suntem în discuţii cu doi jucători importanţi din piaţă

01.06.2022, 07:00 Autor: Eduard Ivanovici

♦ Transferul pe piaţa principală a BVB, aşteptat în primăvara anului viitor.

În ultima ediţie din luna mai a emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi a fost prezent Irinel Gheorghe, prim-vice­preşedinte al Pa­tro­natului Societăţilor din Construcţii şi fon­dator şi acţionar majo­ritar al Sipex Company, distribuitor de materiale şi finisaje pentru construcţii care va debuta vineri 3 iunie la Bursa de Valori Bucureşti.

„Avem discuţii în acest sens (M&A – n. red.), vorbim cu doi jucători importanţi din piaţă. Unul dintre ei are un pachet comple­mentar celui pe care îl avem noi în acest moment, iar celălalt este un partener strategic“, a spus Irinel Gheorghe.

„(...)După ce am stabilit paşii împreună cu BRK Financial Group, timpul de trecere pe piaţa reglementată a BVB ar fi după finalizarea exerciţiului financiar 2022, deci undeva în primăvara anului 2023.“

În urma unui plasament privat prin intermediul căruia a atras 10,6 mil. lei de la investitori, societatea urmează să se listeze pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti în data de 3 iunie 2022. Free float-ul este de circa 6%-7%, însă compania intenţionează să îl majoreze cu 5%-10% în următoarele trei luni, conform fondatorului Sipex.

„Aşa cum am scris şi în memorandum, pentru 2021 partenerii vor primi 20% cash, iar la două acţiuni deţinute li se va acorda o acţiune gratuită. Imediat după 3 iunie,â vom pune în aplicare un stock option plan pentru angajaţi cheie, prin care un număr de 625.000 de acţiuni răscumpărate de Sipex de la mine vor fi distribuite către 23 de colegi“, mai spune el.

Sipex Company a înregistrat o creştere de peste 20% a cifrei de afaceri în T1/2022 prin comparaţie cu aceeaşi perioadă de anul trecut, profitul urcând de la 1,3 milioane de lei la 3,1 milioane de lei. În aprilie şi mai, Sipex a sesizat o stagnare a activităţii, în vreme ce partenerii societăţii au realizat o analiză detaliată prin care au încercat să îşi regândească bugetele investiţiilor viitoare, notând în acest sens canalul B2B din cadrul companiei.

„Un lucru dătător de speranţe este publicarea în Monitorul Oficial din 11 mai a ordonanţei privind ajustarea preţurilor materialelor de construcţii în proiectele cu finanţare nerambursabilă externă. Pentru noi, ca distribuitor şi importator de materiale de construcţii, înseamnă că putem folosi în acest moment mecanisme prin care să setăm nişte preţuri în proiecte, care să fie cât mai aproape de realitatea zilelor de astăzi şi de realitatea momentului facturării. Această ordonanţă, cel puţin în piaţa construcţiilor, oferă puţină linişte“, adaugă Irinel Gheorghe.

 

Alte declaraţii din timpul emisiunii:

Plasament, obiective:

În plasament, am strâns de la cei 57 de parteneri noi 10,6 milioane de lei, iar numărul de acţiuni a fost de 16,6 milioane. O parte din obiectivele pe care ni le-am propus în memorandum au fost atinse. În acest sens s-a finalizat relocarea unui punct de lucru, respectiv cel din Craiova, şi s-a finalizat noul magazin online, fiind acum activ.

 

Estimări, transport:

O componentă importantă sunt transportul şi asigurările. Din nefericire, transportul a început să însemne cam 10-15% din costul mărfurilor, iar asta este destul de mult. Dacă guvernul poate să intervină şi pe preţul combustibilului, având aceste pârghii, ar fi un lucru foarte bun pentru toată economia ţării. Pe de altă parte, dacă ne gândim la ce înseamnă lipsa unor unităţi de producţie importante care să creeze materii prime pentru industria de construcţii în România, şi aici ar fi o direcţie în care poate interveni guvernul pentru că se suferă în continuare şi se fac importuri.

 

Despre vânzări:

Activăm în trei canale de vânzare. Primul este de retail tradiţional şi este compus din magazine, altele decât lanţurile de magazine mari DIY. Aici, cu cele 12 puncte de lucru ale noastre, acoperim cam 85% din numărul de magazine existente din România. Sunt contracte făcute cu cei mai importanţi parteneri locali.

Al doilea canal de vânzare este cel B2B, unde clienţii sunt firme de construcţii, echipe de mici meseriaşi, dar şi parteneri finali care îşi finalizează în regie proprie o investiţie. Contractele sunt cu cei mai mari constructori din România, care fie dezvoltă proiecte cu statul român, investitori privaţi sau în regie proprie.

Al treilea canal este online-ul. Odată cu lansarea noului magazin online, mă aştept ca volumele să crească în acest canal, mizând şi pe mixul de logistică pe care suntem obligaţi să îl facem datorită particularităţii businessului nostru.


Devino investitor la bursă. Este simplu să investești la Bursa de Valori București. Peste 20 de brokeri îți stau la dispoziție pentru a-ți deschide un cont de tranzacționare. Este primul pas pentru a cumpăra sau vinde acțiuni ale companiilor listate la bursă. Află mai multe pe www.bvb.ro/devinoinvestitor.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent