ZF Deschiderea de astăzi

Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Eugen Voicu, Meta Estate Trust: Nu avem încă randamentele dintr-un ciclu normal de funcţionare, dar promitem să devenim mai profitabili

27.07.2022, 07:40 Autor: Eduard Ivanovici

♦ Compania a făcut exit din cinci proiecte şi spune că are 16 proiecte în derulare.

Meta Estate Trust, companie de tip holding ce activează în domeniul imobiliar şi care derulează în prezent prima ofertă publică iniţială (IPO) de la Bursa locală de anul acesta, anticipează un profit brut de peste 7 milioane de de lei pentru 2022, de la pierderi de 2,4 milioane de lei anul trecut, spune Eugen Voicu, membru fondator şi preşedintele Consiliul de Administraţie al societăţii, invitat în timpul emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi din 26 iulie. Pentru 2023, compania vrea un profit brut de 12 mi­lioane de lei din investiţii imobiliare.

„Nu suntem încă în situaţia în care putem spune că avem randamentele pe care le va avea compania în momentul în care intră într-un ciclu normal de funcţionare, în care există exituri comparabile cu noile investiţii. Anul acesta vom avea un profit brut de 7 milioane şi câteva sute de mii de lei, destul de bine după primul an şi jumătate de activitate. Anul viitor, estimările noastre sunt la 12 milioane de lei, peste încă un an 22 de milioane de lei, iar apoi 35 de milioane... Peste încă un an, anticipăm randamente foarte bune, de două cifre“, a afirmat Eugen Voicu.

Compania – din acţionariatul căreia fac parte antreprenori precum Eugen Voicu (Certinvest), Andrieş Ovidiu (Smart Diesel) şi Adrian Viman (aflat în trecut la conducerea Kaufland România) – a investit în prezent în 16 proiecte, făcând exit total din cinci proiecte, la care se adaugă trei exituri parţiale.

„Avem peste 200 de case şi apartamente, care au o evaluare de peste 25 de milioane. Dar trebuie să avem în vedere faptul că, în unele proiecte am dat nişte avansuri care sunt între 15 şi 25%, iar în alte proiecte am dat spre 90% dacă erau într-o fază finală de execuţie... Până la finalul anului vom mai investi încă 15 milioane de euro“, adaugă reprezentantul societăţii.

Recent, Meta Estate Trust a înfiinţat o companie care va opera o platformă de crowdfunding şi prin care intenţionează să atragă cât mai mulţi investitori de pe pieţele europene, care ar putea face parte ulterior din proiectele derulate în România.

„Ar fi o punte pentru a găsi proiecte pe care să le finanţăm în alte ţări din Europa... Avem şi acţionari care provin din Germania, Franţa, Olanda, ceea ce ne ajută foarte mult. Probabil vom avea acţionari şi din Austria (...) Sunt în jur de 142 de acţionari. Marea majoritate sunt antreprenori importanţi din economia românească. Ceilalţi sunt investitori care şi-au asumat riscul acestui startup.“

 

Alte declaraţii din timpul emisiunii

Despre companie, proiecte:

Dintr-o companie avem 40%, iar din cealaltă puţin sub 20%. Este o abordare de tip mezanin în care vrem să fim acţionari minoritari. Dar în acelaşi timp avem şi clauze contractuale care ne dau dreptul să preluăm pachetul de control în momentul în care proiectul ar intra în dificultate.

Estimăm un exit total din proiectul Lujerului în septembrie, deci vom încasa aproximativ 5 milioane de euro. Mai avem banii din majorarea de capital, vom face nişte emisiuni de obligaţiuni, de aici intrând în mare parte resursele pentru investiţii. Am început să avem un dialog foarte eficient cu băncile şi să avem două credite aprobate de la două instituţii bancare... Mai sunt încă trei bănci care sunt dispuse să ne finanţeze –  lucru îmbucurător, întrucât în felul acesta vom avea un efect de levier pe activele companiei.

 

Despre IPO, capital şi remunerare:

Oferta se va închide cu succes, în condiţiile în care vom depăşi 10 milioane de acţiuni. După aceea urmează să mai strângem capital până pe 2 august.

În acest moment avem în jur de 16-17 milioane de euro, iar la finalul anului o să avem 25 de milioane de euro resurse proprii şi atrase.

Vom oferi dividende în fiecare an sub formă de acţiuni pentru că nu vrem să decapitalizăm compania. În ceea ce priveşte IRR-ul estimat pentru cele două categorii de acţiuni pe un interval de 10 ani, el este la peste 15% ca medie anuală, cu o diferenţă de 1-2 puncte procentuale pentru deţinătorii de acţiuni preferenţiale.

Vrem să avem un free float cât de mare şi, după ce ne vom lista pe piaţa principală cu acţiunile ordinare, vrem să listăm acţiunile preferenţiale pe piaţa secundară. În acest fel, acţionarii vor avea posibilitatea de a valorifica la un preţ corect ambele categorii de acţiuni.

 


Devino investitor la bursă. Este simplu să investești la Bursa de Valori București. Peste 20 de brokeri îți stau la dispoziție pentru a-ți deschide un cont de tranzacționare. Este primul pas pentru a cumpăra sau vinde acțiuni ale companiilor listate la bursă. Află mai multe pe www.bvb.ro/devinoinvestitor.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent