ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Alexandru Angelo, investitor la BVB: Participanţii bursieri au înţeles că există în continuare presiuni inflaţioniste şi au căutat refugiu în companiile locale producătoare de energie

21.09.2023, 00:06 Autor: Eduard Ivanovici

Pe radarul investitorilor sunt dividendele viitoare ale Băncii Transilvania, OMV Petrom şi Fondului Proprietatea.

Pe fondul creşterilor înregistrate în ultima perioadă de Bursa de Valori Bucureşti, cât şi al inflaţiei la nivel european, trasă din nou în sus de preţurile la energie, investitorii prezenţi pe piaţa locală de capital s-au orientat către principalele companii listate din domeniul energetic, precum Romgaz (SNG), OMV Petrom(SNP) şi Hidroelectrica (H2O), ultimii doi emitenţi ajungând recent la noi maxime istorice, spune Alexandru Angelo, investitor.

„În contextul creşterii preţurilor din energie, mai ales petrol şi produse rafinate precum motorina şi benzina, investitorii au înţeles că există din nou presiuni inflaţioniste şi au căutat un refugiu în companiile producătoare de energie care se regăsesc şi pe plan local“, consideră participantul bursier.

„Bursa locală poate beneficia de un context cu inflaţie peste medie sau în care vor creşte mai accelerat preţurile energiei.“

Alexandru Angelo a fost invitat la ZF Deschiderea de Astăzi, ediţia de miercuri, 20 septembrie 2023. Emisiunea poate fi urmărită de luni până vineri, de la 09:30, pe zf.ro şi paginile de YouTube şi Facebook ale Ziarului Financiar. Podcastul este transmis totodată pe platforma Spotify.

„Bursa locală a cunoscut o tendinţă accentuată de creştere în ultimele săptămâni, propulsând indicele BET la valori record. Sunt mai multe motive, precum plasamentele făcute de către fonduri de pensii din rezerva de cash sau alte echivalente, precum ar fi instrumente foarte lichide ale pieţei monetare, rezervă care urmează a fi restabilită şi de dividendele suplimentare ale Băncii Transilvania, OMV Petrom şi Fondului Proprietatea.”

Pe 29 septembrie, FP va plăti către investitori dividende de peste nouă miliarde de euro ca urmare a vânzării integrale a participaţiei la Hidroelectrica, soldate cu una dintre cele mai mari listări la nivel global de anul acesta.

„După corecţia ex-dividend, FP s-a aflat într-un context care mi-a reamintit de splitările de acţiuni sau alte evenimente de ajustări corporative. A fost destul de clar că investitorii au dorit să realoce o parte din fonduri către FP, existând chiar o bătaie în prima zi, cu acele plafoane de tranzacţionare”, adaugă Alexandru Angelo.

Acţiunile FP se tranzacţionează în creştere cu 13,5% în ultima săptămână şi în scădere cu 78% anul acesta, pe fondul recentei corecţii ex-dividend. Compania este evaluată în prezent la 2,7 miliarde de lei, conform datelor BVB.

„Cred că fondurile au vrut să îşi ajusteze portofoliile pentru că, odată ce FP şi-a pierdut din capitalizare, procentul în portofoliile lor a scăzut semnificativ şi au dorit să aloce din nou pentru a aduce procentul la un nivel corespunzător.”


BVB Arena este programul Bursei de Valori București creat pentru a descoperi și promova companiile antreprenoriale românești de succes. Proiectul dedicat antreprenorilor români, a fost lansat în 2017 și în cele 6 ediții a strâns peste 1.200 de companii nominalizate în program și 20 de companii semifinaliste și finaliste care au folosit instrumentele puse la dispoziție de BVB. Valoarea totală a celor 37 de runde de finanțare de acțiuni și emisiuni de obligațiuni la BVB derulate de cele 20 de companii a depășit suma de 236 milioane de euro.

Companiile finaliste din Program au oportunitatea de a interacționa cu alte companii românești de succes și de a beneficia de programul de mentorat care le oferă informații utile despre elaborarea strategiei de business și accesul la capitalul necesar pentru a-și duce compania la nivelul următor. În final, ele vor face parte din BVB Arena și vor primi recunoașterea pe care o merită.

Înscrie-ți compania pe www.bvbarena.ro sau recomandă-ne o afacere locală în care ai încredere. BVB Arena. Antrenăm capitalul românesc.
O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent