ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Adriana Sârbu, Certinvest: Bursa locală este în continuare mai ieftină decât alte pieţe privind multiplii de evaluare, dar diferenţa nu mai este atât de mare

05.03.2024, 00:06 Autor: Eduard Ivanovici

Pe plan extern, motorul de creştere din ultimul an a fost optimismul privind potenţialul inteligenţei artificiale.

Adriana Sârbu, analist senior de investiţii la Certinvest, unul dintre cei mai mari zece administra­tori de fonduri mutuale din România în funcţie de nivelul activelor, consideră că piaţa locală de acţiuni, deşi mai ieftină decât bursele compa­rabile din regiune, a redus din decalaj în ultimii ani în ceea ce priveşte multiplii de evaluare.

„Piaţa locală de acţiuni este în continuare semnificativ mai ieftină ca multipli de evaluare, dar diferenţa nu mai este atât de mare cum era în trecut. Atât timp cât fondurile de pensii, un jucător important din piaţa de capital, continuă să aibă intrări şi să cumpere acţiuni şi cât timp nu va apărea o scădere semnificativă în economie, corelarea eu cred că va continua“, spune analista.

Indicatorii de moment sugerează că pieţele externe se află în plin avânt şi nu prezintă semne de oboseală, continuă Adriana Sârbu, invitată la ZF Deschiderea de Astăzi. Totuşi, din perspectiva indicatorilor de evaluare, pieţele de acţiuni par uşor supraevaluate, adaugă ea.

„Aşadar, imaginea nu poate fi una clară, iar distorsiunea provine cel mai probabil din factorul AI (inteligenţă artificială – n.r.), care este motorul principal al optimismului pieţelor externe de peste un an.”

Cu aproape 50% a crescut în ultimele 12 luni Nasdaq 100, indicele marilor companii tech din Statele Unite, ca urmare a entuziasmului creat în jurul inteligenţei artificiale. Acţiunile producătorului de plăci video şi cipuri Nvidia, unul dintre principalii beneficiari ai fenomenului AI, s-au apreciat cu 250% în acest interval, la o capitalizare de peste 2.000 de miliarde de dolari.

„Cel mai important aspect la care cred că investitorii trebuie să fie atenţi în această perioadă sunt perspectivele dezvoltării fenomenului AI, evoluţia ratei inflaţiei şi a dobânzilor băncilor centrale şi, nu în ultimul rând, evoluţia principalelor economii – dacă reuşesc să evite în continuare recesiunea – şi de preferat şi stagnarea economică”, mai spune Adriana Sârbu.


BVB Arena este programul Bursei de Valori București creat pentru a descoperi și promova companiile antreprenoriale românești de succes. Proiectul dedicat antreprenorilor români, a fost lansat în 2017 și în cele 6 ediții a strâns peste 1.200 de companii nominalizate în program și 20 de companii semifinaliste și finaliste care au folosit instrumentele puse la dispoziție de BVB. Valoarea totală a celor 37 de runde de finanțare de acțiuni și emisiuni de obligațiuni la BVB derulate de cele 20 de companii a depășit suma de 236 milioane de euro.

Companiile finaliste din Program au oportunitatea de a interacționa cu alte companii românești de succes și de a beneficia de programul de mentorat care le oferă informații utile despre elaborarea strategiei de business și accesul la capitalul necesar pentru a-și duce compania la nivelul următor. În final, ele vor face parte din BVB Arena și vor primi recunoașterea pe care o merită.

Înscrie-ți compania pe www.bvbarena.ro sau recomandă-ne o afacere locală în care ai încredere. BVB Arena. Antrenăm capitalul românesc.
O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent